Bucureștiul poartă în denumirile străzilor și bulevardelor sale povești de mult uitate, care așteaptă să fie redescoperite. Printre aceste nume încărcate de istorie se numără și Bulevardul Baba Novac, o arteră intens circulată a Capitalei, ce amintește de unul dintre cei mai viteji și devotați generali ai lui Mihai Viteazul. Povestea acestui personaj este una dramatică, în care curajul se împletește cu cruzimea, iar destinul său tragic i-a asigurat un loc aparte în memoria colectivă.

Originile haiducului sârb

Baba Novac s-a născut în jurul anului 1520, în satul Poreci, aflat pe malul Dunării, în Serbia. Provenea dintr-o familie simplă, dar copilăria sa a fost marcată de instabilitatea vremurilor și de continua amenințare otomană. Încă de mic, a deprins meșteșugul armelor, folosindu-le pentru a-și apăra credința ortodoxă și pământurile natale.

Legendele și baladele populare îl prezintă ca pe un bărbat impunător, cu o forță fizică neobișnuită, care și-a găsit rostul printre cetele de haiduci ale Balcanilor. Viața de haiduc a fost pentru el nu doar o formă de revoltă împotriva nedreptății și a sărăciei, ci și un mod de a se opune dominației otomane.

Celebrul istoric și filolog Bogdan Petriceicu Hasdeu scria despre el că a petrecut „patruzeci sau cincizeci de ani” prin munții României, după ce își trăise primele decenii în Serbia natală.

Astfel, la întâlnirea cu Mihai Viteazul, Baba Novac era deja trecut de 70 de ani, însă sufletul său de luptător nu cunoștea oboseala.

Întâlnirea cu Mihai Viteazul

În anul 1595, odată cu intensificarea conflictelor dintre Țara Românească și Imperiul Otoman, Baba Novac a intrat în oastea lui Mihai Viteazul. 

Nu era singur, ci alături de un alt haiduc faimos, Deli Marcu, iar împreună au condus circa 700 de oameni într-o campanie care a rămas în istorie. La Sofia, au reușit să alunge armata pașei Hassan, oferindu-i voievodului o victorie importantă chiar înainte de bătălia de la Călugăreni.

Impresionat de vitejia și loialitatea sârbului, Mihai Viteazul i-a acordat încrederea sa deplină. Garda personală a domnitorului era compusă în mare parte din haiduci sârbi, ceea ce arată cât de mult îi prețuia. 

Baba Novac nu era doar un soldat curajos, ci și un general respectat, alături de căpitanii de seamă ai epocii, precum frații Preda și Stroe Buzescu sau banul Mihalcea.

Eroismul de la Șelimbăr

Momentul de glorie al lui Baba Novac a venit la 1599, în bătălia de la Șelimbăr. Deși se afla la o vârstă venerabilă, a condus trupele cu o energie extraordinară, reușind să îi înfrângă pe nobilii maghiari conduși de cardinalul Andrei Bathory. Victoria a deschis drumul unirii Transilvaniei cu Țara Românească, iar Baba Novac a jucat un rol decisiv.

Tradiția spune că el însuși a depus armurile generalilor învinși la picioarele lui Mihai, un gest simbolic care a rămas întipărit în memoria contemporanilor. Era dovada recunoștinței și a devotamentului său față de domnitorul pe care îl urma fără șovăire.

Campaniile din Banat și Moldova

După victoria de la Șelimbăr, Baba Novac a fost trimis în Banat, unde a obținut noi succese împotriva adversarilor. L-a urmat apoi pe Mihai Viteazul în Moldova, participând la cucerirea Iașilor și la campania până la Hotin. 

Prezența sa era esențială pentru moralul armatei, iar experiența acumulată de-a lungul vieții îl făcea un lider de neînlocuit.

Totuși, vremurile erau instabile. După anul 1600, Mihai Viteazul a rămas fără armată, fiind nevoit să caute sprijin extern la Viena și Praga. În acest context, Baba Novac s-a pus în slujba generalului Gheorghe Basta, comandant imperial.

 Gestul nu a fost o trădare, ci mai degrabă o continuare firească a carierei sale de soldat, întrucât Mihai nu mai avea oaste de care să se ocupe.

Trădarea și arestarea la Cluj

Soarta lui Baba Novac a luat însă o întorsătură dramatică în februarie 1601. În timp ce se afla cu o solie la Cluj, a fost arestat de nobilii maghiari, care îl acuzau de trădare.

Pretextul? O scrisoare trimisă pașei din Timișoara, prin intermediul preotului ortodox Sascu, în care promitea, contra unei sume de bani, să indice momentul prielnic pentru atacarea unor orașe transilvănene.

Istoricii consideră că acuzația era mai degrabă un motiv convenabil pentru a-l elimina pe temutul general sârb. Dieta maghiară l-a condamnat la moarte, iar execuția care a urmat a fost una dintre cele mai crunte din epocă.

Supliciul și moartea cumplită

La 3 februarie 1601, Baba Novac a fost adus în piața centrală a Clujului, împreună cu duhovnicul său sârb. Doi bătrâni de peste 70 de ani aveau să îndure un chin de nedescris. Nu au fost doar arși pe rug, ci legați de grinzi de lemn uriașe, asemenea unor frigări, și învârtiți deasupra flăcărilor. În prealabil, au fost torturați și jupuiți de piele.

Pentru a prelungi agonia, trupurile lor erau stropite din când în când cu apă. Execuția a durat o oră și jumătate, până când Basta, care asista de la fereastra sa, a poruncit să fie lăsați să moară. După ce și-au dat sufletul, cadavrele au fost scoase din cetate și înfipte în țepe, lângă Turnul Croitorilor. Corbii s-au năpustit asupra lor, lăsând după câteva zile doar oasele goale.

Această moarte crudă a stârnit indignare chiar și în rândul dușmanilor. Sultanul Mehmet al III-lea, deși ostil lui Mihai Viteazul, a considerat nedemn felul în care a sfârșit un asemenea războinic, spunând că ar fi trebuit să moară pe câmpul de luptă.

Erou al românilor și al sârbilor

Destinul tragic al lui Baba Novac l-a transformat într-un simbol al rezistenței și al loialității. El este venerat atât de români, cât și de sârbi, fiind considerat un erou național. 

Numeroase localități din România îi poartă numele: Baba Novac în județul Satu Mare, satul Baba din Alba și Maramureș, Novac în Dolj, Novaci în Ilfov și Gorj, dar și Novăcești în Alba, Prahova sau Satu Mare.

În București, bulevardul care îi poartă numele este o recunoaștere a jertfei sale și o invitație de a nu uita trecutul. Dincolo de zgomotul traficului, fiecare placă de stradă cu numele „Baba Novac” amintește de un om care, deși a trăit într-un veac al trădărilor și al cruzimii, și-a păstrat credința și curajul până în ultima clipă.

De la haiduc la simbol etern

Baba Novac a fost mai mult decât un general al lui Mihai Viteazul. A fost un haiduc devenit strateg, un sârb care a luptat pentru libertatea românilor și un bătrân războinic care și-a sfârșit viața într-un supliciu cumplit. 

Deși moartea sa a fost marcată de cruzime, memoria lui a dăinuit, iar recunoștința s-a materializat în nume de sate, monumente și străzi.

Bulevardul Baba Novac din București nu este doar o simplă arteră urbană, ci o punte către trecut, către vremurile în care loialitatea și curajul însemnau mai mult decât propria viață. Povestea sa ne amintește că eroii nu se nasc doar din victorii, ci și din jertfa supremă, care le conferă nemurirea.

Citește și: Cum este să locuiești în Sectorul 3 al Bucureștiului: diversitate urbană și confort