Mănăstirea Radu Vodă din București, cu hramurile Sfânta Treime și Sfântul Ierarh Nectarie al Eghinei, a fost ridicată de voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) împreună cu soția sa, Ecaterina. Motivul construirii a fost unul de recunoștință: voievodul dorea să mulțumească lui Dumnezeu pentru victoria obținută în luptele purtate împotriva lui Vintilă-Vornicul și Dumbravă-Vornicul pe aceste locuri. 

Ctitorii și scopul mănăstirii

Inițial, Alexandru al II-lea Mircea intenționa ca mănăstirea să fie Mitropolia Capitalei, un simbol al credinței și al puterii spirituale a orașului. La momentul întemeierii, mănăstirea purta numele Sfânta Troiță, iar construirea ei a marcat un moment de afirmare a credinței și al recunoștinței domnești. 

Istoria mănăstirii nu a fost lipsită de obstacole. În 1595, în contextul războaielor și incursiunilor turcești, Sfânta Troiță a căzut în mâinile turcilor. După victoria lui Mihai Viteazul la Călugăreni, Sinan Pașa, unul dintre cei mai mari dușmani ai voievodului, a fortificat mănăstirea cu palisade, valuri de pământ și bastioane. 

Distrugeri și perioade tulburi

Tot orașul București a fost întărit de turci, dar aceste eforturi nu au fost suficiente. În urma victoriei lui Mihai Viteazul din octombrie 1595 la Târgoviște, Sinan Pașa s-a văzut obligat să se retragă, distrugând însă complet fortificațiile pe care le construise, inclusiv mănăstirea, până la temelii.

Vremurile erau tulburi și periculoase: orașul era devastat nu doar de turci, ci și de trupele domnitorilor creștini sau de tătari. Incendiile și jafurile erau la ordinea zilei, iar călugării Sfânta Troiță au fost nevoiți să se refugieze la Mănăstirea Mihai-Vodă. Frământările politice și schimbările dese ale domnitorilor din Țara Românească au făcut imposibilă reconstrucția imediată a așezământului.

Reconstrucția mănăstirii

Abia în 1614, voievodul Radu Mihnea (1601-1602, 1611-1616, 1620-1623) a demarat reconstrucția mănăstirii, păstrând planurile și înălțimea edificiului original. De atunci, biserica poartă numele ctitorului său, Radu Vodă. Următorul domnitor, Alexandru Coconul (1623-1627), a supravegheat zugrăvirea bisericii, aducând elemente de înfrumusețare interioară.

În perioada domniilor fanariote, mănăstirea Radu Vodă, una dintre cele mai bogate din București, a fost administrată de egumeni greci. Aceștia, deși buni negustori, s-au dovedit incapabili în ceea ce privește întreținerea și îmbunătățirea clădirilor. Totuși, mănăstirea a acumulat averi considerabile: moșii, vii, case și prăvălii în oraș, dar această prosperitate nu s-a reflectat în starea edificiilor.

Arhitectura bisericii

Planul și arhitectura bisericii Radu Vodă sunt inspirate din biserica episcopală de la Curtea de Argeș, cu o diferență majoră: materialul folosit nu a fost piatra, ci cărămida. Biserica are un plan triconc, cu turlă pe naos și un pronaos lărgit. Cele trei turle, dintre care cea centrală se sprijină pe douăsprezece coloane, simbolizează cei doisprezece apostoli, după modelul de la Curtea de Argeș.

Fațadele bisericii sunt împărțite în două registre de înălțime inegală, separate de un brâu. Decorația este simplă și elegantă, constând în firide cu arhivolte intrânde care creează un ritm plăcut pe suprafețele tencuite cu alb. Forma actuală a bisericii se datorează restaurării realizate între 1967 și 1974 de arhitectul Ștefan Balș, după care biserica a fost repictată.

Restaurările și elementele interioare

Restaurarea a readus biserica la forma inițială, eliminând modificările aduse în secolul al XIX-lea, când partea superioară fusese reconstruită în stil neogotic. În aceeași perioadă, i s-a adăugat pridvorul, care se păstrează și astăzi. 

Interiorul mănăstirii păstrează un iconostas de expresie barocă remarcabil și pietre funerare istorice în pronaos, inclusiv mormântul lui Vlad Voievod, fiul lui Mihnea Turcitul, decedat la sfârșitul secolului al XVI-lea.

Mormântul ctitorului, Radu Vodă, se află în partea dreaptă, între pronaos și naos. Piatra funerară, așezată de fiul său, conține o inscripție detaliată despre domnia și faptele glorioase ale voievodului, amintind de victoriile sale în războaie și de înmormântarea din Hârlău în 1626.

Turnul-clopotniță și chiliile mănăstirii

La miază-noapte de biserică se află turnul-clopotniță, singurul vestigiu al incintei puternice de altădată. De-a lungul timpului, cutremurele și degradările au afectat construcția, însă refacerile au respectat aspectul inițial, păstrând trăsături arhitecturale din secolul al XVI-lea.

Chiliile mănăstirii, ridicate pe colina sudică față de biserică, datează din 1893 și au fost construite de Ion Scorțeanu și sora sa, Maria Șchiopescu, ca internat teologic. Aceste clădiri susțin viața monahală și activitățile educative, continuând tradiția mănăstirii de a fi un centru religios și cultural.

Radu Vodă – un simbol al credinței și al istoriei

Mănăstirea Radu Vodă reprezintă astăzi un monument de mare valoare istorică și arhitecturală, fiind un martor al epocilor de glorie și al vremurilor tulburi din București. Ctitorită pentru a celebra victoriile militare și pentru a deveni Mitropolia Capitalei, mănăstirea a rezistat cutremurelor, jefuirilor și schimbărilor politice, păstrându-și semnificația religioasă și culturală.

Prin restaurările succesive și prin îngrijirea adecvată, mănăstirea continuă să fie un loc de cult, de rugăciune și de istorie vie, unde credincioșii și vizitatorii pot descoperi frumusețea artei religioase românești și mărturia unei epoci în care voievodul Alexandru al II-lea Mircea a dorit să construiască un simbol al credinței și al puterii spirituale a capitalei.

Citește și: Istoria Bisericii Bucur Ciobanul, primul lăcaș de cult construit în București, de care este legat și numele Capitalei