La intersecția dintre Bulevardul Cantemir și Mărășești, în plin București al anilor ’70, se ridica impunător restaurantul Budapesta. Deschis în 1973, acesta se remarca printr-o eleganță rară pentru acele vremuri, fiind considerat un loc exclusivist. 

Eleganță și exclusivism în inima Bucureștiului comunist

Clienții trebuiau să respecte coduri stricte de îmbrăcăminte: costum și cravată erau obligatorii, iar cei care nu dețineau astfel de ținute improvizau cum puteau, unii chiar legându-și șireturile la gât pentru a imita cravata, doar pentru a avea acces la preparatele restaurantului.

Budapesta nu era doar un loc de lux, ci și un simbol al rafinamentului culinar în epoca comunistă, când penuria alimentară făcea ca mesele sofisticate să devină un adevărat privilegiu. 

Atmosfera somptuoasă, covoarele roșii ce se întindeau aproape doi metri afară, perdelele de mătase verde și „mareșalul” de la ușă care întâmpina oaspeții transformau vizita într-o experiență deosebită, greu de comparat cu realitatea dură a Bucureștiului de atunci.

Originea legendelor sinistre

În spatele luxului, însă, restaurantul Budapesta avea să fie învăluit într-una dintre cele mai întunecate legende urbane ale Capitalei comuniste. 

În anii ’80, zvonurile afirmau că aici s-ar fi servit carne de om, ficat și alte organe provenite de la cadavre, presupus fiind că sursa ar fi Institutul de Medicină Legală sau morga Spitalului Militar.

Incidentul care a alimentat aceste speculații s-ar fi petrecut în jurul anilor 1985-1986. Costică Știrbu, fost barman la Budapesta timp de aproape trei decenii, povestește că mai multe echipaje ale Miliției și Procuraturii au descins în restaurant, blocând accesul și interogând personalul timp de două ore. 

Motivul oficial a fost o plângere conform căreia o persoană ar fi murit după ce ar fi consumat ficat de om servit la local. Știrbu respinge însă vehement aceste zvonuri, susținând că restaurantul era aprovizionat legal, printr-un contract cu un abator care furniza carne de porc și vită.

În ziua percheziției, anchetatorii nu au găsit nicio dovadă incriminatoare, dar suspiciunea lansată a fost suficientă pentru a provoca o isterie urbană. Locuitorii începeau să urmărească livrările de marfă din spatele restaurantului, sperând să descopere „carnea de om”.

Într-o epocă de penurie alimentară, ideea că un restaurant ar putea avea acces nelimitat la organe a captat rapid imaginația colectivă.

Mărturii și percepții ale locuitorilor

Petre Eugen, care locuia în apropiere, își amintește cum împreună cu vecinii observa cu atenție camionetele frigorifice ce aprovizionau localul: „Nu am văzut despre ce carne era vorba, dar toți credeam că vine de la IML. Era foamete mare și numai acolo părea că aveau carne din belșug, și mereu doar organe.”

Alți martori, precum Tănase Ciocan, resping însă complet ideea: „Tocănița de porc era grozavă și aveau un vin tokai excepțional. Auzeam zvonurile, dar nu mi-a fost frică niciodată.” Astfel, percepția publică era fragmentată, alternând între fascinație și teamă.

Schimburi culinare și originea mitului

Restaurantul Budapesta se remarca și prin schimburile de experiență culinară cu restaurante similare din Ungaria. Bucătăresele venite din Budapesta au introdus preparate pe bază de organe – rinichi, ficăței, măruntaie – care au cucerit rapid gusturile clientelei autohtone.

 Preparatele cu organe, obișnuite în gastronomia maghiară, au fost interpretate de bucureșteni într-un mod mai sinistru, alimentând legenda că localul ar fi servit ficat de om.

Contextul social și economic al anilor ’80 explică de ce astfel de mituri au prins atât de adânc rădăcini. Sociologul Bogdan Palici, într-un studiu realizat în 2007, notează că foamea, cozile interminabile și întreruperile de curent au creat un climat de incertitudine și frustrare în societatea românească. Miturile și zvonurile deveniseră forme de eliberare psihologică, un mod de a face față realității apăsătoare.

„În anii ’80, cozile deveniseră un element central al vieții cotidiene. Ele generau o tensiune permanentă și ofereau teren fertil pentru apariția și răspândirea zvonurilor. Legenda restaurantului Budapesta se încadrează perfect în acest fenomen”, explică sociologul.

Suspecți și scenarii macabre

Potrivit unor surse citate în studiu, aprovizionarea restaurantului cu carne umană ar fi fost posibilă printr-un angajat al morgii Spitalului Militar. Deși aceste afirmații nu au fost niciodată demonstrate, ele au alimentat imaginația colectivă timp de decenii, consolidând aura misterioasă a localului.

Legendele, chiar și fără dovezi concrete, au persistat și după Revoluția din 1989. Deși restaurantul a continuat să funcționeze o vreme, popularitatea sa a scăzut, iar în jurul anilor 2000 localul a fost închis definitiv. Astăzi, locul fostului Budapesta este ocupat de o reprezentanță Domo și un fast-food, care vinde preparate obișnuite din pui, într-un contrast evident cu somptuozitatea de altădată.

Atmosfera somptuoasă și simbolul luxului

Restaurantul era împărțit în trei zone: bistro, bar și sala principală de servire a mesei. Covorul roșu care se întindea la intrare, perdelele lungi de mătase și serviciul atent al personalului transformau experiența într-un simbol al luxului, o raritate într-o Românie afectată de penurie.

Acest contrast între abundență și lipsuri alimenta structura legendei: orice exces părea suspect, iar localurile ce păreau să sfideze realitatea dură atrăgeau atenția și suspiciunea publicului.

Interpretări sociologice și simbolice

Legenda restaurantului Budapesta nu este doar o simplă bârfă. Ea reflectă tensiunile sociale și fricile unei societăți în care granița dintre realitate și fabulație era extrem de subțire. 

Foamea, lipsa de transparență, penuria și frustrările zilnice au creat terenul perfect pentru mituri urbane care să ofere comunității un mod de a procesa anxietatea și frustrarea.

Astfel, ficatul de om servit cu vin tokai devine mai mult decât o speculație macabră: este o metaforă a exceselor percepute și a inegalităților dintr-o Românie comunistă marcată de penurie, control și cenzură.

Moștenirea restaurantului Budapesta

Astăzi, restaurantul Budapesta rămâne o amintire fascinantă, un simbol al unei epoci în care luxul extrem stârnea suspiciuni, iar orice opulență putea fi interpretată ca fiind nefirească. 

Povestea sa continuă să fascineze, să provoace zâmbete, frisoane sau nostalgie, amintind de un București în care legenda și realitatea se împleteau adesea, creând o imagine complexă și tensionată a vieții cotidiene.

În final, legenda ficatului de om nu este doar un mit urban, ci un simbol al unei perioade istorice: o Românie în care granița dintre adevăr și fantezie era subțire, iar povestea restaurantului Budapesta rămâne un exemplu remarcabil de cum frica, penuria și misterul pot da naștere unor legende ce supraviețuiesc zeci de ani.

Citește și: Cele mai bune restaurante family-friendly din București