În vestul Bucureștiului, la capătul prelungirii cu același nume, Cimitirul Ghencea e mai mult decât un spațiu funerar. Este un loc încărcat de istorie recentă, împărțit simbolic și fizic în două lumi paralele: Ghencea Civil și Ghencea Militar.

Pe partea civilă, aleile sunt strâmte, neuniforme, cu monumente funerare amestecate: de la morminte modeste, până la cripte opulente cu garduri forjate și marmură adusă din import. Nu există o coerență urbanistică, iar între pietrele de mormânt răzbat deseori urmele abandonului: vaze goale, cruci înclinate, flori de plastic decolorate. E un cimitir viu, dar neîngrijit. Un loc în care moartea s-a integrat în rutina cotidiană a cartierului.

Alături, despărțit de un gard și o poartă cu pază, se află Ghencea Militar. Aici, ordinea e strictă. Mormintele sunt așezate simetric, cu cruci identice și alei trasate geometric. Monumentele sunt oficiale, austere, lipsite de fantezie. Este locul de odihnă al militarilor de carieră, al ofițerilor de Securitate, al nomenclaturiștilor regimului comunist. Aici sunt îngropați Nicolae și Elena Ceaușescu, în două morminte simple, dar mereu flancate de camere de supraveghere și uneori flori.

Cimitirul Militar e tăcut, rece, protocolar. Civilul, în schimb, e personal, haotic, neașezat. Împreună formează una dintre cele mai încărcate zone memoriale din București – nu prin vechime, ci prin ceea ce spune despre sfârșitul unei epoci și începutul alteia.

Într-un oraș în care cimitirele sunt adesea uitate sau ignorate, Ghencea rămâne vizibil. Nu doar pentru că aici e Ceaușescu. Ci pentru că, la fiecare vizită, te întâlnești cu fragmente dintr-un trecut care nu a fost încă pe deplin digerat.

Foto Wikipedia