Comunitatea evreilor sefarzi din București are o istorie care se întinde pe mai multe secole, dar astăzi numărul lor este extrem de redus. Descendenți ai celor alungați din Spania și Portugalia la sfârșitul secolului al XV-lea, sefarzii au găsit în sudul României un loc de refugiu și apoi un spațiu în care au contribuit la viața economică, socială și culturală a Capitalei. Deși odinioară vizibili și organizați în comunități puternice, astăzi ei mai numără doar câteva sute de persoane, majoritatea în București.

Începuturile comunității sefarde în Țara Românească

Expulzarea evreilor din Peninsula Iberică, în urma Decretului de la Alhambra din 1492, a declanșat o migrație masivă către Imperiul Otoman, iar de acolo, treptat, către diverse regiuni din sud-estul Europei. Primele atestări ale prezenței sefarzilor în Țara Românească datează de la sfârșitul secolului al XV-lea, iar stabilirea lor la București a fost confirmată oficial în 1730, printr-un document emis de domnitorul Nicolae Mavrocordat.

Pe măsură ce s-au așezat în București, sefarzii și-au păstrat tradițiile, limba ladino și modul de organizare comunitară. De altfel, rabini precum Eliezer Papo și Damasc Eliezer au avut un rol important în consolidarea identității religioase și sociale a comunității în secolele XVIII–XIX.

Instituțiile și viața comunitară

De-a lungul timpului, sefarzii din București și-au construit propriile instituții, care au devenit repere ale vieții comunitare. Cea mai cunoscută a fost Sinagoga Cahal Grande, ridicată în 1819 și considerată una dintre cele mai frumoase sinagogi din Europa de Est. Aceasta a fost distrusă în timpul Rebeliunii legionare din 1941, episod care a marcat dramatic istoria comunității.

Un alt reper important este Cimitirul evreiesc sefard din București, deschis în 1865 și încă existent astăzi. De-a lungul secolelor, comunitatea a dezvoltat școli, instituții culturale și organizații caritabile, consolidând astfel un spațiu identitar bine definit în capitală.

Declinul numeric și impactul istoriei recente

La începutul secolului XX, comunitatea sefardă era numeroasă și prezentă nu doar în București, ci și în alte orașe precum Craiova, Ploiești, Constanța, Brăila sau Galați. Potrivit cercetărilor istoricului Iuliu Barasch, existau chiar și nuclee comunitare în orașe mai mici, cum ar fi Focșani sau Alba Iulia.

Totuși, perioada interbelică și regimul legionar au reprezentat momente de cotitură. Legile antisemite, pogromurile și violențele au afectat profund comunitatea. După 1945, instaurarea regimului comunist a accelerat emigrarea evreilor din România, majoritatea alegând să plece spre Israel. Această tendință a dus la diminuarea rapidă a comunităților sefarzilor, până la câteva sute de persoane.

Sefardzii în prezent

Astăzi, comunitatea sefardă din România este restrânsă și îmbătrânită. Estimările indică un număr de câteva sute de persoane, dintre care majoritatea trăiesc în București. Nu mai există o sinagogă exclusiv sefardă, dar tradițiile sunt păstrate prin intermediul unor evenimente culturale, comemorări și prin activitatea Federației Comunităților Evreiești din România.

De asemenea, există și un număr mic de evrei sefarzi veniți recent la București – studenți sau oameni de afaceri din Israel – care dau o dimensiune nouă acestei prezențe istorice. Chiar dacă nu mai formează o comunitate vizibilă, sefarzii rămân o parte importantă a memoriei urbane și culturale a Capitalei.

Moștenirea culturală a sefarzilor

O caracteristică distinctă a acestei comunități a fost limba ladino, o variantă a spaniolei medievale, transmisă de-a lungul generațiilor. Chiar dacă astăzi ea nu mai este vorbită în mod curent la București, rămâne un element definitoriu al identității sefarzilor.

Clădirile dispărute, cum a fost Sinagoga Cahal Grande, sau cele care au supraviețuit, precum cimitirul sefard, sunt mărturii ale unei comunități care a marcat capitala României timp de secole. Moștenirea lor se regăsește și în poveștile de familie, în documentele de arhivă și în studiile dedicate istoriei evreilor din România.

Astăzi, chiar dacă sunt puțini la număr, sefarzii din București păstrează vie memoria unei comunități odinioară prospere și influente, care a contribuit la diversitatea culturală a orașului și la istoria evreimii europene.