Bucureștiul interbelic a fost un spațiu al strălucirii artistice, al spectacolelor fastuoase și al personalităților care au definit o epocă de aur a culturii românești. Printre aceste figuri emblematice se numără și Elena Zamora, una dintre cele mai apreciate cântărețe de operetă ale vremii. Cu o voce splendidă, o prezență scenică magnetică și o determinare ieșită din comun, artista a reușit să cucerească nu doar publicul din România, ci și marile scene ale Europei. Dincolo de succesul artistic, povestea sa este marcată de patriotism, curaj și devotament, fiind una dintre artistele care au cântat soldaților români pe front în timpul Primului Război Mondial.

Copilăria și primele semne ale unui talent excepțional

Elena Zamora, pe numele său real Elena Stănescu, s-a născut în anul 1897, în Ploiești, un oraș recunoscut pentru dinamismul și viața sa culturală. Primii ani ai copilăriei i-a petrecut însă în comuna Cucuruz, din apropierea Giurgiului, unde a intrat devreme în contact cu muzica și tradițiile românești. Mediul în care a crescut a contribuit la formarea sensibilității sale artistice, iar talentul său vocal a devenit evident încă de la o vârstă fragedă.

La doar 17 ani, Elena Stănescu urca deja pe scena Teatrului Național din Iași, un fapt remarcabil pentru o tânără aflată la început de drum. Vocea sa de soprană și naturalețea interpretării au atras imediat atenția publicului și a criticilor. Debutul său a avut loc în opereta M-zelle Nitouche, unde a avut ocazia să joace alături de marele Constantin Tănase, o întâlnire artistică ce avea să-i marcheze întreaga carieră.

Nașterea unui nume de scenă și afirmarea timpurie

Un episod interesant din debutul Elenei Zamora este legat de schimbarea numelui de scenă. Actorul Niculescu-Buzău, care a relatat ulterior acest moment în volumul Suveniruri teatrale, a decis că numele Stănescu era prea comun pentru o artistă cu un destin aparte. Astfel, a ales să o prezinte publicului sub numele de „Zamora”, o alegere inspirată care a contribuit la construirea unei identități artistice memorabile.

Sub acest nume, Elena Zamora a început să fie tot mai des remarcată, succesul venind rapid. Aparițiile sale pe scenă erau apreciate nu doar pentru calitățile vocale, ci și pentru farmecul personal și eleganța sa. Într-o epocă în care publicul era extrem de exigent, tânăra artistă a reușit să se impună ca o prezență distinctă și promițătoare.

Războiul și vocea care a adus speranță pe front

Primul Război Mondial a schimbat radical destinele multor artiști, iar Elena Zamora nu a rămas indiferentă la suferințele soldaților români. În perioada războiului, a locuit o vreme la Bârlad, unde s-a alăturat unui grup de artiști care susțineau spectacole pentru militarii de pe front și pentru răniții internați în spitale.

Artista avea să povestească ulterior despre aceste experiențe marcante, amintind că a cântat alături de mari personalități precum George Enescu și Zavaidoc. Prezența lor pe front avea un rol esențial în ridicarea moralului soldaților, iar vocea Elenei Zamora devenise un simbol al speranței în vremuri de restriște.

În timpul unuia dintre aceste spectacole, Elena Zamora a cunoscut-o personal pe Ecaterina Teodoroiu, Eroina de la Jiu, aflată la Bârlad pentru a fi decorată, după internarea la Spitalul Drăghici din Vaslui. Această întâlnire a rămas una memorabilă pentru artistă, marcând profund percepția sa asupra sacrificiului și curajului.

Consolidarea carierei și colaborarea cu Constantin Tănase

După experiențele dramatice ale războiului, Elena Zamora și-a continuat parcursul artistic cu o maturitate și o profunzime nou dobândite. Tot în această perioadă a debutat cu adevărat în teatru la Iași, într-un spectacol alături de Constantin Tănase. Colaborarea cu acesta s-a dovedit extrem de fructuoasă, cei doi revenind de-a lungul anilor pe aceeași scenă în numeroase producții.

Tănase a apreciat talentul și disciplina Elenei Zamora, iar prezența ei a adus un plus de rafinament spectacolelor sale. Documente și mărturii ale vremii confirmă implicarea sa activă în susținerea moralului soldaților, consolidându-i imaginea de artistă dedicată nu doar scenei, ci și cauzei naționale.

Visul parizian și cucerirea marilor scene

După încheierea războiului, Elena Zamora a simțit chemarea unui vis mai mare: afirmarea pe marile scene internaționale. Cu o ambiție remarcabilă, a plecat la Paris având cu ea doar două bagaje esențiale: unul cu costume naționale românești și altul cu partituri de cântece românești.

Ajunsă în capitala Franței, artista și-a jurat sieși că va reuși. Debutul său la prestigiosul teatru Palace a fost un adevărat triumf. Interpretarea piesei românești S-a dus cucul de pe-aici a impresionat publicul francez, iar succesul a fost imediat. Elena Zamora a fost angajată pe loc, cu un salariu considerabil pentru acea vreme.

Artista a povestit ulterior cu umor despre ingeniozitatea sa, recunoscând că, nefiind stăpână pe text, îl lipise pe fundul coșulețului de flori, din care își arunca privirile discret. Această „șmecherie românească”, așa cum o numea, nu a făcut decât să accentueze farmecul și inteligența sa scenică.

Apogeul carierei internaționale și revenirea în țară

Succesul de la Paris a fost urmat de apariții la Folies Bergère și de turnee ample în Europa, Africa și Asia. În anul 1930, Elena Zamora devenise deja o vedetă a scenei pariziene. În această perioadă, s-a reîntâlnit cu Constantin Tănase, aflat la Paris pentru a achiziționa costume și decoruri pentru Teatrul „Cărăbuș” din București.

Tănase i-a propus imediat să revină în țară pentru a juca în stagiunea de vară, iar artista a acceptat cu entuziasm, deși obligațiile contractuale au întârziat revenirea. Promisiunea a fost onorată în 1932, când Elena Zamora a urcat pe scena Teatrului Cărăbuș în revistele Ura Cărăbuș și La lozul Cărăbușului, alături de Constantin Tănase și Alexandru Giugaru.

Moștenirea artistică a unei mari artiste

În 1936, Elena Zamora a revenit din nou pe scena Teatrului Cărăbuș, în opereta Trei fete cucuiete, o traducere realizată chiar de ea, după o producție în care jucase anterior în Franța. Această revenire a confirmat statutul său de artistă completă, capabilă să îmbine experiența internațională cu spiritul scenei românești.

Elena Zamora s-a stins din viață în 1974, lăsând în urmă o moștenire artistică impresionantă. La vârsta de 67 de ani, și-a publicat memoriile, Am slujit cântecul, o mărturie emoționantă despre o viață dedicată artei, marcată de sacrificii, triumfuri și o dragoste profundă pentru România.

Deși astăzi numele său este mai puțin cunoscut publicului larg, contribuția Elenei Zamora la dezvoltarea operetei românești și la promovarea culturii naționale pe plan internațional rămâne incontestabilă. Prin talentul său excepțional și prin devotamentul față de scenă și țară, Elena Zamora și-a câștigat un loc de cinste în istoria muzicii românești, fiind una dintre marile ambasadoare ale spiritului artistic românesc.

Citește și: Starurile Bucureștiului Interbelic: Elvira Popescu, actrița care a jucat la Hollywood cu Alain Delon și Claudia Cardinale