Mergând pe Calea Victoriei, una dintre cele mai boeme și elegante artere ale Bucureștiului, privirea îți este inevitabil atrasă de clădirea somptuoasă care domină zona: Palatul Regal. Această construcție monumentală, cu o istorie de peste două secole, este un simbol al schimbării, al regalității românești și al artei care a modelat identitatea arhitecturală a capitalei.

Bucureștiul secolului al XIX-lea și nevoia de reprezentare

Orașul București, devenit capitală în 1659, a trecut prin numeroase etape de glorie, stagnare și declin. Secolul al XIX-lea a fost, fără îndoială, secolul transformărilor radicale.

Sub influența Comisiei pentru înfrumusețarea și modernizarea orașului, înființată încă din 1860, capitala a cunoscut un proces accelerat de europenizare: introducerea iluminatului stradal, sistematizarea străzilor, primele rețele de canalizare, pietruirea drumurilor și, mai târziu, apariția telefonului. 

Bucureștiul dorea să se alinieze marilor capitale europene, iar acest elan de modernizare a cerut și un simbol de putere pe măsură – un palat regal.

De la casa Golescu la Palat Domnesc

Terenul pe care se înalță astăzi Palatul Regal avea odinioară o cu totul altă înfățișare. În secolul al XVIII-lea, zona Podului Mogoșoaiei (viitoarea Calea Victoriei) era periferică și lipsită de importanță. 

Primii pași spre edificarea unui viitor palat s-au făcut în 1757, când negustorul Voico Fiştu a construit o casă pe care a lăsat-o moștenire Mănăstirii Crețulescu. În timp, prin schimburi și vânzări succesive, proprietatea a ajuns în posesia familiei Golescu.

Dinicu Golescu, un boier luminat și preocupat de progres, a extins clădirea, transformând-o în una dintre cele mai impozante reședințe de pe Podul Mogoșoaiei. 

După moartea sa, urmașii au vândut casa Sfatului Administrativ, iar în 1837, domnitorul Dimitrie Ghica a transformat clădirea în Palat Domnesc, loc de reprezentare și autoritate.

Mai târziu, palatul a intrat în posesia lui Barbu Știrbei și, ulterior, a lui Alexandru Ioan Cuza, care i-a adăugat un etaj și a transformat reședința într-un simbol al Unirii Principatelor.

Carol I și visul unui palat european

Sosirea lui Carol I pe tronul României a adus cu sine dorința de a transforma Bucureștiul într-o capitală demnă de Europa modernă. Regele, obișnuit cu eleganța palatelor vestice, nu putea accepta ca reședința sa oficială să fie o casă boierească adaptată. 

În memoriile sale, Carol I descria cu ironie aspectul modest și neîngrijit al vechiului palat, aflat lângă o piață murdară unde „porcii se tăvăleau în noroi”.

Astfel, în 1882, proiectul unui nou Palat Regal a fost încredințat arhitectului francez Paul Gottereau, cunoscut pentru stilul său eclectic și rafinat. 

Clădirea rezultată cuprindea trei corpuri: fosta reședință a lui Cuza, corpul central, unde se afla Sala Tronului și saloanele de recepție, și o nouă construcție destinată gărzii și oaspeților oficiali. 

Palatul lui Carol I combina influențele neo-clasice cu eclectismul francez, integrându-se perfect în peisajul unei capitale ce aspira să rivalizeze cu Parisul sau Viena.

Incendiul din 1926 și reconstrucția

Un episod dramatic a marcat istoria Palatului Regal în noaptea de 7 spre 8 decembrie 1926, când un incendiu devastator a distrus corpul central. 

Lucrările de protecție au fost realizate de arhitectul Karel Liman, iar în 1927 regele Ferdinand a decis refacerea clădirii, aducând și îmbunătățiri majore: o Sală a Tronului mai vastă, o Sală a Festivităților și o Sală pentru dineuri oficiale. 

Modificările vizau și extinderea spațiilor destinate oaspeților de seamă, palatul devenind un adevărat reper al protocolului regal.

Ultima etapă de construcție a fost realizată în timpul lui Carol al II-lea, care a continuat modernizarea și extinderea palatului. Astfel, edificiul a dobândit forma pe care o recunoaștem astăzi, un simbol al regalității românești și al prestigiului național.

De la reședință regală la sediu politic

Abdicarea regelui Mihai I, în 1947, a schimbat radical destinul Palatului Regal. Clădirea a trecut în administrarea statului și a devenit sediul Guvernului României. În anii regimului comunist, palatul și-a pierdut funcția inițială, fiind adaptat noilor cerințe politice. 

În 1959, partea din spate a clădirii a fost transformată în sală de conferințe pentru Partidul Comunist Român, beneficiind de vecinătatea sediului Comitetului Central.

Cu toate aceste transformări, Palatul Regal a rămas un reper arhitectural unic, un exemplu al felului în care tradiția locală s-a îmbinat cu influențele europene.

Arhitectura Palatului Regal

Din punct de vedere arhitectural, Palatul Regal este considerat ultimul mare exemplu european al unui program de reprezentare monarhică. Stilul său este rezultatul unei duble evoluții: locale – prin continuitatea de la Curtea de Argeș, Târgoviște și București – și continentale, influențate de modelele regatelor recent constituite, precum Grecia sau Norvegia.

Fațada principală se remarcă prin utilizarea ordinului corintic colosal, desfășurat pe două niveluri. Coloanele și pilaștrii conferă clădirii un aer monumental și echilibrat, iar simetria este atent respectată între cele două aripi – Crețulescu și Ateneu. În interior, arhitectura este variată și abundent decorată, de la sala de recepții cu plafon casetat și coloane masive, până la Sala Florentină, cu tavanul pictat și arcadele elegante.

Un element spectaculos este Scara Voievozilor, care leagă intrarea de Sala Tronului. Aici, coloanele perechi și cupola pictată creează un spațiu solemn, întregit de medalioanele în relief care îi reprezintă pe cei mai importanți voievozi ai istoriei românești. Sala Tronului, impresionantă prin dimensiuni și detalii, are aproape 1000 de metri pătrați și o înălțime de 12 metri, fiind decorată cu arcade corintice și grilaje ornamentale.

Materialele folosite – marmură, piatră, lemn exotic, bronz și stucaturi aurite – reflectă gustul epocii pentru eclectism și rafinament. Numeroase fresce, tablouri și decorațiuni au fost realizate de artiști români și străini, în stiluri variind de la academic la impresionist.

Palatul Regal ca Muzeu Național de Artă

După căderea regimului comunist, Palatul Regal a fost redat culturii. Astăzi, clădirea adăpostește Muzeul Național de Artă al României, cel mai important muzeu de acest tip din țară. 

Spațiile somptuoase, odinioară destinate balurilor și ceremoniilor regale, găzduiesc acum colecții impresionante: Galeria Națională, cu opere de Grigorescu, Luchian, Aman sau Bălcescu, și Galeria de Artă Europeană, unde pot fi admirate lucrări semnate de mari maeștri precum El Greco, Rembrandt sau Rubens.

Transformarea palatului într-un muzeu nu a însemnat doar conservarea unei clădiri istorice, ci și revitalizarea ei prin cultură. Vizitatorii nu pășesc doar într-un spațiu de artă, ci și într-un loc încărcat de istorie, unde ecoul pașilor regilor se împletește cu frumusețea eternă a picturii și sculpturii.

Între regalitate și artă

Palatul Regal din București nu este doar o clădire monumentală de pe Calea Victoriei. Este un simbol al istoriei naționale, al schimbării și al legăturii indestructibile dintre monarhie și cultură. 

De la reședință boierească la Palat Domnesc, de la reședință regală la sediu politic și, în final, la muzeu, edificiul reflectă parcursul zbuciumat al României moderne.

Astăzi, când pășim în sălile sale, ne aflăm nu doar în fața unor capodopere artistice, ci și într-un spațiu unde istoria respiră prin fiecare coloană și frescă. Palatul Regal continuă să fie o mărturie a dorinței Bucureștiului de a se ridica la nivel european și a puterii artei de a transforma orice zid în memorie vie.

Citește și: Calea Victoriei din București „respiră” istorie: Podul Mogoșoaiei de demult a fost pavat de Constantin Brâncoveanu cu trunchiuri de copac