În istoria Bucureștiului, puțini primari au lăsat o amprentă atât de puternică asupra orașului precum Pache Protopopescu. Deși a condus administrația Capitalei doar trei ani, între 1888 și 1891, perioada sa de mandat a fost marcată de inițiative îndrăznețe, prin care Bucureștiul a început să capete conturul unui oraș european. Una dintre cele mai importante realizări ale sale a fost trasarea primei artere cu statut de bulevard, un proiect care a schimbat radical centrul orașului și care avea să devină reper urbanistic pentru generațiile următoare.

Pache Protopopescu, un primar vizionar care a modernizat Bucureștiul

La finalul secolului al XIX-lea, Bucureștiul era încă un oraș în plină transformare, cu străzi înguste, cartiere aglomerate și o infrastructură precară.

Dorința de modernizare era însă puternică, iar Pache Protopopescu a înțeles că orașul avea nevoie de artere largi, spații publice reprezentative și o nouă ordine urbană.

Din această viziune s-a născut primul bulevard din Capitală, trasat chiar în fața Universității, instituție cunoscută la acea vreme sub denumirea de „Academia”.

Bulevardul care a dat tonul modernizării

Noua arteră a fost gândită ca un spațiu de circulație, dar și ca un loc de promenadă, menit să lege instituțiile importante ale capitalei și să ofere Bucureștiului o imagine de oraș modern.

Primele planuri și hărți nu menționau o denumire precisă, ci simplu „Bulevardul”. Treptat, bucureștenii au început să-i spună „Bulevardul Academiei”, nume care făcea trimitere la instituția de învățământ aflată în centrul orașului.

Trasarea acestui bulevard a reprezentat o inovație urbanistică, într-o perioadă în care capitala încă nu avea un plan general de dezvoltare coerent. Construcția a durat câțiva ani, iar rezultatul a fost o arteră amplă, cu aliniamente moderne, care s-a transformat rapid într-unul dintre locurile de referință ale orașului.

Piața Universității – inima simbolică a Bucureștiului

În jurul noului bulevard s-a dezvoltat Piața Universității, care a devenit treptat centrul simbolic al capitalei. Zona a fost îmbogățită prin ridicarea unor monumente care reflectau marile repere ale istoriei și culturii românești.

Astfel, în 1874 a fost amplasată statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, primul voievod care realizase unirea Țărilor Române. Monumentul a fost urmat, în 1880, de statuia lui Ion Heliade Rădulescu, unul dintre pionierii literaturii române moderne.

Câțiva ani mai târziu, în 1886, a fost dezvelită statuia lui Gheorghe Lazăr, fondatorul învățământului în limba română, iar în 1935, figura lui Spiru Haret, reformatorul educației, a completat ansamblul statuar.

Astfel, Piața Universității a devenit nu doar un nod de circulație, ci și un spațiu al memoriei naționale, unde educația, cultura și patriotismul se întâlneau.

Regina Elisabeta și botezul bulevardului din Centrul Capitalei

În anul 1930, autoritățile au decis ca bulevardul să poarte numele Reginei Elisabeta, prima regină a României, soția regelui Carol I. Alegerea nu a fost întâmplătoare: Elisabeta, cunoscută și sub pseudonimul literar Carmen Sylva, fusese o figură emblematică a monarhiei române, implicată în viața culturală și socială a țării.

De atunci, Bulevardul Regina Elisabeta a rămas o arteră definitorie a centrului capitalei, loc unde istoria s-a împletit cu urbanismul și cu viața de zi cu zi a bucureștenilor.

„Broadwayul dâmbovițean” – gloria interbelică

Perioada interbelică a adus un nou suflu bulevardului. În acei ani, acesta s-a transformat într-un veritabil centru al vieții culturale și mondene, fiind poreclit de bucureșteni „Broadwayul dâmbovițean”.

Pe Regina Elisabeta s-au deschis săli de cinematograf grandioase pentru acea vreme, precum „Gloria”, „Victoria” și „Republica”. Aici se desfășurau premiere, spectacole și evenimente care atrăgeau public numeros, doritor să fie în pas cu marile capitale europene. Cinematograful devenise un fenomen cultural global, iar Bucureștiul nu a făcut excepție.

Bulevardul era plin de viață: terase elegante, magazine moderne și localuri unde se întâlneau personalități ale vremii. A devenit rapid locul preferat de promenadă al bucureștenilor, un spațiu unde se simțea pulsul unei capitale în plină modernizare.

Clădirile emblematice ale bulevardului Regina Elisabeta

De-a lungul timpului, pe Bulevardul Elisabeta au fost ridicate clădiri importante, multe dintre ele păstrându-se și astăzi.

Printre acestea se numără imobilele Eforiei Spitalelor Civile, actualul sediu al Primăriei Sectorului 5, și clădirea Ministerului Lucrărilor Publice, care găzduiește în prezent Primăria Municipiului București. Tot aici se află Ministerul Justiției, Liceul „Gheorghe Lazăr”, dar și două hoteluri celebre ale vremii, „Bulevard” și „Palace”.

O altă atracție majoră de pe această arteră a fost și rămâne Parcul Cișmigiu, cel mai cunoscut spațiu verde din centrul orașului, unde bucureștenii veneau să se plimbe, să se relaxeze sau să participe la evenimente.

Artera, în perioada comunistă

După instaurarea regimului comunist, simbolurile vechiului București au fost treptat remodelate pentru a servi noii ideologii. Bulevardul Regina Elisabeta nu a făcut excepție.

Între 1950 și 1965, acesta a fost redenumit „6 Martie”, în amintirea zilei formării primului guvern comunist din România. Ulterior, între 1965 și 1989, a primit numele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comunist care a condus țara înaintea lui Nicolae Ceaușescu.

Aceste schimbări de denumire reflectau politica regimului de a șterge simbolurile monarhice și de a le înlocui cu repere ideologice. Totuși, bulevardul și-a păstrat importanța centrală, fiind martor al unor evenimente istorice majore, inclusiv manifestații și proteste.

Întoarcerea la tradiție după 1990 

După căderea regimului comunist, în 1990, bulevardul și-a recăpătat denumirea interbelică, cea de „Regina Elisabeta”. Decizia a simbolizat o întoarcere la tradiție și la reperele istorice autentice ale României.

Astăzi, bulevardul rămâne una dintre cele mai importante artere ale orașului, o punte între trecut și prezent. Pe aici trec zilnic mii de mașini și pietoni, iar clădirile istorice coexistă cu spații moderne, creând un amestec unic, specific Bucureștiului.

Un loc unde istoria întâlnește viața cotidiană

De peste un secol, Bulevardul Regina Elisabeta este martorul vieții politice, culturale și sociale a capitalei. De la statui și monumente care vorbesc despre mari personalități ale istoriei naționale, până la cinematografele care au animat serile bucureștenilor în perioada interbelică, bulevardul a rămas un spațiu unde istoria se intersectează cu viața de zi cu zi.

Astăzi, locul continuă să fie un punct de atracție atât pentru localnici, cât și pentru turiști. Cafenelele, hotelurile și centrele comerciale din zonă aduc bulevardul în prezent, în timp ce monumentele și clădirile vechi amintesc de trecut.

Un simbol al progresului bucureștean

Povestea Bulevardului Regina Elisabeta începe cu viziunea unui primar care a înțeles nevoia de modernizare a capitalei și a reușit, în doar câțiva ani, să dea orașului o arteră reprezentativă. De atunci, bulevardul a cunoscut transformări succesive, reflectând fiecare etapă a istoriei românești: perioada monarhică, interbelică, comunistă și postdecembristă.

Astăzi, Bulevardul Regina Elisabeta este mai mult decât o stradă de circulație. Este un simbol al evoluției Bucureștiului, al felului în care capitala s-a reinventat și a rămas mereu conectată la marile transformări istorice. 

De la Pache Protopopescu și până în prezent, această arteră a fost și continuă să fie o parte vie a identității orașului.