Sistemul de sănătate public din România se bazează în principal pe finanțare de la stat și pe Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Teoretic, dacă ești asigurat, multe servicii spitalicești ar trebui să fie gratuite sau foarte subvenționate. În practică însă, numeroși pacienți din București (dar și din țară) se confruntă cu cheltuieli suplimentare pe care nu le anticipaseră — medicamente, materiale, anumite proceduri, taxe „hotelieră” etc.

Iată cum apar aceste costuri, cine și cât plătește și ce soluții s-ar putea adopta pentru a reduce povara financiară asupra pacienților.

De ce apar costuri din buzunar, chiar în spitalele publice

1. Materiale sanitare, implanturi, proteze, consumabile nerambursate
   De multe ori materialele necesare pentru operații — proteze, implanturi, materiale de sutură speciale — nu sunt deținute în stocurile spitalelor sau nu sunt acoperite complet de contractele cu CNAS. Pacientul trebuie să le cumpere sau să suporte diferența de cost.
2. Medicamente neincluse sau cu prețuri neacoperite
   Dacă un tratament post-operatoriu sau medicația prescrisă nu se află pe lista oficială de medicamente compensate sau este considerată opțională, pacientul plătește integral din buzunar. Chiar și în spitalele de stat, există situații în care medicamente auxiliare sau suplimentare nu sunt furnizate gratuit.
3. Taxa hotelieră și serviciile de cazare „premium”
   Spitalele publice percep adesea o taxă hotelieră pentru cazare în condiții mai bune — deși nu este exclusiv după opțiunea pacientului, standardele de dotare sau spațiu pot impune costuri mai mari. Recent, s-au făcut reglementări până la un anumit plafon, însă diferențele persistă.
4. Investigații de imagistică și analize de laborator cu timpi de așteptare lungi → varianta privată
   Pentru că în sistemul public unele investigații au liste de așteptare semnificative, pacienții preferă să le facă în clinici private, unde plătesc mult din buzunar. Chiar dacă spitalul public sau laboratorul de stat face investigația, dacă este nevoie de o componentă specială sau de interpretare externă, pot interveni costuri suplimentare.
5. Mâna de lucru – medici sau colaboratori „extra”
   În cazurile de intervenții chirurgicale sau proceduri complexe, putem avea medici sau anesteziști care nu sunt angajați full-time ai spitalului, ci colaborează extern. Contractele și plățile lor pot să nu fie acoperite complet de CNAS, ceea ce duce la facturi suplimentare pentru pacient.
6. Persoane neasigurate sau cu asigurări incomplete
   Dacă nu plătești contribuția la sănătate sau nu îți sunt recunoscute drepturile de asigurat, spitalizarea te poate costa semnificativ. De exemplu, conform modificărilor fiscale (Legea 112/2016) — o persoană neasigurată care solicită spitalizare poate fi obligată să plătească contribuția pentru serviciile prestate, calculată la baza unei pensii minime etc.
   DCNews

Impact asupra pacienților din București

• Pentru familiile cu venituri medii sau sub medie, o intervenție chirurgicală majoră poate însemna cheltuieli neprevăzute de sute sau mii de lei, dacă implantul sau materialele nu sunt acoperite, sau dacă spitalizarea implică cazare hotelieră plătită de pacient.
• Persoanele care nu sunt la zi cu contribuțiile la sănătate sau care se consideră „asigurate” dar au lacune în asigurare (servicii excluse, colaboratori, dotări lipsă) sunt cele mai vulnerabile.
• Alegerea între sistemul public și cel privat devine deseori o chestiune de cost-beneficiu: dacă aștepți prea mult sau nu ai acces la un serviciu public, s-ar putea să alegi privatul și să plătești mult mai mult din buzunar.

Ce se poate face pentru a reduce aceste costuri

1. Transparență mai mare în spitalele publice
   Publicare de informații clare înainte de intervenții chirurgicale despre ce materiale/implante sunt necesare și ce costuri nu sunt acoperite. Liste de prețuri estimate, consultanță financiară.
2. Extinderea pachetului de bază și a listelor de materiale compensate
   Incluzând mai multe tipuri de implanturi, materiale sanitare specializate și tratamente post-operatorii, astfel încât pacienții să nu fie obligați să le cumpere separat.
3. Reglementarea tarifelor hotelier-hoteliere și a condițiilor de cazare
   Stabilește plafon maxim legal și standard minim de condiții, astfel încât diferențele să fie justificate și nu doar un „plus” de confort care devine o obligație implicită.
4. Supravegherea colaboratorilor externi și plata completă din stat/ asigurări
   Asigurarea că medici colaboratori, anesteziști sau specialiști care nu sunt angajați direct sunt incluși în contractările CNAS sau au tarife transparente.
5. Informarea pacientului și consiliere pre- și post-spitalizare
   În momentul internării, spitalul ar trebui să ofere pacientului estimare scrisă a costurilor posibile, inclusiv ce nu este acoperit.
6. Politici publice & control legislativ
   Legi care să reglementeze clar ce trebuie acoperit de sistemul public, ce parte este „serviciu extra”, ce tarife pot fi cerute pacientului, și sancţiuni dacă spitalele percep costuri nejustificate.

Spitalele publice din București oferă în esență servicii vitale acoperite de asigurările de stat, însă există numeroase situații și categorii de costuri care scapă de sub acoperire și sunt preluate de pacienți — de la materiale, implanturi, medicamente auxiliare, până la taxe de cazare și colaboratori externi.

Pentru bolnavi sau familiile lor, aceste costuri „ascunse” pot însemna încărcare financiară semnificativă și stres adăugat în momente dificile.

Schimbări posibile implică politici mai transparente, extinderea acoperirii serviciilor medicale, reglementări clare și informare adecvată a pacienților. Doar așa sistemul public de sănătate poate să devină mai echitabil, mai previzibil și mai puțin împovărător pentru cei care au cea mai mare nevoie.

Citește și Diferențele de calitate între serviciile medicale din sistemul public și cel privat în România