Înainte ca Palatul Parlamentului să domine peisajul Capitalei, în acea zonă se afla cartierul Uranus, un loc cu străzi pietruite, case cochete și o atmosferă specifică Bucureștiului de altădată. Cartierul era locuit în mare parte de oameni din clasa de mijloc – negustori, meșteșugari și mici antreprenori – iar arhitectura reflecta gustul epocii: clădiri construite cu grijă, unele proiectate de arhitecți cunoscuți.

Străzile abrupte și înguste, pavajul din piatră cubică, tramvaiele care urcau dealul, stadionul A.N.E.F. și micile restaurante care animau zona – toate acestea formau o identitate urbană aparte. Locuitorii își amintesc cu emoție de strada Ecoului, de iernile în care se dădeau cu sania și de comunitatea strânsă care definea cartierul. Amintirile lor au fost documentate în interviuri și în proiecte de cercetare urbană menite să păstreze vie memoria acestui spațiu dispărut.

Demolarea cartierului Uranus și visul lui Nicolae Ceaușescu

Începând cu sfârșitul anilor ’70, regimul comunist a declanșat un amplu proces de sistematizare urbană, accelerat de cutremurul din 1977. Nicolae Ceaușescu a văzut în acest eveniment o oportunitate pentru a implementa viziunea sa: un nou centru politic și administrativ, inspirat din modelul nord-coreean. Zona Uranus a fost una dintre primele vizate.

Demolările au început în 1981 și au continuat până la căderea regimului, în decembrie 1989. Au fost rase de pe fața pământului case, străzi, grădini, dar și monumente importante precum Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Statului și zeci de biserici. Printre acestea, Mănăstirea Mihai Vodă a fost translatată și ascunsă în spatele unor blocuri. În total, peste 10.000 de locuințe au fost demolate, iar aproximativ 50.000 de oameni au fost relocați la bloc.

Deși Palatul Parlamentului este astăzi un simbol cunoscut al Bucureștiului, el s-a ridicat pe ruinele unui cartier vibrant, șters aproape complet din realitatea fizică a orașului.

Urmele vechiului oraș încă persistă

Chiar și astăzi, în apropierea Casei Academiei sau pe Calea 13 Septembrie, se pot descoperi fragmente ale cartierului Uranus: bucăți de pavaj vechi, copaci care au supraviețuit sau chiar case rămase izolate în câmp. Aceste urme, considerate de arhitecți ca fiind „margini de țesut urban”, sunt esențiale pentru reconstituirea identității orașului.

Arhitectul Ștefan Ghenciulescu, care a cercetat în profunzime transformările suferite de București în timpul comunismului, atrage atenția asupra valorii acestor fragmente. „Nu este doar o istorie care s-a dus, ci a rămas, în multe cazuri, în forme neplăcute. Dar ele pot deveni baza unui proces simbolic de reconstrucție a memoriei orașului”, spune el.

Proiectele care reconstituie prin planuri suprapuse vechiul și noul București ajută publicul să înțeleagă cum a fost modificată structura urbană. Astfel, trecutul rămâne accesibil, chiar dacă nu mai este vizibil la suprafață.

O istorie a demolărilor 

Deși regimul Ceaușescu este cunoscut pentru amploarea demolărilor, ideea de a șterge trecutul pentru a construi orașul modern nu a apărut odată cu el. Încă din secolul al XIX-lea, autoritățile române au demolat lăcașuri de cult și clădiri vechi pentru a face loc unor construcții moderne. Carol I, de exemplu, a fost considerat unul dintre cei mai activi „demolatori” de biserici, în contextul în care noile instituții ale statului român aveau nevoie de spațiu.

Totuși, există o diferență fundamentală între aceste două epoci: în secolul XIX, conceptul de monument istoric era încă la început, iar valorile patrimoniului nu erau clar definite. În schimb, demolările din anii ’70–’80 s-au produs într-o perioadă în care astfel de intervenții erau considerate inacceptabile în multe țări civilizate.

Amintirea unui cartier dispărut

În ciuda distrugerilor masive, memoria cartierului Uranus persistă prin poveștile foștilor locuitori, prin urmele rămase și prin eforturile unor arhitecți și cercetători care refuză să lase în uitare această parte a Bucureștiului. Deși nu mai există fizic, Uranus rămâne un simbol al orașului pierdut, un exemplu al felului în care istoria poate fi ștearsă, dar nu uitată.

Astăzi, când privim spre Casa Poporului, este important să ne amintim că sub acea construcție monumentală se află nu doar fundații de beton, ci și urmele unui cartier cu suflet, cu străzi, cu familii și cu o viață urbană care a contribuit la identitatea capitalei. 

Uranus Acum

Uranus nu este doar o pagină de istorie, ci o lecție despre cum trecutul poate fi sacrificat pentru ambiții politice și cât de greu este să reconstruiești ceea ce a fost pierdut. Ștefan Ghenciulescu, Dorothee Hasnaș și Ilinca Păun-Constantinescu sunt trei specialiști care au reușit să redea imaginile acelor vremuri, în cadrul unui proiect intitulat ”Uranus Acum”.

Într-o primă etapă, a fost realizat un amplu proces de cercetare istorică și arhitecturală, concretizat într-o arhivă digitală dedicată zonei Uranus - Izvor, delimitată de Splaiul Independenței, Piața Constituției, Piața Regina Maria, Calea Rahovei și Strada Izvor. Această arhivă include fotografii vechi și actuale, planuri urbanistice, fragmente din studii anterioare, dar și interviuri cu foști locuitori sau martori ai transformărilor din zonă. Pe baza acestor materiale a fost realizată o reconstrucție digitală în format 3D, care oferă o dublă perspectivă: pe de o parte, imaginea cartierului așa cum arăta înainte de demolările comuniste, iar pe de altă parte, configurația urbană actuală.