N-am fost niciodată până acum în Piața Obor. Motivul? Devenise prea „cool” să te plimbi printre tarabe. Cel puțin pe TikTok și Instagram.

În jurul meu, două feluri de voci: „Găsești ce vrei și ce nu vrei la Obor. Produsele sunt proaspete și ieftine” și „Piața nu mai e la fel, te fură samsarii la cântar și-ți dau fructe și legume stricate”.

Ca să-mi fac o părere, într-o dimineață de marți, la sfârșitul lui septembrie, la ora 08:00, deja ieșeam de la metrou și traversam strada spre piață.

Cu o singură mare întrebare în gând: ce face piața asta atât de populară pentru bucureșteni și pentru turiști.

Magneți cu Iisus, papagali și peștișori colorați la pahar

Cum am traversat Șoseaua Mihai Bravu, de la metrou spre piață, m-a izbit un miros de brânză de oaie. Mi-am continuat drumul, fără să-mi dau seama de unde venea.

Încă nu era aglomerat.

Mergeam în rând alături de câțiva pensionari.

Ei - grăbiți. Îmbrăcați cu veste sau geci de fâș subțiri, trăgând de cărucioare cu roți.

Eu - cu un tote bag burgundy pe umărul drept și căutând cu privirea panourile inscripționate cu „coffee”.

La Terasa Platou, din boxe (sau dintr-un radio mai vechi), se auzeau manele în surdină. Se distingea ritmul, nu și versurile.

La mese care puteau să fie și ceva mai curate, la distanță unul de celălalt, văd 2 bărbați ieșiți la ceea ce - judecând după oră - trebuie să fi fost micul dejun: mici cu muștar, halbe cu bere și țigări.

Fiecare privește în gol. De parcă noaptea dinainte a fost lungă și urâtă. Iar dimineața anunță o zi care mai bine i-ar găsi cu burțile pline.

Vânzătorii din hale abia se dezmorțeau. Pe la opt și un sfert, multe dintre tarabe erau încă acoperite cu prelate.

La cele totuși deschise se vindeau mai multe decât te-ai gândi că poți cumpăra într-o marți dimineață: haine, dulciuri, papagali la colivie, peștișori colorați la pahar, hrană pentru animale mari și mici, magneți cu Iisus, tacâmuri de unică folosință, linguri de lemn, pături pufoase și unghiere.

Doar-doar s-ar prinde ceva de mâna trecătorului, indiferent cu ce gânduri a luat Oborul la pas. Găsești ceva și dacă ai plecat să dai peste iertarea păcatelor. Și dacă nu vrei mai mult decât să-ți cârâie cineva dintr-o colivie, să-ți țină de urât într-o casă goală.

Marfă e pentru toți. Pusă în cutioare, atârnată sau stivuită turn. Și fiecare vânzător încearcă să vândă.

Printre standuri, forfotă.

Oameni care se uită la tarabe și numără, în șoaptă, zeci sau sute de lei. Cine se încurcă, o ia de la capăt.

Alții plimbă cărucioare. Nu din cele de supermarket, ci mari, tip platformă, pe care încap de toate, de la saci de cartofi, la găleți cu vopsea și anvelope.

Unii se opintesc. Alții abia dacă au apucat să încarce câte ceva. Cu o mână țin strâns și împing de căruț. În cealaltă, e telefonul pe care dau scroll, pe Facebook sau Tik Tok. Și din care se ridică sunete care umplu piața.

Antonia, Smiley și Florin Salam. Elena Lasconi și Călin Georgescu.

La standurile cu haine, doamne cochete, machiate discret, cu cercei inele, haine comode și veste de fâș, aranjau manechinele în detaliu.

Pe o bancă, la parter, lângă Micul Obor, un cuplu în vârstă bea cafea. Probabil prima din zi.

Urmează cumpărăturile.

Le-am urmat exemplul.

În hale s-a deschis, bănuiesc că nu de foarte mult timp, o cafenea - Obbo Cafe.

Anul trecut, aici se vindeau „clătite uriașe”. Azi, se vinde caffe latte, cappuccino și espresso.

Dacă ceri un „caffe latte”, primești model cu frunză. Doar 8 lei.

Clienți fideli și sentimentul de familiaritate

Un domn zâmbitor, grizonat, care trăgea de un cărucior de cumpărături, se apropie de o vitrină în care erau expuse diverse tipuri de brânză.

-Cam de dimineață ați venit (era 8:20 - n. red.), îi zice vânzătoarea.

Părea că e client vechi. Și fidel.

Vorbesc. Domnul alege. Gustă o așchie de pe un vârf de cuțit. Și cumpără.

Opresc să iau niște pateuri de la o brutărie. Înăuntru, mult mai cald decât în hală. Cuptoarele și hotele funcționau.

O femeie blondă, cu uniformă albă, vine să mă servească, după ce lasă din mână o sticlă de clor.

-Bună dimineața! Cu ce vă servesc?

-5 pateuri, vă rog!

După ce mi le împachetează într-o pungă de hârtie, apoi într-alta de plastic, mă întreabă familiar:

-Unde ați plecat așa de dimineață? La școală, la job?

Îi spun că la job.

Așez cu grijă pateurile cu brânză în tote bag, astfel încât să nu se strivească, și-mi iau la revedere.

Inspectez și zona de pește. Mirare: aici se vând raci. Vii, care mișcă într-o ladă albă de poliester. 80 de lei kilogramul.

Dan Spătaru n-a murit

Părăsesc halele noi și mă îndrept spre altă parte a pieței. Tarabele descoperite.

La o tarabă, lumea se înghesuia să cumpere vinete. Vinete de câmp din Dridu, la prețul afișat de 2,90 lei/kg. Agățată de tarabă, pe o hârtie plastifiată, scria că se acceptă plata cu cardul.

Pe lângă cumpărătorii veniți cu cărucioarele, un bărbat se arătă mai inventiv. A venit cu un troler micuț, unde a îndesat câteva kilograme de vinete.

În piața acoperită din apropiere, din boxe răsuna „Țărăncuță, țărăncuță”, interpretată de Dan Spătaru. Îmi vine în minte, de niciun unde „Piesa asta este hit! Dan Spătaru n-a murit”

Opresc la o tarabă și analizez o grămadă de „fasole grasă românească”. Vânzătoarea mă abordează, fără întârziere:

-Bună dimineața! Să-mi spuneți dacă vă pot servi cu ceva.

Îi zâmbesc, îi mulțumesc și îi spun că doar mă uit. Trec mai departe.

La o altă tarabă, erau expuși struguri albi și roșii. Vânzătorul fuma. Mă observă și mă întreabă dacă mă poate servi cu ceva. Îi spun că nu, că doar mă uit.

-Dumneavoastră rămâneți cu privirea, eu cu marfa nevândută, mi-a spus pe un ton prietenos.

Avocado „ieftin” cu 12 lei bucata în Piața Obor

Auzisem că în Piața Obor se vând fructe de avocado chiar și cu 5-6 lei bucata. Bune, gustoase, „ready to eat”. Peste ce găsești în supermarketuri.

Am găsit la o tarabă. M-am uitat lung. Am strâns din buze. 12 lei bucata.

Vânzătorul mi-a promis că sunt „cei mai buni din tot orașul”. Și mai mari decât cei din magazine. Mi-a și cântărit unul, să mă convingă.

Avea „în jur de” 230 grame.

Foi de viță și puțin scandal

Trec și pe lângă o tarabă cu salvie, busuioc, mentă și oregano. Toate proaspete.

Îmi atrage atenția un lighean de mici dimensiuni, alb, plin cu „foi de viță proaspete murate”, 2 lei legătura.

Slavă Domnului, pus pe tarabă, nu direct pe jos!

În timp ce încercam să aflu de la vânzătoare cum se pun frunzele de viță-de-vie la murat, în spatele ei se iscă o ceartă.

O altă vânzătoare și un bărbat care n-a mai vrut să-i cumpere marfa, deja împachetată.

-Păi, vă bateți joc de mine? se inflamează femeia.

-Doamnă, hai să ne calmăm!, răspunde bărbatul.

Se lasă liniște. Dar parcă nu una de sfârșit de ceartă.

Plec fără să aflu rețeta de murat.

Vânzătoarea care mi-a refuzat tips-ul

În această perioadă, strugurii din Piața Obor sunt un vis frumos de gurmand. Albi, roșii, crocanți, ciorchini mari, cu și fără sâmburi sau „ff dulci”, cum am mai văzut pe etichete.

Am căzut în „capcană”. M-am apropiat de o vânzătoare scundă, tunsă scurt. Între două vârste, că mâini puternice, tot aranjează ciorchini pe taraba plină. I-am cerut unul.

Pe cântar, 9 lei. Aveam în portofel 10, pe care îi întind. Și o rug să păstreze restul.

Mă refuză: „Nu se poate”, zice.

De ce să nu se poată?

N-am apucat să aflu. Mi-a dat leul înapoi.

În timp ce mă organizam să plec, pe o bancă, la etajul 1 al pieței, cu un tote bag burdușit de pateuri, struguri, o bucată de cașcaval cu boia și un avocado, un domn trece pe lângă mine, tușește câteva secunde și scuipă pe jos, pe gresia albă.

Că doar nu scria pe undeva că aici e farmacie!

Ce-o mai fi fost pe aici…

Am găsit un singur panou care amintește de vechile denumiri ale pieței, amplasat pe un perete, pe aleea de acces spre Halele Obor.

Primele mențiuni ale acestui loc datează din secolul al XVIII-lea, când piața era cunoscută sub numele de Târgul de Vite sau pur și simplu Oborul, și se afla în zona Batiștei.

În 1786, domnitorul Nicolae Mavrogheni a decis mutarea pieței departe de centrul Bucureștiului, întrucât sacrificarea animalelor în interiorul orașului putea provoca epidemii și îmbolnăviri.

Astfel a primit numele de Târgul de Afară. Pe măsură ce Bucureștiul s-a extins, târgul a fost împins din ce în ce mai departe spre margine, urmând ritmul de creștere al capitalei.

În jurul anului 1830, în urma Regulamentului Organic, piața a fost cam pe aici devenind Piața Mahalalei Moșilor, nume care avea să rămână strâns legat de istoria orașului.

În prezent, Obor e cea mai mare piață de la noi din țară.

Se întinde pe o suprafață de peste 25.000 de metri pătrați și găzduiește sute de comercianți.

Și cam atât. Cine vine și se așteaptă să pășească în vreo piață cu iz de istorie a Bucureștiului, e liber să-și caute experiențele.

Dar s-ar putea să nu găsească decât raci vii, vinete, bărbați și femei cu sacoșe și mici muștar încă de la micul dejun.

După ce numesc turiștii „hidden gem” și „a mix of cultures and smells”, o să mă mai întorc în Obor altă dată.

Editor: Gabriel Kolbay