La sfârșitul secolului al XIX-lea, Bucureștiul creștea cu viteza unui oraș care își cumpărase pantofi europeni, dar încă intra cu ei în noroi. Tramcarele trase de cai se strecurau printre case, ulițele păstrau desenul vechilor mahalale, iar administrația municipală lucra cu resurse mici pentru ambițiile unei capitale tinere. În aprilie 1888, la primăria orașului ajungea Emanoil Pache Protopopescu, jurist, profesor, avocat, fost prefect al Poliției și om politic cu biografie suficient de stufoasă cât să umple câteva portofolii ministeriale.

Mandatul lui a durat până în decembrie 1891. Timpul a rămas scurt pe calendar și dens în oraș. Școli, trotuare, pavaje, servicii sociale, telefonie publică, iluminat și bucăți decisive din axa est-vest au intrat atunci în programul municipal. Pache Protopopescu a fost primarul care a dat prima imagine modernă a Bucureștiului.

Un jurist crescut între Sfântul Sava și marile școli europene

Pache Protopopescu s-a născut la București, în 1845, în mahalaua Negustori, într-o familie legată de Biserică. Tatăl său, Iancu Protopopescu, era preot și protopop. În acte și în presa vremii apar formele Emanoil și Emilian, iar orașul a fixat pentru totdeauna varianta Pache.

A urmat Colegiul Sfântul Sava, apoi Facultatea de Drept din București, cu licențe la București și Paris, urmate de doctorate la Bruxelles și Geneva. A intrat devreme în lumea tribunalelor, iar în 1871 a devenit șef al Serviciului Contencios și avocat al Comunei București. Acolo a văzut din interior cât de mult înseamnă un dosar întocmit la timp, o hotărâre clară și o administrație care știe pe ce stradă se află.

În adolescență a publicat, împreună cu V. Popescu, un dicționar de expresii românești și a tradus o lucrare de filologie. A predat drept la Școala Comercială din București între 1879 și 1888, conducând instituția în 1881. Porecla Pake a rămas în memoria orașului ca un al doilea prenume.

Din fondator liberal spre tabăra liberal-conservatoare

Răspunsul despre partid cere cronologie. În 1875, Pache Protopopescu figurează în comitetul coordonator al nou-înființatului Partid Național Liberal. În anii 1880, traseul se mută spre opoziția antiliberală, în jurul liberalilor moderați conduși de George Vernescu, apoi în zona Partidului Liberal-Conservator. Sursele epocii îl prezintă și ca deputat independent conservator.

Eticheta potrivită pentru momentul primăriei este liberal-conservatoare, cu o apropiere puternică de tabăra conservatoare. În aprilie 1888, Consiliul Municipal al Bucureștiului îl numește primar, în locul lui Ion Câmpineanu. Schimbarea venea după căderea lungii guvernări a lui Ion C. Brătianu, într-un sistem unde consilierii municipali, ministerele și grupurile locale de influență cântăreau enorm.

Primăria tratată ca un proiect de oraș

Pache a intrat în funcție cu o idee cam neobișnuită pentru Bucureștiul acelui moment: orașul cerea coordonare între specialiști. Așa că a lucrat cu 24 de comisii formate din medici, ingineri și intelectuali. Capitala se confrunta simultan cu probleme legate de străzi, canalizare, școli, sănătate publică, transport, salubritate și construcții.

Pavajul, trotuarul, iluminatul și școala intrau astfel în aceeași imagine. Bucureștiul avea nevoie de circulație mai bună, iar circulația însemna acces la spitale, drumuri practicabile și reguli de construire. Pache a realizat că modernizarea constă în marile bulevarde, dar se simte și sub talpa unui pantof care ajunge acasă pe un trotuar uscat.

Axa est-vest și prețul unui oraș mai drept

Cea mai vizibilă moștenire a mandatului se leagă de marea axă est-vest. El a contribuit și la pregătirea viitoarei axe nord-sud, fără să apuce să o realizeze integral. Proiectul axei est-vest începuse încă din 1865, iar administrația lui Pache a pus în operă segmentul estic al traseului, astăzi recognoscibil prin bulevardele Carol I și Pache Protopopescu, finalizate în 1890. Orașul primea o legătură mai clară între centru și zonele estice, într-un moment în care mahalalele păstrau un relief urban al cotiturilor și drumurilor înguste, care duceau la ambuteiaje și la o încâlceală teribilă în privința transportului și aprovizionării.

Lucrările au adus sacrificii mari: exproprieri, pavaje, trotuare de bazalt și intervenții masive asupra țesutului vechi. O cronică de epocă vorbește despre patru luni de lucru pentru o străpungere realizată cu ritm continuu, un termen remarcabil pentru vremea sa.

Modernizarea a cerut și demolări. Biserica Caimata și vechea Biserică Armenească din zona străpungerii au dispărut în cadrul lucrărilor legate de noua axă. Orașul câștiga perspectivă și circulație, iar orașul pierdea fragmente vechi, cu memorie și scară umană. Pache a ales direcția bulevardului, iar alegerea a lăsat urme pe hartă și în discuțiile despre patrimoniu.

În 1890 a fost finalizată și prelungirea fostului bulevard al Orizontului. Primarul Nicolae Filipescu avea să lege ulterior numele lui Pache de această arteră, azi unul dintre traseele care structurează cartierul din jurul Pieței Pache.

Turnul Colței și prețul modernizării

Pe axa nord–sud, cea care avea să lege Piața Victoriei de Piața Unirii prin actualele bulevarde Lascăr Catargiu, Magheru, Bălcescu și I.C. Brătianu, intervenția lui cea mai clară ține de zona Colțea. În 1888, Turnul Colței, unul dintre cele mai recognoscibile repere ale Bucureștiului vechi, a fost demolat, decizia fiind una dintre cele mai discutate episoade ale modernizării Capitalei.

Turnul fusese parte a ansamblului Colțea și servise, de-a lungul timpului, inclusiv ca foișor de foc. Pentru administrația epocii, însă, clădirea devenise un obstacol într-un oraș care dorea străzi mai largi, circulație mai eficientă și o geometrie urbană apropiată de modelul occidental. Și asta deoarece se afla fix în mijlocul bulevardului pe care astăzi îl numim I.C. Brătianu.

Demolarea lui arată și paradoxul Bucureștiului modern, care ne arată că orașul s-a modernizat prin construcții, dar și prin dispariții. O parte din orașul vechi a fost sacrificată pentru ca noul oraș să poată circula mai repede, mai drept și, în teorie, mai civilizat.

Lumină, telefon, pavaj și o iarnă cu adversar instituțional

Bucureștiul sub mandatul lui Pache lucra cu tehnologii aflate în plină tranziție. Iluminatul electric apăruse în oraș înainte de 1888, iar bilanțurile perioadei lui Pache indică peste trei mii de puncte de iluminat pe străzi și în piețe, într-un amestec de gaz, petrol, ulei mineral și corpuri electrice. Orașul de seară avea încă miros de combustibil și multe umbre, dar începea să capete o geografie mai sigură.

Telefonia publică a intrat și ea în această poveste. Pentru locuitorii obișnuiți cu scrisori și mesageri, aparatul telefonic avea aerul unui mic miracol instalat într-o cutie.

Pavajul a primit o atenție susținută. La sfârșitul secolului al XIX-lea, pavajul era o problemă urbană serioasă, de aceea a primit o atenție susținută. Bucureștiul experimentase deja mai multe soluții: piatră de râu, granit dobrogean, granit italian, porfir belgian, gresie scoțiană și chiar pavele de lemn.

În timpul administrației lui Pache Protopopescu, lucrările de pavare au continuat și au fost intensificate. Orașul încerca să își stabilizeze arterele principale și să reducă dependența de străzi care deveneau impracticabile după ploi serioase.

Trotuarele existau deja în București încă din anii 1860, însă perioada de la finalul secolului al XIX-lea le-a adus într-o etapă mai vizibilă de extindere și standardizare. În 1889 și 1890 s-au extins străzi, s-au pavat kilometri de drum și s-au amenajat trotuare cu piatră cubică, bazalt artificial și bolovani. Pache a introdus stropirea străzilor și a adus de la Dresda cisterne, turbine și pluguri pentru zăpadă. Ceea ce însemna că iarna bucureșteană primea, în sfârșit, un adversar instituțional.

Școala, asistența socială și administrația cu grijă pentru oameni

Venit din profesorat, Pache a pus școala în centrul programului. În perioada mandatului său apar 28 de școli, între ele clădirea de astăzi a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” și Școala de Comerț de pe bulevardul Domniței. Documentarea Muzeului Municipiului București arată că cele mai multe localuri școlare ridicate de primărie în această perioadă aparțin mandatului său.

Programul social a avut aceeași logică aplicată. A apărut Morga orașului, un azil de noapte cu 40 de locuri, cantine pentru oameni săraci și un serviciu gratuit de transport cu trăsura pentru bolnavi către spital, respectiv pentru morți către morgă. Sistemul are aspectul unui precursor al serviciilor de urgență, înainte ca Societatea de Salvare a lui Nicolae Minovici să devină reperul cunoscut de azi.

Un prefect al Poliției cu reflexele secolului al XIX-lea

Înainte de primărie, Pache fusese prefect al Poliției Capitalei, între mai și septembrie 1876. Din aceeași perioadă vine și episodul cel mai incomod al biografiei sale. În lupta împotriva prostituției, administrația polițienească a obligat femeile înregistrate să poarte un semn distinctiv, iar casele de toleranță au primit obligația unei numerotări vizibile și a unui felinar roșu.

Era o măsură care spune mult despre disciplina socială a epocii și despre puterea unui stat care își scria moralitatea direct pe stradă. Pache rămâne o figură modernizatoare, cu reflexe ferme și cu limitele culturale ale timpului său.

Presa, pavajul și demisia din 1891

Din cauza radicalismului urban, mandatul lui Pache Protopopescu a avut adversari foarte vocali. Presa liberal-conservatoare, mai ales ziarul în limba franceză „Bucarest”, a atacat administrația sa prin accidentele de tramcar, costurile pentru bulevarde, parcelări și pavaje. În toamna lui 1891, campania a devenit un rechizitoriu aproape zilnic.

Acuzațiile au inclus cheltuieli exagerate și favoruri legate de lucrări. Ele apar în publicații de epocă și în comentarii ulterioare, iar contextul lor politic cere atenție. La 11 decembrie 1891, Pache Protopopescu și-a prezentat demisia, încheind un mandat intens și lăsând în urmă un oraș vizibil schimbat.

S-a retras cu sănătatea fragilă, iar în 1893 a murit la București, la doar 48 de ani. Mulțimea adunată în fața casei sale, consemnată de presa vremii, arată dimensiunea populară pe care o câștigase.

„Chibritul lui Pake”, statuia și memoria unui primar

Coloana cu vultur sau „Chibritul lui Pache” / / Imagine refăcută și colorizată cu inteligența artificială, păstrând în mare măsură detaliile originale.

În 1890, Pache a dispus mutarea coloanei cu vultur din zona Ateneului spre noul bulevard al axei est-vest, la intersecția cu strada Teilor, viitoarea Piață Rosetti. Monumentul a primit atunci numele popular „Chibritul lui Pake”. Orașul avea încă de pe atunci monumente călătoare și comentatori gata să le boteze.

După moartea lui, în 1903, sculptorul Ion Georgescu a realizat o statuie din marmură de Carrara, ridicată în piața care îi purta numele. Monumentul a fost distrus însă în 1948, odată cu schimbarea simbolurilor publice de către noul regim. Bulevardul, piața și formula atribuită lui Tudor Arghezi, „întâiul primar bun al Bucureștilor”, au păstrat totuși numele în circulație.

De ce rămâne Pache Protopopescu printre marii primari ai Bucureștiului

Meritul lui Pache se vede în combinația de scară și ritm. A lucrat la marile axe de circulație, a investit în școli, a extins pavajul și iluminatul, a introdus servicii publice și a organizat primăria ca pe o structură capabilă să gândească orașul pe domenii. În numai trei ani și câteva luni, a pus în mișcare mecanisme care aveau să definească Bucureștiul până târziu în secolul următor.

Clasamentele primarilor depind mereu de criterii și de gustul fiecărei epoci. În cazul lui Pache, bilanțul urban oferă suficiente argumente: un bulevard care îi poartă numele, școli care funcționează, reguli administrative, servicii sociale și o schimbare de scară în felul în care capitala își privea propriile probleme. Bucureștiul i-a păstrat numele, i-a mutat monumentul, i-a demolat statuia și i-a lăsat bulevardul să vorbească pentru el.

Citește și: De ce cel mai cunoscut bulevard din centrul Bucureștiului are patru nume și cum se împart ele