Artera Nord-Sud a Capitalei, care leagă Piața Victoriei de Piața Unirii, este poate cea mai cunoscută și mai circulată stradă din București. Paradoxal, pe o distanță de doar 4,5 kilometri, ea poartă patru nume diferite: Lascăr Catargiu, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu și Ion C. Brătianu. Fiecare segment evocă o personalitate istorică marcantă, iar această fragmentare toponimică reflectă istoria zbuciumată a orașului și felul în care politica și memoria colectivă au modelat harta Capitalei.

De la Ulița Colței la un bulevard monumental

De la o simplă uliță cunoscută sub numele de Colței, artera a devenit un bulevard monumental, simbol al modernizării urbane, dar și un spațiu al memoriei fragmentate, unde se întâlnesc povești de demolare, reconstrucție, dispariții și reveniri.

Înainte de a deveni cea mai circulată arteră a orașului, traseul dintre actuala Piață Victoriei și Piața Unirii era cunoscut drept Ulița Colței. Strada modestă lega zona Pieței Sfântul Gheorghe de nordul Bucureștiului și era străjuită de case mici, biserici și prăvălii.

În secolul al XIX-lea, odată cu accelerarea procesului de modernizare, primarul Pake Protopopescu a decis sistematizarea orașului și alinierea uliței. Pentru a lărgi traseul, s-a luat decizia controversată de a demola Turnul Colțea, simbol al Capitalei. 

Revolta publică a fost intensă, iar scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea l-a ironizat pe primar, acuzându-l că doar „un colivar ordinar” ar fi putut distruge un asemenea reper istoric.

Lascăr Catargiu, cel care l-a pus pe Carol I pe tronul României

Primul tronson al viitorului bulevard a fost construit între Piața Victoriei și Piața Romană, în timpul primarului Nicolae Filipescu (1893–1895). Inițial numit Bulevardul Colțea, segmentul a fost trasat riguros și străjuit de clădiri elegante, construite în stiluri variate dar armonioase. 

Pentru a face loc, au fost sacrificate case de patrimoniu, printre care cele ale lui Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Dimitrie A. Sturza și chiar locuința lui Ion C. Brătianu.

Ulterior, acest tronson a primit numele de Lascăr Catargiu, om politic care a condus guvernul Principatelor Române după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și înainte de venirea pe tron a lui Carol I. Catargiu simboliza stabilitatea într-o epocă de tranziție, iar alegerea numelui său nu a fost întâmplătoare.

Magheru și Bălcescu, un kilometru de prietenie postumă

Cel mai animat segment al arterei este cel dintre Piața Romană și Piața Universității. Bucureștenii îl numesc simplu „Magheru”, deși în realitate spațiul este împărțit în două: Bulevardul Gheorghe Magheru (între Romană și intersecția cu C.A. Rosetti) și Bulevardul Nicolae Bălcescu (între Rosetti și Universitate).

Magheru, general în oastea lui Tudor Vladimirescu și sprijinitor al Unirii Principatelor, a fost o figură militară respectată. În perioada interbelică, segmentul a purtat numele „Take Ionescu”, iar în comunism a fost redenumit „Nicolae Bălcescu”. Abia după 1989 s-a revenit la denumirea actuală.

La rândul său, Nicolae Bălcescu a fost un istoric, diplomat și revoluționar pașoptist, devenit simbol pentru regimul comunist datorită idealurilor sale radicale.

Ironia istoriei este că Magheru și Bălcescu au fost prieteni apropiați în timpul vieții, iar astăzi rămân vecini și pe hartă, împărțind un kilometru de bulevard. Acest segment, poate cel mai cunoscut al Bucureștiului, concentrează și astăzi viața comercială, culturală și urbană a Capitalei.

Ion C. Brătianu, între Universitate și Unirii

Ultimul segment, între Piața Universității și Piața Unirii, poartă numele lui Ion C. Brătianu, unul dintre părinții României moderne. Brătianu este omul care l-a adus pe Carol I pe tron și care a condus guvernul în timpul Războiului de Independență, contribuind decisiv la proclamarea independenței statului român.

În comunism, acest segment a fost botezat „Bulevardul 1848”, un nume menit să evoce tradiția revoluționară convenabilă ideologic. După 1989, însă, bulevardul a revenit la numele Brătianu.

Ironia face ca locuința lui Brătianu, aflată în apropierea actualei Săli Dalles, să fi fost demolată pentru a face loc noii artere. O placă memorială amintea de acest loc până în 1944, dar și aceasta a dispărut.

Istoria urbană a Bucureștiului este astfel marcată de un ciclu de construcții și dispariții, unde memoria este mereu parțială și incompletă.

Puzzle-ul statuilor și caselor dispărute

Pe lângă clădirile și casele sacrificate pentru a face loc bulevardului, artera și-a pierdut de-a lungul timpului și monumentele care o marcau.

În perioada interbelică, pe Magheru se afla statuia lui Take Ionescu, aproape de palatul său. Pe Bălcescu, casa Brătianu a fost înlocuită de monumentul Brătienilor.

Astăzi, situația este paradoxală: casa lui Take Ionescu a supraviețuit, dar statuia a dispărut; monumentul Brătienilor a reapărut, dar locuința lor nu mai există. Placa memorială a casei Brătianu a dispărut, la rândul său, în timpul războiului.

Aceste dispariții și reapariții fac din bulevard un veritabil puzzle istoric, unde memoria urbană rămâne fragmentată, ca o frescă ștearsă și redesenată de mai multe ori.

Magheru, bulevardul modernismului

În perioada interbelică, segmentul Magheru a devenit simbolul modernismului arhitectural din București. Aici au fost ridicate clădiri înalte, inspirate de curentele europene, cu linii geometrice și funcționalitate accentuată.

Printre reperele de atunci se numărau Muzeul Simu, Biserica Italiană, Fundația Dalles și Biserica Enei. Zona era presărată cu statui, magazine moderne și cafenele, reflectând efervescența Capitalei interbelice.

Astăzi, însă, imaginea s-a degradat considerabil. Magheru este sufocat de trafic, iar multe dintre clădirile moderniste sunt încadrate în clasa I de risc seismic, cu bulină roșie.

Pe o distanță de un kilometru, între Romană și Universitate, drumul poate dura 20 de minute cu mașina, timp suficient pentru a observa ruina lentă a patrimoniului.

Sistematzarea comunistă și marile dispariții

După instaurarea regimului comunist, bulevardul a intrat într-o nouă etapă de transformări radicale. Statuile au fost înlăturate, iar multe monumente au dispărut.

Muzeul Simu a fost demolat pentru a face loc blocurilor gemene ONT și Eva. Fundația Dalles a fost absorbită de un ansamblu masiv, iar Biserica Enei, deși rezistase cutremurului din 1977, a fost dărâmată împreună cu blocul Dunărea.

În Piața Română a apărut blocul „La Coloane”, iar la Universitate a fost construit ansamblul format din Teatrul Național, Hotelul Intercontinental și pasajul subteran. Diversitatea arhitecturală și viața culturală vibrantă au fost înlocuite de uniformitatea arhitecturii socialiste.

Patru kilometri, patru nume, patru povești

Bulevardul Nord-Sud al Bucureștiului nu este doar un drum între Victoriei și Unirii, ci un muzeu viu al istoriei orașului. Fiecare segment spune o poveste diferită și evocă o personalitate care a marcat destinul României.

Lascăr Catargiu simbolizează stabilitatea politică a secolului XIX. Gheorghe Magheru evocă idealurile revoluționare și lupta pentru unire. Nicolae Bălcescu reprezintă elanul pașoptist și pasiunea pentru libertate. Ion C. Brătianu rămâne arhitectul independenței și al regatului modern.

Împreună, aceste patru nume scriu o lecție de istorie urbană: un București mereu prins între tradiție și modernitate, între construcție și demolare, între memorie și uitare. Artera cu patru nume rămâne o imagine condensată a istoriei României moderne, gravată în piatră, beton și amintiri.

Citește și: Primul bulevard din istoria Bucureștiului, trasat de primarul Pache Protopopescu. Ieri, Academiei. Azi, Regina Elisabeta