Iar se schimbă regulile pentru ridicarea mașinilor în București. Cine intervine și unde. Nota de plată pleacă de la 1.000 de lei din prima zi
- Articole
- 30 SEP 26
Primăria Capitalei schimbă, din nou, regulile pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar, fie că sunt lăsate pe prima bandă, pe trotuare, pe spații verzi sau chiar pe locuri de parcare marcate, dar ocupate fără drept.
La doar trei luni după adoptarea primului regulament care încerca să coordoneze această activitate la nivelul întregului București, municipalitatea modifică sistemul. Un proiect în acest sens a fost adoptat în ședința Consiliului General din 30 septembrie, cu 40 de voturi pentru și 5 abțineri.
Principala schimbare: în locul unui singur dispecerat pentru tot orașul vor funcționa șapte, iar intervențiile PMB și ale sectoarelor vor fi coordonate printr-un registru unic. Sunt introduse și reguli mai stricte pentru documentarea ridicărilor și pentru răspunderea în cazul avarierii vehiculelor.
Tarifele rămân neschimbate. Dacă un autoturism este ridicat, transportat și ajunge în depozit, nota de plată ajunge la 1.000 de lei încă din prima zi. Fiecare zi suplimentară de depozitare costă încă 150 de lei.
Până acum, sectoarele ridicau mașinile
În practică, până acum doar primăriile de sector ridicau mașini în București.
Primăria Capitalei și-a propus, la un moment dat, să facă același lucru prin Compania Municipală Managementul Transportului București SA. Intenția nu s-a concretizat, iar compania a intrat în proces de desființare înainte să înceapă efectiv activitatea.
Sectoarele au rămas, astfel, singurele administrații care ridicau mașini.
Potrivit celor mai recente date disponibile, aferente anului 2024 și centralizate de Bucuresti.ro, cele mai multe mașini au fost ridicate de Primăria Sectorului 4.
Situația arată astfel:
Sectorul 1: 1.279 de mașini ridicate, dintre care 302 abandonate pe domeniul public;
Sectorul 2: 607 mașini, dintre care 22 abandonate;
Sectorul 3: 3.964 de mașini;
Sectorul 4: 10.088 de mașini;
Sectorul 5: 7 mașini abandonate;
Sectorul 6: 1.388 de mașini, dintre care 262 abandonate.
Sistemul avea însă o limită importantă: fiecare sector intervenea pe propriul teritoriu și își stabilea prioritățile. În consecință, capacitatea de ridicare era distribuită inegal în oraș.
Sectorul 6, spre exemplu, nici nu putea interveni în centrul Bucureștiului, pentru simplul motiv că teritoriul său nu ajunge până acolo.
PMB și-a rezervat centrul Bucureștiului
Ciprian Ciucu a anunțat încă de la începutul mandatului că vrea o coordonare la nivelul întregului oraș a activității de ridicare a mașinilor.
Primul pas a fost făcut la finalul lunii iunie, prin adoptarea HCGMB 289/30.06.2026.
Regulamentul stabilea câte o zonă de intervenție pentru fiecare dintre cele șapte administrații – Primăria Capitalei și cele șase primării de sector.
PMB și-a rezervat zona centrală, delimitată de arterele Iancu de Hunedoara – Ștefan cel Mare – Mihai Bravu – Splaiul Unirii – Șincai – Șerban Vodă – Viilor – Tudor Vladimirescu – Panduri – Geniului – Grozăvești – Pasajul Basarab – Nicolae Titulescu – Piața Victoriei.
Arterele care delimitează zona, precum și zonele cu trafic intens – Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Centrul Vechi, Calea Victoriei și Bulevardul Magheru – sunt incluse integral în aria PMB.
Noul regulament nu modifică această împărțire.
Schimbă însă semnificativ modul în care sunt primite, repartizate și urmărite sesizările.
Nu un dispecerat, ci șapte
Regulamentul adoptat în iunie prevedea existența unui singur dispecerat pentru întregul București. Acesta urma să primească sesizările și să aloce intervențiile, fiind gestionat de Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București (DGPLCMB).
Prin modificările adoptate pe 30 septembrie, sistemul este descentralizat.
Vor exista șapte dispecerate: unul la Poliția Locală a Municipiului București și câte unul la fiecare dintre cele șase poliții locale de sector.
Dacă o sesizare ajunge la un dispecerat care nu are competență în zona respectivă, aceasta va trebui redirecționată către administrația competentă.
În același timp, noul regulament întărește obligația sectoarelor de a participa la sistem. Dacă vechea formulare prevedea că acestea „pot executa” activitatea de ridicare, noul text stabilește că „vor executa” această activitate.
Cele șapte dispecerate nu vor funcționa însă independent unele de altele.
Sesizările și intervențiile vor fi centralizate într-un registru unic, administrat de DGPLCMB. Sistemul va permite inclusiv identificarea și blocarea unei intervenții paralele asupra aceleiași mașini.
Mai multe fotografii și răspundere mai clară pentru mașina ridicată
Noul regulament mai aduce câteva modificări.
Numărul fotografiilor necesare pentru documentarea stării mașinii crește de la 4 la minimum 6, astfel încât să existe o evidență mai precisă a stării vehiculului și a eventualelor avarii.
Fotografiile trebuie să surprindă mașina din unghiuri diferite și să permită identificarea eventualelor deteriorări preexistente. Documentația va cuprinde inclusiv data, ora și coordonatele GPS ale operațiunii.
Sunt detaliate și responsabilitățile pentru avarierea vehiculului în timpul ridicării, transportului și depozitării. Operatorul trebuie să asigure integritatea mașinii și răspunde pentru avariile produse prin executarea necorespunzătoare a operațiunilor.
Pentru vehiculele pe care proprietarii nu le revendică timp de șase luni va fi declanșată procedura prevăzută de lege pentru vehiculele fără stăpân sau abandonate.
Din noul regulament dispare, în schimb, obligația DGPLCMB de a publica rapoarte trimestriale privind numărul mașinilor ridicate.
Cât va costa să-ți recuperezi mașina
Tarifele rămân la nivelul stabilit prin HCGMB 289/30.06.2026.
Pentru un vehicul cu masa maximă autorizată de până la 5 tone – categorie în care intră autoturismele obișnuite – costurile sunt:
400 lei pentru ridicare;
300 lei pentru transport;
300 lei pentru prima zi de depozitare;
150 lei pentru fiecare zi următoare de depozitare.
Asta înseamnă că, dacă mașina este ridicată, transportată și ajunge în depozit, proprietarul va avea de achitat 1.000 de lei din prima zi.
Suma crește apoi cu câte 150 de lei pentru fiecare zi suplimentară în care vehiculul rămâne în depozit.
Există însă o situație în care costul este mai mic.
Dacă proprietarul, deținătorul sau utilizatorul legal apare la locul ridicării înainte de începerea transportului, mașina nu mai este dusă la depozit. În această situație, acesta suportă doar costul operațiunii de ridicare.
Cine va ridica mașinile din zona PMB și unde le va duce
Tot în ședința din 30 septembrie, Consiliul General a adoptat modificarea HCGMB 290/30.06.2026, hotărârea prin care fusese aprobată înființarea și organizarea propriului serviciu de ridicare al Primăriei Capitalei.
Încă din iunie, CGMB aprobase ca serviciul din Zona Operațională Centrală să fie delegat direct Companiei Municipale Parking București SA (CMPB).
Numai că serviciul nu putea deveni operațional în forma aprobată atunci. Printre altele, municipalitatea nu identificase și nu pusese la dispoziția companiei un teren care să poată fi folosit ca depozit pentru mașinile ridicate.
Prin hotărârea adoptată acum, CGMB înlocuiește caietul de sarcini și forma contractului de delegare și stabilește unde vor ajunge mașinile ridicate de operatorul PMB.
CMPB va primi în folosință terenul municipal din Splaiul Unirii nr. 176, Sector 4, unde va fi amenajat depozitul.
Terenul va fi pus la dispoziția companiei ca „bun de retur”: rămâne proprietatea Municipiului București și poate fi folosit exclusiv pentru serviciul de ridicare. CMPB nu îl poate vinde, închiria, subdelega sau folosi în alt scop.
Depozitul trebuie să aibă o capacitate de minimum 250 de vehicule, iar spațiul destinat acestei activități trebuie să aibă cel puțin 15.000 de metri pătrați.
CMPB va plăti Primăriei Capitalei o redevență anuală de 1% din veniturile efectiv încasate din prestarea serviciului, fără TVA.
Parking București nu începe imediat ridicările
Adoptarea hotărârii nu înseamnă că mașinile parcate neregulamentar în centrul Bucureștiului vor începe să fie ridicate imediat de CMPB.
Mai întâi trebuie semnat contractul de delegare dintre municipalitate și companie.
Terenul din Splaiul Unirii nr. 176 va fi predat CMPB în maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a noii hotărâri, dar nu înainte de semnarea contractului de delegare.
De la semnarea contractului urmează perioada de mobilizare, de până la 60 de zile, în care compania trebuie să îndeplinească cerințele pentru începerea activității.
CMPB trebuie să aibă, printre altele, minimum cinci autospeciale operaționale pentru ridicări și încă una de rezervă. Cel puțin una dintre autospecialele operaționale trebuie să poată transporta vehicule cu masa de peste 4 tone.
Serviciul va putea începe efectiv după verificarea și recepția capacității operaționale a companiei.
Odată operațional, serviciul PMB va trebui să funcționeze 24 de ore din 24, șapte zile din șapte, inclusiv în weekenduri și în zilele de sărbătoare legală.