Pe malul lacului Herăstrău, acolo unde astăzi se întind zeci de restaurante și terase moderne, se află unul dintre cele mai încărcate de istorie locuri din Capitală – celebrul Restaurant „Pescăruș”. Deși în prezent este privit ca un local rafinat, frecventat de bucureștenii dornici de relaxare și bun gust, povestea sa se întinde pe mai bine de opt decenii, fiind strâns legată de dezvoltarea zonei Herăstrău și de schimbările politice și sociale prin care a trecut România.

Nașterea unui simbol al Bucureștiului interbelic

Puțini știu că, în realitate, parcul a fost construit în jurul restaurantului, și nu invers. În anii ’30, zona de nord a orașului era încă o întindere de mlaștini, însă planurile de modernizare ale Bucureștiului prevedeau amenajarea unui vast spațiu verde, inspirat de marile parcuri europene. 

În 1936 au început lucrările de sistematizare și desecare, iar în 1939 proiectul Parcului Herăstrău a fost finalizat. În tot acest timp, în 1938, a fost ridicată clădirea Restaurantului „Pescăruș”, semnată de renumitul arhitect Horia Creangă, cel care realizase și clădiri emblematice precum Teatrul Giulești, Halele Obor și Imobilul ARO, sediul actualului Cinema Patria.

„Pescăruș” s-a impus rapid ca un spațiu elegant și modern, destinat elitei bucureștene. Amplasat în dreptul rondului care unește bulevardele Beijing și Aviatorilor, accesibil printr-o alee cochetă ce poartă numele localului, restaurantul a devenit punctul central al vieții mondene a capitalei interbelice. 

Într-o epocă în care plimbările în parc și seratele erau un simbol al rafinamentului urban, „Pescăruș” a fost locul preferat al celor care căutau o combinație de lux, discreție și priveliște spectaculoasă asupra lacului.

De la rafinamentul interbelic la exclusivismul comunist

După instaurarea regimului comunist, în urma naționalizării din 1948, restaurantul „Pescăruș” și-a pierdut statutul de local privat, dar a câștigat unul nou – acela de loc de întâlnire al nomenclaturii de partid. Dacă în primii ani a fost deschis publicului larg, treptat a devenit tot mai inaccesibil pentru oamenii de rând, fiind frecventat aproape exclusiv de reprezentanții elitei comuniste.

Printre primii clienți fideli s-a numărat însuși Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al Partidului Comunist Român. Se spune că liderul venea aproape zilnic să ia masa aici, fiind tratat cu atenție deosebită de personal. Avea un salon privat, cu toaletă separată, iar ospătarii îl descriau drept un om generos, care lăsa bacșișuri consistente. 

Deși era liderul absolut al țării, Dej prefera să vină singur, fără gardă de corp, și se întreținea deseori cu personaje din anturajul său, printre care și celebra Ana Pauker, una dintre cele mai influente figuri politice ale vremii.

După moartea lui Gheorghiu-Dej, localul și-a păstrat renumele de „restaurant al celor puternici”. În anii ’70 și ’80, „Pescăruș” a devenit scena unor petreceri fastuoase, organizate de tinerii privilegiați ai regimului. 

Printre cei mai cunoscuți clienți s-a numărat Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului Nicolae Ceaușescu, care organiza aici chefuri extravagante, într-o perioadă în care restul populației se confrunta cu lipsuri alimentare și cozi interminabile.

Atmosfera din local era una exclusivistă: aici se putea bea Pepsi-Cola, o raritate în România acelor vremuri, se fumau țigări occidentale, iar meniul conținea băuturi fine și preparate sofisticate, inaccesibile majorității românilor. Pentru mulți, simplul fapt de a lua masa la „Pescăruș” era o formă de prestigiu social, o dovadă a apartenenței la un cerc privilegiat.

Pescăruș – locul unde luxul întâlnea propaganda

În plin regim comunist, „Pescăruș” nu era doar un restaurant, ci un spațiu în care se făceau și se desfăceau alianțe, unde se discutau decizii politice sau economice, departe de ochii publicului. Cu toate acestea, localul nu a fost rezervat exclusiv elitei românești. De-a lungul decadelor, a primit numeroase personalități internaționale, devenind un simbol al rafinamentului românesc.

De-a lungul anilor ’70 și ’80, pragul restaurantului a fost trecut de maestrul de șah Anatoli Karpov (nu Kasparov, cum este adesea menționat greșit), de fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, precum și de președintele Israelului, Shimon Peres. 

Vizitele acestor figuri de prim rang dovedeau că „Pescăruș” era, în ochii regimului, o vitrină a României moderne și civilizate, menită să impresioneze oaspeții străini.

Totodată, localul era unul dintre puținele locuri unde bucătarii aveau acces la produse „de lux” aduse special pentru evenimentele de stat. Meniurile includeau preparate cu pește proaspăt, carne de vânat, icre negre și deserturi sofisticate, gătite în stil occidental. 

Într-o perioadă în care magazinele erau goale, iar alimentele se procurau pe bază de cartelă, mesele de la „Pescăruș” păreau desprinse dintr-o altă lume.

Declinul și încercările de renaștere după 1989

După Revoluția din 1989, restaurantul „Pescăruș” a trecut printr-o perioadă dificilă. Naționalizarea luase sfârșit, dar clădirea – declarată monument istoric – a început să se degradeze vizibil. Statutul său special a îngreunat orice tentativă de renovare, iar lipsa unei strategii coerente de administrare a dus la o perioadă de declin.

În anii ’90 și începutul anilor 2000, localul și-a păstrat aerul vechi, aproape neschimbat, cu mobilier masiv din lemn, pereți sobri și un decor care amintea de atmosfera „comunistă”. Deși mulți veneau din nostalgie sau curiozitate, „Pescăruș” părea prins între două lumi: una a istoriei și alta a modernității care începea să cucerească Bucureștiul.

Situația s-a schimbat abia în 2015, când restaurantul a fost cumpărat și complet modernizat. Noua echipă a reușit să redea clădirii strălucirea de altădată, fără a-i distruge identitatea. 

Pardoselile originale au fost restaurate, pereții păstrează încă unele finisaje interbelice, iar câteva corpuri de iluminat autentice au fost recondiționate. În schimb, designul interior a fost adaptat secolului XXI – un amestec de eleganță clasică și minimalism contemporan.

„Pescăruș”, între istorie și modernitate

Astăzi, „Pescăruș” nu mai este doar un restaurant, ci o poveste vie a Bucureștiului, un loc care a traversat aproape un secol de transformări. În jurul său s-a ridicat parcul Regele Mihai I (fost Herăstrău), devenit unul dintre cele mai iubite spații verzi din oraș. De la interbelicul sofisticat la epoca austeră a comunismului și până la prezentul cosmopolit, „Pescăruș” a rămas o constantă – un reper pentru bucureșteni și un martor tăcut al istoriei.

Privind astăzi terasa sa cu vedere la lac, este greu de imaginat că, odinioară, același loc era scena banchetelor politice, a întâlnirilor conspirative și a luxului ascuns într-o lume plină de lipsuri. 

Dincolo de transformările arhitecturale sau culinare, restaurantul „Pescăruș” păstrează o memorie unică – aceea a unei capitale care, indiferent de regim sau vremuri, a știut întotdeauna să-și caute farmecul între rafinament, nostalgie și supraviețuire.

Astfel, „Pescăruș” rămâne nu doar un loc unde se servește masa, ci o filă de istorie trăită, o oglindă a Bucureștiului de ieri și de azi – a orașului care, asemenea lui, a renăscut de fiecare dată din propriul trecut.

Citește și: Restaurantul Budapesta, între legende și controverse. Acum 40 de ani, aici s-ar fi servit ficat de om procurat de la IML