În Bucureștiul contemporan, traversând Bulevardul Barbu Văcărescu, puțini ar bănui că în zona podului de peste lacul Colentina se află un loc cu o istorie industrială fascinantă. Astăzi, aici se întinde complexul hotelier Caro, dar cu mai bine de un secol în urmă, aceeași zonă găzduia Fabrica de Glucoză, un obiectiv emblematic pentru economia și industria Capitalei, dar și pentru istoria României moderne. Povestea acestui loc este legată indisolubil de Șoseaua Fabrica de Glucoză, drum ce păstrează în denumire amintirea vechii fabrici.

Începuturile unei industrii de succes

Construcția Fabricii de Glucoză a început la începutul secolului XX, fiind finalizată în 1902, după aproximativ un deceniu de muncă și investiții. Proiectul a fost finanțat cu capital belgian, ceea ce reflecta interesul internațional pentru dezvoltarea industriei alimentare și chimice în România. 

Fabrica producea în principal alcool și glucoză, produse esențiale pentru diverse industrii și pentru alimentația urbană, fiind considerată o afacere extrem de profitabilă și bine organizată.

În perioada interbelică, Fabrica de Glucoză a devenit un reper al Capitalei, fiind inclusă în lista obiectivelor demne de vizitat de către persoane importante, inclusiv de viitorul rege Mihai I. 

Vizita sa în primăvara anului 1940 a reprezentat un moment simbolic pentru istoria unității, chiar înainte ca fabrica să fie militarizată în contextul pregătirilor pentru Al Doilea Război Mondial, sub conducerea mareșalului Ion Antonescu. 

În această perioadă, fabrica nu doar că a produs glucoză și alcool, ci a contribuit și la pregătirea națională prin militarizarea unor activități specifice industriei.

Epoca comunistă: naționalizare și continuarea producției

După cel de-al Doilea Război Mondial, Fabrica de Glucoză a fost naționalizată, conform politicilor economice ale statului comunist. Producția nu a fost doar menținută, ci chiar extinsă, continuând să fie un element important al industriei bucureștene. 

În această perioadă, fabrica găzduia și un laborator chimic unde se realizau teste pe animale, în special iepuri, pentru diverse experimente industriale – o practică obișnuită atunci, dar care astăzi ar fi considerată inacceptabilă.

Fabrica a funcționat la capacitate maximă până la sfârșitul anilor ’80. Conform unor povești transmise oral, închiderea sa ar fi fost determinată de disconfortul lui Nicolae Ceaușescu, care locuia în apropiere, în zona Primăverii, și care ar fi fost deranjat de mirosul emanat de procesul de producție. 

În 1987, fabrica a fost închisă, iar utilajele, multe de mari dimensiuni, au fost relocate la vechea fabrică de bere Bragadiru, pe Calea Rahovei. Mutațiile au fost făcute cu mare grabă, unele echipamente fiind scoase direct cu macaralele, ceea ce a dus la deteriorarea lor și la pierderea unor investiții importante.

Transformări și utilizări temporare

În 1989, înainte de Revoluția Română, pe platforma Fabricii de Glucoză funcționa o mică unitate de producție, operată într-unul dintre podurile clădirii de pe terenul de 5 hectare. 

După Revoluție, clădirile industriale au trecut printr-o perioadă de reconversie: aici a funcționat o fabrică de confecții, unde aproximativ 20 de angajați de la fosta întreprindere de stat Apaca au lucrat cu mașini de cusut second-hand pentru diverse comenzi comerciale. În paralel, zona a găzduit și un mic restaurant, Zahana, frecventat de muncitorii din platforma Pipera.

Această etapă de tranziție reflecta adaptarea industrială și economică la noile condiții post-comuniste, când fostele unități industriale trebuiau să găsească noi funcțiuni pentru a supraviețui. Chiar dacă producția inițială de glucoză și alcool nu mai exista, clădirile au continuat să fie un spațiu viu, care a păstrat amprenta arhitecturală industrială a începutului de secol XX.

Nașterea unei viziuni moderne: Hotel Caro

În 1991, fostul ansamblu industrial a fost achiziționat de Ion Lazăr, un vizionar care a văzut potențialul zonei Pipera, deși alții considerau că aceasta nu va deveni prea curând un punct de interes. 

Achiziția s-a realizat prin intermediul întreprinderii de stat Editura Adevărul, datorită succesului publicației, care avea tiraje zilnice impresionante: aproximativ un milion pentru „Adevărul” și 800.000 pentru „România Liberă”.

Lazăr a transformat treptat fosta fabrică într-un hotel-restaurant, un proiect ambițios care s-a dezvoltat pe parcursul a trei decenii. Astăzi, Hotel Caro Club se întinde pe 5 hectare și include 184 de camere de 3 și 4 stele, 7 săli de evenimente, 5 restaurante, săli de sport, baruri, piscină și sală de fitness, dar și alte facilități moderne pentru clienți și evenimente corporate.

Această reconversie nu a însemnat doar construirea unui hotel de lux; a fost și o reabilitare atentă a patrimoniului industrial, păstrând elemente arhitecturale originale și respectând spiritul clădirilor interbelice. Îmbinarea armonioasă între trecutul industrial și nevoile moderne a creat un complex unic, care păstrează amintirea Fabricii de Glucoză și aduce în prezent confortul contemporan.

Păstrarea memoriei industriale

Chiar dacă funcția inițială a fabricii s-a pierdut, legătura dintre clădirile de cărămidă de pe malul lacului Colentina și istoria economică a Bucureștiului rămâne vie. Denumirea Șoseaua Fabrica de Glucoză amintește trecătorilor de trecutul locului și de rolul său în producția de alcool și glucoză, dar și în economia interbelică a Capitalei.

În perioada interbelică, fabrica era considerată un obiectiv industrial demn de vizitat, un simbol al progresului tehnologic și al prosperității urbane. Vizitele oficiale și atenția acordată de elitele vremii subliniază importanța sa strategică și economică, dar și locul central pe care îl ocupa în viața orașului.

De la industrie la ospitalitate: un simbol al transformării Bucureștiului

Transformarea Fabricii de Glucoză într-un hotel de lux reflectă mai larg evoluția Capitalei după 1990: orașul s-a reinventat, fostele spații industriale au devenit zone de servicii, ospitalitate și recreere. Hotel Caro nu este doar un loc de cazare, ci și o dovadă a capacității Bucureștiului de a îmbina trecutul cu prezentul, de a respecta memoria industrială și de a o adapta cerințelor contemporane.

Astăzi, trecătorii care observă clădirile de cărămidă, întreținute și reintegrate într-un complex modern, poate nu realizează că pașii lor trec pe urmele muncitorilor care, acum mai bine de un secol, produceau glucoză și alcool, sau pe ale vizitatorilor regali care admirau performanțele tehnologice ale fabricii interbelice.

Fabrica de Glucoză din București, de la inaugurarea sa în 1902 până la închiderea industrială din anii ’80 și reconversia modernă într-un hotel de lux, reprezintă un exemplu de transformare urbană și industrială. Povestea ei este una despre adaptare, viziune și continuitate, de la producția de glucoză și alcool la ospitalitate și servicii moderne.

Astăzi, Hotel Caro păstrează o parte din spiritul Fabricii de Glucoză, oferind nu doar camere și săli de evenimente, ci și o legătură vizibilă cu trecutul industrial al Bucureștiului. Această istorie ascunsă în spatele zidurilor de cărămidă amintește că orașul nostru este plin de povești neștiute, așteptând să fie descoperite de cei care merg pe Bulevardul Barbu Văcărescu și privesc atent spre malul lacului Colentina.

Citește și: Cartierul Floreasca, o istorie ca-n filme: de la groapa de gunoi a Bucureștiului, la moșia boierească și zona luxoasă de astăzi