Bucureștiul de altădată era un oraș al contrastelor, al marilor reședințe aristocratice și al mahalalelor liniștite care se întindeau în jurul lor. În inima acestui „Mic Paris” se ridica una dintre cele mai elegante construcții ale capitalei: Palatul Kretzulescu de pe strada Știrbei Vodă. Ridicat la începutul secolului al XX-lea, într-un loc încărcat de istorie, palatul a devenit în timp unul dintre simbolurile orașului, nu doar prin frumusețea arhitecturală, ci și prin poveștile care i-au marcat existența.

Mahalaua Fântâna Boului și începuturile domeniului

Construcția sa a fost inițiativa unei femei remarcabile, Elena Kretzulescu, o personalitate discretă, dar ambițioasă, care a dorit să ofere Bucureștiului o clădire demnă de patrimoniul său și de numele familiei pe care îl purta. Situat într-unul dintre cartierele vechi ale orașului, în mahalaua Fântâna Boului, aproape de Grădina Cișmigiu, palatul a dominat multă vreme zona prin proporțiile și eleganța sa. De-a lungul deceniilor, a fost martorul transformărilor capitalei și a trecut prin numeroase schimbări de destin, de la reședință aristocratică la instituție culturală. 

Înainte de apariția palatului, zona din jurul străzii Știrbei Vodă avea un cu totul alt aspect. Mahalaua Fântâna Boului, cunoscută și sub numele de Schitu Măgureanu, era acoperită de grădini, vii și terenuri umede. Aici se întindea o baltă mocirloasă care avea să fie amenajată mai târziu și transformată în Grădina Cișmigiu, una dintre cele mai iubite grădini publice ale Bucureștiului.

Pe acest teren se aflau casele vechi ale familiei Kretzulescu, moștenite de Elena de la tatăl ei, Constantin C. Kretzulescu. Clădirile erau ridicate încă din perioada în care mahalaua era mai degrabă o periferie verde decât o zonă centrală a orașului. Cu timpul însă, dezvoltarea Bucureștiului a transformat locul într-un cartier tot mai valoros, iar proprietatea familiei a devenit una dintre cele mai bine situate din capitală.

Elena Kretzulescu s-a născut în 1857 la Paris și a fost botezată de contele Emile Felix de Fleury, apropiat al împăratului Napoleon al III-lea. Fiica Mariei Filipescu și a lui Constantin Kretzulescu, Elena – cunoscută și sub numele catolic Blanche – a rămas orfană de mică, moștenind o avere considerabilă și responsabilitatea administrării proprietăților familiei.

Viața ei avea să fie legată pentru mai bine de cincizeci de ani de casa de pe strada Știrbei Vodă. Acolo s-a desfășurat o parte importantă a istoriei familiei și tot acolo avea să ia naștere, mai târziu, impresionantul palat care poartă numele Kretzulescu.

O mumie egipteană și o poveste fascinantă

Un episod curios din istoria locului s-a petrecut în anul 1869, când tânăra Elena a fost martora unei întâmplări care a făcut senzație în Bucureștiul vremii. Unchiul ei, doctorul Kretzulescu, s-a întors din Egipt aducând cu el o adevărată mumie.

Medicul, pasionat de cercetări științifice și culturale, reușise să obțină, cu sprijinul vice-regelui Egiptului, mumia unui preot al zeului Amon din Teba, datată aproximativ din anul 1600 î.Hr. Sarcofagul a fost deschis chiar în casa de pe strada Știrbei Vodă, în prezența unor invitați de seamă, printre care s-a numărat și domnitorul Carol I.

Evenimentul a stârnit o mare curiozitate în rândul elitei bucureștene. După deschiderea sarcofagului, mumia a fost dăruită Muzeului de Antichități din București, devenind una dintre piesele de atracție ale instituției.

Același an a adus și o altă schimbare importantă în viața Elenei. Casele familiei au fost închiriate colonelului Jacques Lahovary, cel care avea să devină mai târziu soțul ei.

Viața discretă a Elenei Kretzulescu

Căsătoria cu colonelul Lahovary a durat până în anul 1880, perioadă în care proprietatea de pe Știrbei Vodă a continuat să fie modificată și modernizată. La un moment dat, generalul a apelat la arhitectul Grigore Cerchez pentru a transforma grajdurile domeniului.

După despărțirea de Lahovary, Elena s-a recăsătorit cu generalul Panait Warthiadi, însă a ales să păstreze numele Kretzulescu, sub care era deja cunoscută în societatea bucureșteană.

În ciuda averii și a poziției sale sociale, Elena Kretzulescu nu a fost o prezență constantă în viața mondenă a capitalei. A preferat o existență retrasă, împărțindu-și timpul între reședința de pe Știrbei Vodă, Paris și moșia sa de la Drajna.

Această discreție a contribuit la imaginea ei de intelectuală cultivată, mai preocupată de proiectele personale și de administrarea proprietăților decât de balurile și recepțiile aristocrației bucureștene.

Nașterea Palatului Kretzulescu

În anul 1902, Elena Kretzulescu a luat o decizie importantă: transformarea vechilor case de pe Știrbei Vodă într-un palat impunător. Pentru această lucrare l-a ales pe arhitectul Petre Antonescu, unul dintre cei mai apreciați creatori ai epocii.

Antonescu era deja cunoscut pentru numeroasele sale proiecte din București, inclusiv pentru clădiri reprezentative ale capitalei. Palatul Kretzulescu a fost prima lucrare realizată de arhitect în stil eclectic, combinând elemente inspirate din arhitectura occidentală cu tradiția caselor românești.

Planul clădirii păstra structura vechii locuințe românești: intrarea se făcea printr-un vestibul care ducea într-o galerie centrală, iar de o parte și de alta se aflau camerele. Spațiul central, numit hol, era organizat pe niveluri diferite, iar spre grădină se deschidea un birou cu bibliotecă.

Spre stradă se aflau dormitorul – mai mare decât sufrageria – și budoarul. Această organizare a spațiului confirma faptul că proprietara nu era o gazdă care să organizeze frecvent recepții numeroase.

Arhitectura și farmecul exterior al palatului

Palatul Kretzulescu impresiona nu doar prin planul interior, ci și prin aspectul exterior. Amplasat pe un teren ușor denivelat, domina întreaga zonă a mahalalei prin proporțiile sale elegante.

Fațada era animată de o varietate de elemente arhitecturale: loggii, balcoane, scări care coborau spre grădină și o arcadă masivă prin care se făcea legătura cu exteriorul. Turnulețele și acoperișul înalt, cu volume variate, confereau clădirii un aer romantic, aproape de castel.

În spatele palatului se întindea o grădină impresionantă, amenajată cu terase, alei, flori, fântâni arteziene, bazine și mici poduri. O scară monumentală cobora din clădire spre parc, creând o legătură directă cu spațiul verde.

Vizitatorii care pășeau pe aleile grădinii aveau impresia că intră într-un domeniu aristocratic de mari dimensiuni, deși acesta se afla chiar în centrul orașului.

Interioarele fastuoase ale palatului

Interiorul palatului era la fel de impresionant ca exteriorul. Saloanele erau decorate cu gobelinuri uriașe care acopereau pereții, iar numeroase covoare atenuau pașii celor care intrau în încăperi.

Tapetele din mătase, draperiile grele și plafoanele bogat ornamentate formau un decor de mare rafinament. Ornamentele aurite și incrustațiile aduceau împreună influențe renascentiste și bizantine. 

În încăperi se aflau numeroase obiecte decorative: bibelouri, statuete, ceasuri de diferite dimensiuni, de la pendule masive din lemn de stejar până la piese delicate din porțelan de Saxa.

Argintăriile inspirate din arta Levantului și tablourile reprezentând boieri cu caftane sau personaje fanariote completau atmosfera aristocratică. Un salon cu vitralii, orientat spre două șiruri de lalele din grădină, era locul unde proprietara primea musafirii într-un decor spectaculos.

Un scandal și declinul averii

După moartea generalului Warthiadi, în anul 1911, numele Elenei Kretzulescu a apărut într-un scandal intens mediatizat. Ziarele anunțau furtul unei sume uriașe pentru acea vreme: 700.000 de lei, împreună cu mai multe bijuterii.

Pentru a înțelege valoarea acestei sume, trebuie menționat că ridicarea unei case confortabile costa în acei ani aproximativ 200.000 de lei. Proprietara a acuzat imediat de furt pe arhitectul Sotiriu, apropiat al familiei și autorul proiectului palatului de la moșia Drajna.

Procesul a atras atenția publicului, însă presupusul vinovat a fost în cele din urmă achitat din lipsă de dovezi. În anii următori, averea Elenei Kretzulescu s-a diminuat considerabil. În 1927, nevoită de împrejurări, a decis să vândă palatul de pe strada Știrbei Vodă.

De la reședință aristocratică la instituție culturală

Consiliul comunal al Bucureștiului a analizat cumpărarea clădirii, considerând că proprietatea ar putea deveni utilă orașului. Grădina urma să fie integrată în parcul Cișmigiu, iar palatul putea găzdui o instituție culturală.

După cumpărare, locul a suferit transformări radicale. Grilajul care izola domeniul a fost înlăturat, iar orașul a pătruns treptat în spațiul care fusese cândva privat. Aleile au devenit neîngrijite, iar vechiul parc aristocratic a intrat într-o perioadă de degradare.

În anii ’30 însă, destinul palatului s-a schimbat din nou. Istoricul Nicolae Iorga, pe atunci ministru al Instrucțiunii și președinte al Comisiunii Monumentelor Istorice, a decis să îi ofere o funcție culturală.

Clădirea a devenit sediul Muzeului de Artă Veche Religioasă, iar interiorul a fost reorganizat pentru a găzdui colecțiile muzeale. Mobilierul aristocratic a fost înlocuit cu birouri și spații administrative, iar palatul a intrat într-o nouă etapă a existenței sale.

Supraviețuirea unui simbol al Bucureștiului

Palatul Kretzulescu a trecut prin numeroase încercări. A rezistat cutremurelor din 1940 și 1977, bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și transformărilor aduse de perioada comunistă.

După 1989, clădirea a fost restaurată și redată circuitului cultural. În anul 2003, palatul a împlinit o sută de ani, iar această aniversare l-a găsit într-o stare excelentă, după lucrări de restaurare realizate în 2001.

Intervențiile au urmărit revenirea la aspectul original al clădirii. Unele compartimentări adăugate ulterior au fost eliminate, iar spațiile cele mai spectaculoase au fost puse din nou în valoare.

De exemplu, fosta sufragerie a fost unită cu sera prin eliminarea unui perete, ceea ce a scos la lumină arcaturile elegante care legau cele două încăperi. Astfel, palatul a redevenit pentru o vreme unul dintre simbolurile culturale ale Bucureștiului.

Un castel urban în inima capitalei

Prin arhitectura sa romantică, palatul de lângă Cișmigiu a fost adesea comparat cu un mic castel urban. Turnulețele, acoperișurile înalte și grădina vastă îi dădeau o apariție aproape feerică în peisajul capitalei.

În trecut, copiii care treceau pe lângă grilajul proprietății își imaginau povești fantastice despre viața din interior. Pavilionul ascuns în iederă și figurinele de grădină amplasate printre flori întăreau această impresie de basm. Astăzi, palatul rămâne o mărturie a epocii în care Bucureștiul își construia identitatea de capitală europeană.

Moștenirea Palatului Kretzulescu

Palatul Kretzulescu reprezintă mai mult decât o simplă clădire. Este o parte a istoriei orașului, legată de evoluția Bucureștiului și de transformările sale sociale și culturale.

De la mahalaua cu vii și grădini până la metropola modernă, locul a trecut prin numeroase etape. În centrul acestei povești se află figura discretă a Elenei Kretzulescu, femeia care a dorit să lase capitalei o construcție memorabilă.

Prin eleganța sa arhitecturală și prin istoria bogată, palatul rămâne unul dintre simbolurile Bucureștiului, un reper al epocii în care orașul era numit cu mândrie „Micul Paris”.

Sursă foto: Bucureștiul meu drag

Citește și: Biserica Kretzulescu, între trecut și prezent. Ridicată de Safta Brâncoveanu, salvată de la ruinare