La Spotlight poți întâlni - printre multe altele - fantoma unei tinere imaginate de Shakespeare în urmă cu peste 400 de ani, doi inuiți rămași fără casă din cauza încălzirii globale, un cerc de oameni luminoși care te invită să te prinzi de mâini cu necunoscuți și o creatură din lumină și sunet pe care poți încerca să o îmblânzești.

Ajuns la a zecea ediție, festivalul Spotlight îi așteaptă pe bucureșteni până duminică, 11 octombrie, cu instalații care transformă străzile, piețele și clădirile orașului în spații de joacă.

Tema din acest an este „Playground” („loc de joacă”, în limba engleză).

Organizatorii anunță un traseu mai lung decât în anii trecuți, de la Hotelul Radisson Blu, pe Calea Victoriei, până la Splaiul Independenței. În premieră, festivalul ajunge și în alte zone ale orașului, cu instalații la Mega Mall și Promenada Mall.

Dar, dincolo de spectacolul vizual, multe dintre lucrări spun povești. Unele vorbesc despre tragedii vechi de secole, altele despre schimbările climatice, solidaritate sau relația dintre oameni și tehnologie.

Am ales patru instalații care merită descoperite nu doar pentru felul în care arată, ci și pentru ceea ce reprezintă.

Ophelia – o tragedie veche de peste 400 de ani, transformată în hologramă

La Hanul Gabroveni, în Centrul Vechi, vizitatorii Spotlight o pot întâlni pe Ofelia, unul dintre cele mai cunoscute personaje feminine din literatura universală.

Instalația este realizată de artiștii britanici Davy și Kristin McGuire și se numește „Ophelia”. Creatorii o prezintă și sub numele „The Ghost of Ophelia” – „Fantoma Ofeliei”.

Instalația Ofelia de la ARCUB. Foto: Gabriel Kolbay

Povestea începe în jurul anului 1600, când William Shakespeare scria tragedia „Hamlet”.

Ofelia este o tânără îndrăgostită de prințul Hamlet. Relația lor se destramă, iar viața ei se prăbușește după ce Hamlet îi ucide din greșeală tatăl, pe Polonius.

Ofelia își pierde echilibrul psihic și, în cele din urmă, moare înecată.

Shakespeare nu prezintă moartea ei pe scenă. O aflăm din relatarea reginei Gertrude, mama lui Hamlet, care povestește cum tânăra a căzut într-un pârâu, iar hainele au ținut-o o vreme la suprafață, înainte de a o trage la fund.

Nu știm cu certitudine dacă Ofelia a murit accidental sau dacă s-a sinucis.

La mijlocul secolului al XIX-lea, pictorul britanic John Everett Millais a transformat acest moment într-una dintre cele mai cunoscute imagini/

Tabloul său, „Ophelia”, realizat în 1851–1852, o înfățișează pe tânără plutind pe apă, cu brațele deschise, înconjurată de flori. Lucrarea se află astăzi în colecția muzeului Tate Britain din Londra.

Davy și Kristin McGuire reinterpretează această imagine cu ajutorul tehnologiei.

Ofelia nu mai este doar un personaj de teatru sau o figură imortalizată într-un tablou. Devine o apariție luminoasă, cu aspect de hologramă, care pare să plutească în fața spectatorilor.

Instalația Ofelia de la ARCUB, plan apropiat. Foto: Gabriel Kolbay

Iar povestea ei rămâne actuală.

Ofelia a devenit, de-a lungul timpului, un simbol al inocenței pierdute, al fragilității psihice și al femeilor ale căror vieți sunt controlate de cei din jur.

Este și un exemplu al felului în care arta poate transforma o tragedie într-o imagine de o frumusețe tulburătoare.

Ce merită să urmărești: felul în care artiștii contemporani reinterpretează o imagine celebră, păstrând povestea, dar schimbând mijloacele prin care o spun.

La peste patru secole de la Shakespeare, tehnologia este alta. Dar tot ce trezește în fiecare dintre noi tragedia Ofeliei rămâne.

Anooki – doi inuiți rămași fără casă, care au ajuns pe Calea Victoriei

Spre deosebire de tragica Ofelia, Anooki sunt veseli, jucăuși și puși pe șotii.

Îi găsești pe Calea Victoriei, în zona Hotelului Novotel și a Palatului Telefoanelor, sub forma unor personaje gonflabile uriașe și a unor animații proiectate pe clădiri.

La prima vedere, par doi omuleți simpatici, numai buni de fotografiat.

Foto: Anooki figurine gigantice pe Calea Victoriei. Sursă foto: Gabriel Kolbay

Dar au și o poveste.

Anooki sunt două personaje inspirate de populațiile inuit, care trăiesc în regiunile arctice din Groenlanda, Canada și Alaska.

În universul imaginat de creatorii lor, cei doi locuiau pe un bloc de gheață. Numai că gheața s-a topit din cauza încălzirii globale, așa că au fost nevoiți să plece în lume.

Au ajuns astfel să călătorească dintr-un oraș în altul, transformând clădirile în terenuri de joacă.

Foto: Proiecție film animat Anooki pe Palatul Telefoanelor. Sursă foto: Gabriel Kolbay

Creatorii lor sunt artiștii francezi Moetu Batlle și David Passegand, fondatorii studioului de design digital Inook.

Personajele au apărut în anul 2000, inițial în animații digitale, inclusiv pentru screensavere.

Din 2012, au început să cucerească fațadele clădirilor, prin spectacole de video mapping. Ulterior, au devenit și sculpturi luminoase monumentale.

Au fost prezentați la festivaluri și evenimente din numeroase orașe ale lumii, de la Lyon și Londra până la Singapore, Osaka și Doha.

La București, îi poți vedea în ipostaze amuzante, la dimensiuni care schimbă complet proporțiile spațiului urban.

Dar umorul lor ascunde o temă serioasă: schimbările climatice și pierderea habitatului.

Ce merită să urmărești: contrastul dintre personajele amuzante și povestea lor. Anooki încearcă să vorbească despre o problemă globală fără imagini alarmiste, folosind jocul și umorul. Și tocmai asta s-ar putea să te ajute să reții mai ușor mesajul lor.

Embrace – un joc din copilărie, transformat într-un experiment despre legătura dintre oameni

Îți amintești jocul în care împătureai o foaie de hârtie, decupai silueta unui om și, când desfăceai foaia, descopereai un șir de omuleți care se țineau de mână?

Instalația „Embrace”, amplasată în Piața Revoluției, amintește de această imagine.

Creată de artistul australian Josh McAuliffe, de la Beamhacker Studio, lucrarea a fost prezentată inițial în 2024, la Vivid Sydney, un festival internațional de lumină.

Este alcătuită din 15 siluete umane luminoase, dispuse în cerc.

Foto: Instalația Embrace de la Piața Revoluției. Sursă foto: Gabriel Kolbay

Dar nu este o instalație făcută doar pentru a fi privită.

Vizitatorii sunt invitați să se prindă de mâini între siluete, completând astfel lanțul uman.

Gestul activează efecte de lumină și muzică. Pe măsură ce participanții se conectează, instalația reacționează, iar completarea cercului declanșează o secvență audiovizuală specială.

Ideea este simplă: lucrurile pe care le facem împreună pot avea un efect pe care nu l-am putea obține individual.

„Embrace” înseamnă „îmbrățișare”, iar instalația transformă solidaritatea și conexiunea umană într-o experiență la care publicul participă efectiv.

Și mai are o particularitate.

În mod obișnuit, nu prea ai motive să te prinzi de mâini cu oameni necunoscuți, în mijlocul Bucureștiului.

Aici, tocmai acest gest devine parte a jocului.

Ce merită să încerci: să nu te limitezi la fotografii cu instalația. Intră în cerc, alături de alți vizitatori, și vezi cum reacționează instalația. Nu te gândi prea mult: rolul instalației este să o testezi!

Kontakt – o creatură din lumină și sunet pe care poți încerca să o îmblânzești

În Piața George Enescu, lângă Ateneul Român, se află „Kontakt”, o instalație creată de artistul Nicolas Paolozzi.

Acesta o descrie drept o „arhitectură vie, care îmbină sunetul, lumina și interactivitatea”.

Și tocmai aici începe jocul.

Foto: Instalația Kontakt din Piața George Enescu. Sursă foto: Gabriel Kolbay

Instalația își schimbă permanent înfățișarea. Lumina și sunetul creează atmosfere diferite, uneori blânde, alteori mai întunecate.

Fiecare secvență îl introduce pe spectator într-un univers distinct.

Dar „Kontakt” nu este doar un spectacol programat să se desfășoare în fața publicului.

Vizitatorii pot interveni asupra anumitor aspecte ale comportamentului instalației, modificându-i reacțiile.

Creatorul instalației descrie această experiență ca pe o încercare de a „îmblânzi” o creatură schimbătoare.

Interesant este și că - în situația în care nimeni nu interacționează cu ea - instalația nu se oprește. Și nici nu afișează secvențe luminoase monotone.

Continuă să evolueze autonom, trecând prin secvențe diferite de lumină și sunet.

Este, așadar, o lucrare care poate fi atât privită, cât și explorată.

Ce merită să încerci: să descoperi cum reacționează instalația atunci când intervii. De regulă, opera de artă rămâne neschimbată, indiferent ce faci și cum o percepi. Dar nu și „Kontakt”

Multe alte atracții. Și două seri în care să le descoperi

Acestea sunt doar patru dintre instalațiile pregătite pentru ediția aniversară a Spotlight.

Festivalul propune și alte experiențe de lumină, proiecții de videomapping și artă digitală, de-a lungul Căii Victoriei, dar și instalații luminoase în celelalte spații incluse în program.

Unele lucrări sunt spectaculoase prin dimensiuni. Altele prin povestea pe care o dezvăluie abia după ce cum să interacționezi cu ele.

Așa că - dacă în anii trecuți doar te-ai plimbat printre instalații - în acest an merită să încerci să înțelegi mesajul câtorva dintre ele. Și poate să zăbovești ceva mai mult în fața fiecărei instalații.

Cu cât înțelegi mai mult din ceea ce ți se dezvăluie, cu atât devine spectacolul și mai interesant.