Am ajuns în Piața Victoriei spre seară, după ore în care am urmărit și relatat despre proteste și confruntări cu jandarmii.

Am stat de vorbă și am mâncat cu ciobanii veniți din Bistrița.

Apoi am coborât printre protestatarii rămași în piață. Câteva minute mai târziu, eram urmărit, înjurat, lovit, iar aparatul meu foto rămânea făcut bucăți pe asfalt.

Trecuse cu puțin de ora 18.00 când am ieșit în piață, de la stația de metrou de pe Aviatorilor. Tot locul era încă scăldat într-o lumină caldă. Soarele cobora departe, după blocurile de pe Șoseaua Titulescu.

Un vuiet surd de fond. Dar nu vacarmul care fusese cu câteva ore mai devreme.

În fața Guvernului, cordon de jandarmi.

De-a curmezișul pieței, alt cordon. E suficient să te apropii de ei ca să simți tensiunea. Atenția încordată. Felul în care măsoară din ochi fiecare om care se apropie.

Unul dintre jandarmi clatină din cap când se uită la mine.

– În mulțime? Ocoliți muzeul, nu pe aici. Dincolo, în partea aia de piață, nu sunt cordoane.

Arată cu mâna spre zona de intrare pe Calea Victoriei.

Bomboane cu jandarmii, caș cu ciobanii

Ocolesc Muzeul Țăranului. Zgomotul de fond scade în intensitate. În fața clădirii muzeului – aproape de intersecția cu strada Monetăriei – o femeie mică de statură și un adolescent mănâncă bomboane, dintr-o cutie, cu un grup de câțiva jandarmi.

Râd. Unul dintre jandarmi e cu ochii la telefon și dă scroll. O mică poză a normalității cotidiene, la câteva sute de metri de violențele din piață.

Ajung pe Ion Mihalache. La bordură, un grup de ciobani întinși pe blană.

Foto: Ciobanii din Bistrița. Sursă foto: Gabriel Kolbay

Îi întreb de unde au venit și cum îi cheamă.

Spun că sunt din Bistrița. Dar se feresc să-și pronunțe numele.

– Da’ pe mata cum te cheamă? întreabă unul dintre ciobani.

Îi spun. Nu mă crede. Îi întind buletinul.

– Mpfff! Ce față de polițai ai în buletin!

Râde. Dar se mai relaxează.

– Pune aici și mănâncă niște caș cu noi! E bun, nu te mai uita! Pune și mănâncă-l!

Zice că-l cheamă Vasile. Și pe cel de lângă el, Radu. Și în spate, în picioare, Niculae. Și Mihnea.

Radu taie o felie groasă de caș, dintr-un calup pus într-o pungă de plastic. Îl pune pe o felie de pâine și mi-o întinde.

Cât mănânc, oamenii spun că au oi și vaci. Oile nu le pot da la export, că nu-i lasă Autoritatea Sanitară Veterinară. Și dacă le vaccinează, tre’ să le țină o mulțime de timp, până să mai tragă vreun folos de pe urma lor. Și de unde bani... copiii cu ce-i mai crești?

Îi întreb dacă rămân peste noapte.

– Așa vrem, spune ciobanul care zice că-l cheamă Vasile.

Încerc să aduc vorba despre motivul care i-a adus în Piața Victoriei. Guvernul e interimar. Ce să le dea?

– Nu ne dă nimic. Până nu-și fac ei jocurile lor, nu ne dă nouă nimic! spune Vasile.

Îl mai întreb o dată de ce a venit. Se uită lung la mine și oftează. Se uită în altă parte și intră în vorbă cu alt grup de oieri care vine dinspre piață.

Îmi răspunde ciobanul care zice că-l cheamă Radu.

– Am venit să ne lase să ne vindem oile. Și ne-am retras aici. Ăia din piață... au venit să dea jos Guvernul și să pună altul. Ăia nu-s pentru oi, aici. Ce să le facem noi? Poți să te bagi între ei? Îți dă una în cap și te mai omoară pe aici. Noi stăm liniștiți...

„Poți să te bagi între ei?”

Fac stânga de pe Ion Mihalache și cobor în Piața Victoriei. Ultimii ciobani au rămas pe bordură, în dreptul Muzeului Antipa.

Foto: Ultimul grup de ciobani, la intersecția cu Ion Mihalache. În rest, protestatari care n-aveau nicio treabă cu oile. Sursă foto: Gabriel Kolbay

În restul pieței sunt oameni de tot felul.

Un tânăr slab stă întins pe asfalt. S-a descălțat și și-a pus adidașii sub cap. Pare că face un live cu telefonul, vorbește cuiva.

Recunosc în jur mai multe persoane pe care le văzusem și mai devreme în cursul zilei, exprimându-și susținerea pentru Călin Georgescu.

Mi s-a descărcat telefonul. Cuplez bateria externă, dar durează să-l încarc. Așa că scot aparatul foto din geantă, să-mi continui fotoreportajul. E un loc deschis, blocat de garduri și jandarmi în partea dinspre Guvern și dinspre Kiseleff. În rest, oricine poate ajunge aici.

Suntem în centrul Bucureștiului. Piața nu este închisă: se poate intra dinspre Calea Victoriei și Titulescu.

Brusc se mișcă mulțimea. Huiduieli.

Jandarmii și-au schimbat așezarea și au făcut un cordon nou, paralel cu cel din fața Muzeului Antipa.

În fața cordonului începe agitația.

Câțiva protestatari cu cagule se străduiesc vizibil să agite.

Apoi tac.

Ies în față câteva femei care încep să țipe la jandarmi.

„Trădătorilor! Rușine! Să vă dați jos uniformele alea și rămâneți fix ca noi!”

Apoi, iarăși agitație dinspre grupul cu cagule. Li se alătură mai mulți. Trag unii de alții. Sar. Încep să huiduiască.

Cadru cu cadru, reușesc să surprind fețele descoperite care se schimonosesc țipând.

Din dreapta aud un rând de pietre cum ropotește pe scuturile jandarmilor.

Mă întorc și încep să mă retrag spre colțul liber al pieței.

„Băh, da’ tu ce îmi faci mie poze?”

Atunci simt o mână pe umăr și o voce care urlă în ureche.

„Băh, da’ tu ce îmi faci mie poze?”

Mă întorc și văd – pentru prima oară – un bărbat solid.

În jurul meu se adună mai mulți protestatari. Simt câteva lovituri puternice la picioare. Cred că cineva scuipă spre mine.

Mă gândesc că, probabil, cel mai rău lucru ar fi să mă dezechilibrez și să cad.

Încerc să ies din piață pe unde am venit.

În spatele meu, bărbații agresivi încep să iuțească pasul, ca să mă ajungă.

Din lateral vin alte lovituri, tot în zona picioarelor.

Îmi scap aparatul foto. Îl aud cum cade și se sparge. Primul gând e că mi s-a dus fotoreportajul. Toate fețele ale schiminosite de ură, în timpul contruntărilor cu jandarmii, n-or să mai apară în fotoreportaj.

În spatele meu vine un grup tot mai mare.

Din diagonale se mai apropie câțiva oameni care mă lovesc.

N-am cum să mă opresc.

„Suntem în dispozitiv”

Ies din piață și ajung la două echipaje de poliție de pe Șoseaua Titulescu. Cinci polițiști, în total. Niciunul nu poate coborî în piață. Motivul: sunt în dispozitiv fix. Fluidizează traficul.

Cobor înapoi spre piață. Pe Ion Mihalache îi întreb pe jandarmi dacă se întorc cu mine în piață, să-mi recuperez aparatul foto.

În piață nu, îmi spune unul dintre jandarmi. N-au voie, din cauză că dispozitivul le permite doar până la capătul străzii Ion Mihalache. Dar până la capătul străzii mă vor însoți.

Din aparat au mai rămas, pe jos, doar câteva cioburi.

O piață deschisă

Mă întorc pe Ion Mihalache, însoțit de jandarmi.

Îi întreb de ce există o zonă în care se pot petrece violențe și în care accesul e liber, și de pe Nicolae Titulescu, și de pe Calea Victoriei.

Dacă intră, poate din greșeală, pe acolo cineva care n-are nicio treabă cu protestele?

Jandarmii ridică din umeri. Sunt în dispozitiv. Își fac treaba. Nu coordonează întreaga acțiune.

Îmi recomandă să mă duc la poliție și să depun plângere. Sunt camere în piață. Agresorii pot fi prinși.

Mă îndepărtez încet. Îmi aduc aminte de ce-mi spusese, mai devreme, ciobanul Radu, în timp ce-și tăia caș: „Poți să te bagi între ei?”.

La o stație de metrou distanță

Mă întorc la metrou. Ies la Aviatorilor. În fața statuii lui Charles de Gaulle, un grup de oameni zâmbitori face stretching. Par că se pregătesc de o tură prin parc.

Se aude ceva muzică de la terase.

Oameni plictisiți la semafoare, cu ochii și degetele pe telefoane.

Aici – la doar o stație de metrou distanță de Piața Victoriei – marile probleme ale oamenilor sunt aglomerația din trafic și muzica dată prea tare la unele terase.