Skip to main content

Focus

Primăria Sectorului 4 are undă verde să înceapă exproprierile pentru Pasajul Olteniței. Cum a votat Consiliul General

Primăria Sectorului 4 are undă verde să înceapă exproprierile pentru Pasajul Olteniței. Cum a votat Consiliul General

Sursa foto: Facebook - Daniel Băluță

By Lavinia Bucur

  • Articole
  • 30 SEP 26

Un proiect de hotărâre privind declanșarea procedurii de expropriere pentru imobilele de pe amplasamentul viitorului pasaj rutier din intersecția dintre Șoseaua Olteniței, Șoseaua Vitan Bârzești și strada Ion Iriceanu a fost votat în ședința Consiliului General al Municipiului București de astăzi, 30 septembrie.

Proiectul a fost adoptat cu 50 de voturi pentru și o abținere.

Construirea pasajului are ca obiectiv decongestionarea traficului din această zonă și „continuarea procesului de dezvoltare, modernizare și reabilitare a infrastructurii” Sectorului 4, potrivit referatului de aprobare.

Totodată, pasajul Olteniței va închide inelul median de circulație al Capitalei.

Aproape 540.000 de lei pentru exproprieri

Valoarea exproprierilor pentru construirea pasajului rutier din intersecția dintre Șoseaua Olteniței, Șoseaua Vitan Bârzești și strada Ion Iriceanu este de 539.603 lei.

Această sumă va fi asigurată din fondurile proprii ale Sectorului 4 și urmează să fie virate până la data de 31.12.2026.

Eventualele majorări stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, vor fi asigurate din fondurile proprii ale Sectorului 4 al Municipiului București.

Proiectul presupune exproprierea a 651 mp de teren, a unor construcții care ocupă 2 mp și a 180 de metri liniari de garduri.

Deoarece Șoseaua Vitan-Bârzești este administrată de Administrația Străzilor București (ASB), instituția și-a dat acordul pentru traseul lucrării, dar cu două condiții:

  • proiectul să primească și avizul Comisiei Tehnice de Circulație a Primăriei Capitalei, inclusiv pentru organizarea șantierului;

  • lucrările să fie coordonate cu proiectul de construire a canalului de pe strada Cheile Turzii (Lotul 3), desfășurat de Primăria Capitalei.

Lucrările propuse în cadrul proiectului „Canal colector Cheile Turzii fără bazine de retenție” vizează extinderea sistemului de canalizare pentru zona Cheile Turzii, printr-un colector având diametrul de 120 cm pe o lungime de cca. 3.5 km, amplasat pe bd. Metalurgiei (de la intersecția cu str. Dumitru Brumărescu), str. Cheile Turzii, șos. Olteniței și șos. Vitan – Bârzești.

Pasajul Olteniței va costa aproximativ 86 de milioane de euro

Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat, în data de 20 ianuarie 2025, indicatorii tehnico-economici pentru pasajul rutier suprateran din intersecția Șoseaua Olteniței - Șoseaua Vitan-Bârzești - strada Ion Iriceanu.

Valoarea investiției se ridică la aproximativ 86 milioane euro.

Suprafața totală desfășurată propusă pentru noul obiectiv va fi de 9000 mp.

Traseul în plan al pasajului principal este drept, pe rampa dinspre strada Sergent Ion

Iriceanu există o curbă cu raza de 550m, iar pe rampa dinspre Șoseaua Vitan-Bârzești există o cotracurbă cu raza de 450m.

În plan vertical structura prezintă un racord concav cu raza de 2.000m și rampe cu declivitatea maximă de 4.00%.

Pasajul va avea două benzi de circulație pe fiecare sens, cu o lățime de 3,90 m fiecare.

Banda despărțitoare va avea o lățime de 0.60 m, pe care va fi montat, pe toată lungimea pasajului, un parapet de beton de tip H4B.

Lungimea totală a pasajului va fi de 495.50 m.

Obiectivul va fi prevăzut cu un sistem de iluminat fixat pe stâlpi metalici deschiși, cu formă circulară, inclusiv amplasarea unor panouri fonoabsorbante cu rol de bariera fonică și de poluare vizuală.

Cum va arăta pasajul Olteniței

În august 2024, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, anunța pregătirea terenului pentru pasajul rutier de pe Șoseaua Olteniței și realizarea primelor foraje.

Edilul publica atunci și primele imagini de prezentare.

Noul pasaj din Sectorul 4 va veni în continuarea Pasajului Europa Unită și a pasajului de la Apărătorii Patriei, urmând să închidă inelul median de circulație al Capitalei.

Sursa foto: Facebook - Daniel Băluță

Sursa foto: Facebook - Daniel Băluță

Primăria Sectorului 4 face pasaj după pasaj. Unele, chiar fără girul CGMB

În 2017, Primăria Sectorului 4 a primit de la Primăria Capitalei 8 bulevarde în vederea amenajării unor parcări.

Între timp, instituția condusă de Daniel Băluță a realizat și lucrări care depășesc obiectul pe care aceste artere îi fuseseră transmise. Mai exact, pasaje.

Primăria Sectorului 4 voia să păstreze în administrare aceste bulevarde încă 15 ani, până la amortizarea investițiilor.

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a contestat acest lucru. Edilul a susținut că Sectorul 4 trebuie să demonstreze că a respectat destinația pentru care i-au fost date bulevardele.

Băluță a acceptat, în cele din urmă, o prelungire de doar 5 ani. A câștigat timp. La fel a făcut și Ciprian Ciucu: a amânat problema pentru după alegerile locale din 2028.

CGMB a aprobat acest „compromis” cu 33 de voturi pentru, 13 abțineri și niciun vot împotrivă într-o ședință din 6 martie 2026.

Bulevardele pe care Primăria Sectorului 4 le-a primit în administrare de la PMB, în 2017, pentru amenajarea de parcări sunt:

  • Bulevardul Alexandru Obregia

  • Strada Emil Racoviță

  • Bulevardul Constantin Brâncoveanu

  • Bulevardul Tineretului

  • Strada Sergent Ion Iriceanu

  • Bulevardul Gheorghe Șincai

  • Șoseaua Giurgiului

  • Șoseaua Olteniței

Evenimente viitoare