Cartierul Floreasca este astăzi unul dintre cele mai râvnite și mai elegante cartiere ale Bucureștiului, un amestec fascinant de vechi și nou, de istorie și modernitate, de aristocrație și spirit urban cosmopolit. Puțini își mai amintesc însă că în urmă cu mai puțin de un secol, Floreasca era considerată o mahala insalubră, o „Cenușăreasă” a Capitalei, unde noroiul, bolile și gunoaiele făceau parte din viața de zi cu zi. De la moșia boierească a familiei Florescu și până la zgârie-norii din sticlă și oțel de azi, povestea cartierului Floreasca este o veritabilă cronică urbană a transformărilor sociale, arhitecturale și morale ale Bucureștiului.

De la moșie boierească la mahala bucureșteană

Numele cartierului vine de la vechea moșie a familiei de boieri Florescu, una dintre cele mai influente familii din Țara Românească. La începutul secolului al XVII-lea, pe locul actualului cartier se întindea satul Florești, împărțit în trei părți: Floreștii de Jos, Floreștii de Mijloc și Floreștii de Sus. 

Moșia era bogată, cu livezi, grădini și terenuri fertile. Unul dintre boierii de seamă ai familiei, Antonache Caliarch-Florescu, fost ban al Craiovei, ridicase aici un conac somptuos, înconjurat de grădini și pomi fructiferi, în apropierea dealului Colentina.

Ultimul moștenitor al familiei, Alexandru Emanoil Florescu, om politic apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a lăsat moșia fostei sale soții, Elena Cornescu, după divorț. Aceasta a avut un rol crucial în dezvoltarea ulterioară a zonei, vânzând loturi de teren care au stat la baza formării nucleului cartierului Floreasca. 

Străzile din jur purtau atunci numele familiei: strada Manu, strada Cornescu, strada Rosetti-Bălănescu. După moartea Elenei Cornescu, în 1916, moșia a fost cumpărată de Banca Chrissovelloni, care a vândut-o mai departe pe loturi în 1922. Pe locul fostelor gropi de nisip și gunoi au apărut hipodromuri, iar mai târziu Stadionul Dinamo și Parcul Floreasca.

Floreasca interbelică: între lux și mizerie

În perioada interbelică, Floreasca era un cartier al contrastelor. Pe de o parte, se ridicau case scumpe, cu o arhitectură neoromânească elegantă, destinate funcționarilor de rang înalt și intelectualității urbane. 

Pe de altă parte, la marginea cartierului, se întindeau cocioabe insalubre, populate de muncitori, bolnavi de tuberculoză și oameni săraci.

Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine, înființată în 1908, a avut un rol important în modelarea Floreștii moderne. Inspirată de ideea „orașului-grădină”, societatea a început construirea parcelării Cornescu – un ansamblu de locuințe pentru funcționarii României Mari.

Arhitecții Dimitrie Mohor și Ion D. Trajanescu au proiectat case cu foișoare, cerdacuri și ancadramente trilobate, detalii neoromânești menite să confere un aer nobil și autohton.

Prețurile erau însă exorbitante pentru muncitori: între 600.000 și 1.000.000 de lei. Casele aveau până la șapte camere principale, camere pentru servitori și garaje – un lux rar în Bucureștiul anilor ’20. 

Printre proprietarii faimoși s-au numărat sculptorul Ioan Dimitriu-Bârlad și contabilul Moscu. Fațadele caselor, împodobite cu efigii feminine sau portrete de artiști celebri precum Raffaello și Michelangelo, au devenit simboluri arhitecturale ale zonei.

În contrast, alte părți din Floreasca erau considerate „Veneția Bucureștiului” din cauza lipsei canalizării. Când ploua, ulițele se transformau în lacuri, iar oamenii se deplasau cu bărci improvizate. În 1930, locuitorii se plângeau autorităților de turmele de oi care pășteau în „groapa Floreasca”, un focar de infecție și mizerie care făcea imposibil traiul civilizat.

Primele semne ale modernizării

Chiar și în aceste condiții, Bucureștiul începea să se modernizeze. În 1934, se deschidea Spitalul Clinic de Urgență București, iar un an mai târziu se inaugura Uzina de Montaj Ford Română S.A.R. – prima mare linie de asamblare a automobilelor Ford din Europa de Est. Aici a lucrat și Regele Mihai I, ca muncitor necalificat. Primele modele asamblate erau Ford V8-48, cu patru uși și caroserie închisă.

În 1936, sub domnia Regelui Carol al II-lea, a fost amenajat Lacul Floreasca, cu o suprafață de 70 de hectare, parte a unui sistem hidrotehnic care includea și lacurile Herăstrău și Tei. În jurul lui au început să se ridice vile, iar zona a devenit una dintre cele mai verzi ale orașului.

Floreasca socialistă: orașul oamenilor muncii

După 1950, Floreasca a intrat într-o nouă etapă. Regimul comunist a demolat cocioabele și a construit peste 100 de blocuri cu patru etaje. În aceste locuințe modeste, dar moderne pentru vremea lor, au primit repartiție muncitorii fruntași, funcționarii loiali regimului și ofițerii Securității.

Fosta groapă de gunoi a fost asanată și transformată într-o zonă urbană ordonată. Filmul de propagandă „Iată fostele gropi Floreasca”, produs de Studioul Sahia în 1958, ilustra triumful comunismului asupra mizeriei burgheze: „Gândim, trăim, construim în umbra gigantică a macaralelor... Trăim vremuri noi, pentru oameni noi, clădim un viitor luminos proletariatului”.

Au fost construite cinematografe, spații comerciale, un patinoar, un ștrand și Parcul Floreasca. Blocurile erau înconjurate de vegetație abundentă, într-un urbanism care îmbina estetica socialistă cu ideea de „natură în oraș”. Floreasca devenea un model al locuirii moderne, „un cartier verde”, simbol al omului nou.

Floreasca contemporană: lux, sticlă și oțel

După 1990, cartierul a intrat într-o nouă eră. Pe măsură ce terenurile au fost retrocedate, multe spații verzi au fost ocupate de dezvoltări imobiliare. 

În 2013 a fost inaugurată Sky Tower – cea mai înaltă clădire din România, cu 37 de etaje și 137 de metri înălțime. Tot atunci s-au finalizat primele clădiri din ansamblul One Floreasca Lake, urmate de One Floreasca City și One Tower, construite pe fosta platformă a Uzinei Ford.

Aceste proiecte au transformat radical fața cartierului, aducându-l în liga zonelor exclusiviste din marile capitale europene. Apartamentele cu vedere la lac au devenit simbolul luxului bucureștean, iar restaurantele, cluburile și cafenelele din Calea Floreasca atrag zilnic mii de vizitatori.

Pe de altă parte, ascensiunea rapidă a cartierului a adus și controverse. Unele terenuri retrocedate ilegal, destinate spațiilor verzi, au fost vândute și construite. Grupul de Inițiativă Floreasca Civică luptă și astăzi pentru demolarea blocurilor ridicate pe aceste spații.

Floreasca între memorie și modernitate

Astăzi, Floreasca este un cartier care concentrează perfect istoria Bucureștiului. A fost moșie boierească, mahala, șantier socialist și, în cele din urmă, zonă rezidențială de lux. Calea Floreasca, Barbu Văcărescu și Rahmaninov sunt acum artere pline de viață, dar și de trafic, simbol al unei metropole care nu doarme niciodată.

Străzile poartă încă amprenta trecutului: nume de boieri, vile interbelice recondiționate, grădini ascunse în spatele zidurilor. Lacul Floreasca, odinioară un loc al noroiului și al gropilor, este astăzi o oază de liniște și rafinament.

Într-un secol, Floreasca a trecut prin toate transformările posibile: de la mirosul acru al gropii de gunoi la aroma cafelelor de specialitate servite în localurile moderne de pe malul lacului. 

Este o poveste „ca-n filme”, în care trecutul și prezentul conviețuiesc, iar luxul de azi ascunde o istorie plină de contraste, drame și renașteri.

Astfel, Floreasca nu este doar un cartier. Este o metaforă vie a Bucureștiului însuși — orașul care nu încetează niciodată să se reinventeze.

Citește și: Istoria cartierului Dristor: de la moșia Dudeștilor la venirea bulgarilor și zona de astăzi