Acum două secole, lumea bună din București venea să savureze preparate alese la Hugues, primul hotel cu restaurant de lux din Capitală. Povestea acestui local reprezintă un simbol al transformărilor prin care a trecut Bucureștiul în ultimele două secole. De la un stabiliment exclusivist, unde se serveau trufe și caviar, la o clădire anonimă, marcată de trecerea timpului, fostul Hugues rămâne un capitol fascinant al istoriei orașului. Din păcate, astăzi, puțini mai cunosc această istorie.

Apariția hotelurilor de lux în București

La începutul secolului al XIX-lea, Bucureștiul era un oraș aflat la intersecția dintre Orient și Occident. Influențele otomane erau încă puternice, vizibile în gastronomia bazată pe cafea, dulceață, rahat și diverse preparate specifice imperiului. Totuși, un nou val de modernizare occidentală începea să își facă simțită prezența, vizibil în vestimentație, muzică și, mai ales, în stilul de viață al Capitalei. 

Printre schimbările esențiale ale vremii se număra și apariția hotelurilor de lux, o noutate pentru București. Până atunci, orașul era lipsit de astfel de stabilimente, iar călătorii se cazau în hanuri modeste. În planul orașului din 1842, erau menționate doar patru hanuri, departe de standardele europene ale vremii. În acest context, belgianul Donat Hugues avea să schimbe totul.

În jurul anului 1835, Donat Hugues ajunge la București, un bucătar belgian desăvârșit. Motivele stabilirii sale în oraș nu sunt complet clare, dar se presupune că fusese adus pentru a lucra fie într-o casă boierească, fie la curtea domnească. La acea vreme, familiile înstărite obișnuiau să angajeze bucătari de elită din Occident. Trecerea timpului a demonstrat că prezența sa avea să fie revoluționară pentru gastronomia bucureșteană.

Hugues a introdus bucătăria franceză și a popularizat delicatese rare în epocă, precum trufele. Scriitorul moldovean Dimitrie Ralet le descria astfel: „cărbuni stinși și negri, dar arzători, fără brânzeturi, care se prețuiesc de unii după gradul stricăciunei”. În anii 1850, Donat Hugues decide să își construiască propriul hotel, oferind bucureștenilor o experiență de cazare și servire de elită.

Deschiderea Hotelului Hugues

În 1860, hotelul Hugues își deschide porțile în una dintre cele mai efervescente zone ale orașului, Piața Teatrului Național de pe Podul Mogoșoaiei (astăzi Calea Victoriei). Hotelul era situat vizavi de vechiul Teatru Național, pe locul unde astăzi se află Hotelul Novotel.

Clădirea avea două etaje și dispunea de 40 de camere luxoase. Tarifele erau ridicate pentru acea vreme: un pachet format din dormitor, salon și cameră pentru servitori costa 15 franci. Rafinamentul nu se limita doar la confortul camerei, ci se extindea și la restaurantul hotelului. Restaurantul Hugues era un punct de referință în epocă. Ulysse de Marsillac, cronicar al vremii, descria atmosfera astfel:

„Iarna se cinează într-o sală foarte frumoasă, luminată cu gaz, şi care dă în întregime spre Piaţa Teatrului. În timpul verii, cinezi într-o grădină mică, dar foarte răcoroasă şi foarte plăcută. (…) Poţi comanda mâncare a la carte de la 4-5 franci până la 20 de franci şi chiar mai mult. La hotel «Hugues» se pregăteşte bucătărie franţuzească, nemţească, rusească, italienească şi românească, după preferinţele consumatorilor.”

Meniul exclusivist includea trufe, caviar, homar și alte delicatese europene, devenind locul preferat al aristocrației și diplomaților străini.

Duelul culinar de la Hugues

Unul dintre cele mai inedite evenimente desfășurate la Hugues a avut loc în 1881: un duel culinar între doi dintre cei mai influenți bucureșteni — Constantin Isvoranu, unchiul viitorului prim-ministru Alexandru Marghiloman, și ambasadorul Spaniei, Juan Pedro Aladro Kastriota. Regula duelului era simplă: fiecare trebuia să mănânce mai mult decât adversarul său. Duelul consta în două prânzuri opulente, iar dacă fiecare câștiga câte o rundă, se trecea la runda decisivă.

Meniul cuprindea trufe, caviar, homar și alte delicatese, iar cei doi combatanți erau îmbrăcați la patru ace, conform codului de etichetă al vremii.

Schimbări de proprietari și epoca Riegler

În 1890, Donat Hugues decide să își vândă hotelul rivalului său, Iordache Ionescu, un bucătar renumit pentru gastronomia românească. La începutul secolului XX, în 1900, hotelul este preluat de cofetarul Georges Riegler, care îi schimbă numele în Hotel Riegler.

În perioada interbelică, fațada clădirii este refăcută în stil belle époque, în contrast cu trendul art deco care câștiga teren în București. Hotelul este înălțat cu un etaj și mansardat, iar pe frontispiciu apare stema regală a României, deoarece Riegler devenise furnizor al Casei Regale.

Impactul războiului și perioada comunistă

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Bucureștiul este bombardat, iar Hotelul Riegler, aflat vizavi de Palatul Telefoanelor, este grav afectat. În perioada comunistă, identitatea clădirii este practic ștearsă. Hotelul devine un imobil de apartamente administrat de IAL (Întreprinderea de Administrare Locativă), iar fațada sa este refăcută auster, fără elementele decorative care îl consacraseră.

După 1990, fostul hotel Hugues a fost uitat de autorități și investitori, devenind o clădire marcată de kitsch, termopane și degradare.

Restaurarea recentă și starea actuală

În 2020, AMCCRS a realizat o restaurare superficială, vopsind clădirea în galben și lăsând fațada împânzită de aparate de aer condiționat. Deși hotelul a pierdut mult din splendoarea inițială, povestea sa rămâne un simbol al Bucureștiului de acum două secole și un capitol fascinant din istoria gastronomiei și vieții de lux a capitalei.

Hotelul Hugues rămâne astfel o mărturie vie a transformărilor Bucureștiului: de la centrul sofisticat al elitelor, cu cine fastuoase și delicatese europene, la anonimatul și degradarea urbană a zilelor noastre. El ne amintește că fiecare clădire păstrează amprenta timpului, dar și poveștile oamenilor care au transformat Capitala în orașul cosmopolit pe care îl știm astăzi.

Citește și: Grand Hotel du Boulevard, unde au încercat să-l asasineze pe Regele Carol al II-lea în Noaptea de Înviere