Pentru generațiile crescute după Revoluția din decembrie 1989, evocarea unui loc precum cofetăria Casata poate părea o incursiune într-o lume aproape mitică. Nu doar pentru că acel București al anilor ’60–’70 avea o viață urbană vibrantă, ci și pentru că, în lipsa abundenței de astăzi, dulciurile erau un adevărat ritual, o bucurie rară, încărcată de semnificații. Casata era, în acea perioadă, un templu al deserturilor fine, o oază a rafinamentului într-un oraș care se schimba sub semnul modernizării socialiste.

Bucureștiul dulce al vremurilor de altădată

Istoricul Constantin C. Giurescu, în monumentala sa lucrare Istoria Bucureștilor (Editura Sport-Turism, 1979), oferă câteva indicii despre amploarea fenomenului cofetăriilor în Capitală: 

„După al Doilea Război Mondial se înregistrează o nouă creștere a numărului cofetăriilor; se remarcă acum cofetăriile de stat, care desfac prăjituri, bomboane și tot soiul de dulciuri standardizate, la prețuri tip. 

Cofetării noi, spațioase, instalate într-un cadru elegant, cu mobilier adecvat, cu vitrine atrăgătoare, se întâlnesc în toate părțile orașului, nu numai în centru – cofetăriile Turn, Scala, Universității, Athénée Palace, Teatrului, Albina etc.” 

În acel „etc.” misterios se ascunde, fără îndoială, și Casata – locul care avea să devină sinonim cu rafinamentul și gustul desăvârșit al profiterolului.

Casata – o bijuterie arhitecturală și gustativă pe bulevardul Magheru

Cofetăria Casata își avea sediul pe bulevardul Magheru, colț cu strada Take Ionescu, între cunoscutul magazin de delicatese „Vânătorul” și terasa „Grădinița”. Clădirea care găzduia acest spațiu era o construcție elegantă, ridicată în 1938 după planurile arhitectului Jean Văleanu, o expresie perfectă a modernismului interbelic. 

Parterul blocului devenise, în anii ’50 și ’60, un loc de pelerinaj pentru toți cei care doreau să guste din cele mai bune dulciuri ale Bucureștiului.

Casata s-a transformat repede într-un reper urban, iar numele său – care desemna inițial un desert cu înghețată – a devenit marcă de calitate. Istoricul Dan Falcan povestește cu nostalgie: „Casata a devenit celebră tot datorită cofetăriei, tot după război. 

Era locul unde mă duceam foarte des, fiindcă făceau niște prăjituri profiterol extraordinare. Aveau și casate. Casata era o înghețată lunguiață și triunghiulară, împărțită în trei: fistic, vanilie și ciocolată, iar între ele era pusă dulceață, de obicei de vișine sau de cireșe. 

Era o înghețată foarte bună, învelită în staniol. Aveau parfait-uri, mascote, prăjituri cu frișcă adevărată, iar totul era servit într-o atmosferă de eleganță discretă.”

Delicii cu preț fix și gust inconfundabil

Într-o epocă în care economia planificată dicta inclusiv gramajul și prețul fiecărei prăjituri, Casata reușea totuși să păstreze un aer exclusivist. Prețurile erau, pentru acea vreme, destul de ridicate: o porție de profiterol costa 11,25 lei, casata – 3 lei, iar un café frappé – 6 lei.

Dar, după cum își amintește istoricul Falcan, „erau foarte bune, cu multă frișcă, servite în pahare înalte. Se găseau și fursecuri și bomboane, era o cofetărie bună, una dintre cele mai apreciate din oraș.”

Ceea ce impresiona era nu doar calitatea deserturilor, ci și eleganța serviciului. Chelnerii purtau uniforme albe, mesele erau acoperite cu fețe de masă apretate, iar vitrinele străluceau de lumina reflectată în glazurile colorate ale prăjiturilor. 

Casata era mai mult decât o cofetărie – era o scenă socială unde se întâlneau artiști, studenți, liceeni și doamne elegante venite la o șuetă după cumpărături.

Locul preferat al tinerilor din anii ’70

Scriitorul și publicistul Stelian Tănase, care frecventa Casata în tinerețea sa, a lăsat o mărturie savuroasă despre atmosfera de acolo: „Aici se strângea lumea bună, protipendada bucureșteană, mai ales beizadelele din acel timp. 

Elevi de la liceele Caragiale, MV, Lazăr, Spiru Haret. Casata era locul cel mai monden pentru adolescenții din Bucureștii acelor ani, între terminarea liceului și studenție, 1970–1973. Profiterolul era scump, costa 11 lei, dar era prăjitura cea mai dorită. 

Café frappé-ul costa 6 lei, preferatul fetelor, și trebuia să ai bani potriviți ca să-l oferi. Era un gest de cavaler. Casata era o aventură costisitoare, dar aveai ce povesti după aceea.”

Pentru tinerii acelei perioade, Casata nu era doar un loc unde se serveau deserturi. Era o poartă spre modernitate, spre visul occidental. Într-o Românie izolată, în care vitrinele străluceau rar și uniform, cofetăria Casata aducea o fărâmă din rafinamentul Parisului sau din eleganța Vienei. 

Muzica ușor occidentalizată, paharele aburite de frișcă și aroma intensă de cafea transformau fiecare vizită într-o mică sărbătoare.

Profiterolul – legenda dulce a Capitalei

Vedeta incontestabilă a Casatei rămânea profiterolul – desertul care a intrat definitiv în istoria gastronomică a Bucureștiului. Era servit cu un turnuleț de înghețată, acoperit cu sos dens de ciocolată, alături de mini-choux-uri umplute cu cremă fină. 

Deasupra trona un glob perfect de frișcă naturală, iar fiecare porție era un mic spectacol vizual. Cei care au trăit acele vremuri povestesc că aroma profiterolului de la Casata nu a mai fost egalată vreodată.

Expresia „profiterolul de la Casata” devenise, în scurt timp, un simbol al calității. Se spunea adesea, cu un amestec de admirație și ironie, că cine nu gustase măcar o dată profiterolul de la Casata nu putea pretinde că știe ce înseamnă o prăjitură adevărată. Iar bucureștenii, cu umorul lor inconfundabil, au transformat numele cofetăriei într-o legendă urbană, transmisă din generație în generație.

Alte delicii și atmosfera de poveste

Deși profiterolul era vedeta meniului, Casata oferea o gamă largă de dulciuri care făceau deliciul clienților: parfait-uri din vanilie și ciocolată, mascote învelite în glazură crocantă, cataifuri aromate, șarlote fine, înghețate în diverse sortimente, Coupe Jacques, Joffre și binecunoscutele „ciupercuțe”. 

Fiecare desert avea o rețetă atent păstrată, iar ingredientele – frișca naturală, ciocolata autentică, fisticul și dulceața de vișine – erau considerate de lux într-o epocă în care multe produse se găseau greu.

Casata era, de asemenea, unul dintre puținele locuri unde puteai bea un café frappé veritabil, preparat cu înghețată, lapte rece și frișcă. 

Atmosfera era una cosmopolită, iar pentru tinerii din anii ’70, o ieșire la Casata echivala cu o evadare din cenușiul cotidian. Se discutau filme, se schimbau cărți și impresii despre muzica occidentală, se nășteau prietenii și iubiri.

Casata – o oglindă a rafinamentului bucureștean

Privind retrospectiv, Casata nu era doar o cofetărie, ci un fenomen social și cultural. Într-un oraș care se industrializa rapid, unde arhitectura nouă înlocuia treptat clădirile vechi, Casata păstra un aer interbelic, o noblețe discretă și o cultură a bunului gust. Acolo, timpul părea să curgă mai încet. Era un loc al conversației civilizate, al politeții, al micilor bucurii împărtășite.

De altfel, cofetăriile din acea perioadă reprezentau o adevărată instituție socială. Ele erau spații ale întâlnirii, ale flirtului, ale micilor ritualuri urbane. În lipsa cafenelelor moderne de astăzi, Casata și suratele sale – Scala, Albina, Athénée Palace – ofereau un cadru elegant în care Bucureștiul își trăia cotidianul dulce.

Dispariția și amintirea unui simbol

Anii ’80 au adus însă o perioadă de austeritate, iar Casata nu a scăpat de declinul general. Lipsa ingredientelor, naționalizarea totală și transformarea cofetăriilor în unități de producție standardizate au șters treptat farmecul de altădată. După 1989, locul și-a pierdut identitatea, iar în peisajul urban actual abia mai amintește de gloria de odinioară.

Totuși, în memoria colectivă, Casata continuă să existe. Cei care au trăit acele vremuri își amintesc cu emoție gustul profiterolului, parfumul înghețatei și bucuria de a sta, fie și pentru o oră, în acel colț de București unde viața părea mai frumoasă. Într-o epocă a austerității, Casata era o mică fereastră spre eleganță, spre rafinament, spre normalitate.

Un gust care nu se uită

Astăzi, când vitrinele orașului abundă în deserturi sofisticate, puțini își mai dau seama câtă emoție putea stârni, odinioară, o prăjitură bine făcută. Casata nu a fost doar o cofetărie, ci un simbol al unei lumi care căuta frumusețea în detalii. 

Profiterolul său a rămas în amintirea bucureștenilor nu doar pentru gustul desăvârșit, ci pentru ceea ce reprezenta: un strop de fericire într-o lume cenușie.

Povestea Casatei este, în fond, povestea unui oraș care a știut să guste viața chiar și în vremuri grele. Și, poate, tocmai de aceea, „profiterolul de la Casata” nu este doar o prăjitură celebră, ci un simbol al eleganței, al nostalgiei și al spiritului bucureștean care nu dispare niciodată.

Citește și: Zamfirescu, prima fabrică de ciocolată din România, furnizor al Casei Capșa. De aici îi cumpăra Iuliu Maniu bomboane Reginei Maria