La marginea vechiului București, într-o zonă care avea să se transforme radical în mai bine de un secol, o biserică ridicată în timpul Războiului de Independență a reușit să supraviețuiască unor schimbări urbane care au șters de pe hartă străzi, case și chiar alte lăcașuri de cult. Biserica Sfântul Gheorghe „Capra”, din cartierul Pantelimon, este astăzi una dintre mărturiile discrete ale Bucureștiului de altădată. Aflată în prezent pe Șoseaua Pantelimon nr. 131, la colț cu strada Fântânica, în Sectorul 2, biserica are două hramuri: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, sărbătorit la 23 aprilie, și Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, prăznuit la 27 iulie. Parohia este menționată și în evidențele actuale ale Arhiepiscopiei Bucureștilor. Dincolo de vechimea sa, povestea lăcașului este legată de una dintre cele mai spectaculoase operațiuni de salvare a patrimoniului religios bucureștean din perioada comunistă. În 1985, biserica a fost deplasată aproape 90 de metri pentru a nu fi demolată în cadrul proiectelor de sistematizare și lărgire a Șoselei Pantelimon.

O biserică ridicată în mahalaua Pantelimonului

Istoria Bisericii Sfântul Gheorghe „Capra” începe în jurul anului 1877, într-un București foarte diferit de cel de astăzi. Pantelimonul era atunci o zonă aflată spre marginea orașului, cu gospodării, grădini și mici activități comerciale, iar Șoseaua Pantelimon nu avea amploarea arterei pe care o cunoaștem astăzi.

Inițiativa construirii bisericii i-a aparținut lui Constantin Duțulescu, un negustor de zarzavaturi cunoscut în zonă sub porecla „Capra”. Împreună cu soția sa, Eufrosina, acesta a oferit terenul și a contribuit financiar la ridicarea noului lăcaș. Alături de familia ctitorului, la construirea și înzestrarea bisericii au participat numeroși locuitori ai mahalalei. Sursele bisericești vorbesc despre aproximativ 150 de familii implicate în acest demers comunitar.

Pisania veche consemnează că biserica a fost zidită și sfințită în septembrie 1877, în timpul Războiului de Independență, când Carol I era domn al României, iar Nifon era mitropolit primat. Primul paroh al noului lăcaș a fost preotul Marin Marinescu. Tocmai această legătură cu primul ctitor a făcut ca numele de „Capra” să rămână asociat bisericii până în prezent.

Ridicată la marginea Bucureștiului de atunci, biserica nu era doar un spațiu destinat rugăciunii. Ea devenea un punct de referință pentru comunitatea locală, într-o zonă în care viața cotidiană se desfășura în jurul gospodăriilor și al micilor activități comerciale. Cimitirul a fost amenajat în spatele bisericii, pe teren donat de ctitor și de alți binefăcători, iar o parte a acestuia continuă să existe și astăzi.

De ce se numește biserica „Capra”

Numele neobișnuit al bisericii nu are legătură cu un simbol religios sau cu vreo legendă veche a Pantelimonului. El provine de la porecla ctitorului Constantin Duțulescu. În documentele și mărturiile despre lăcaș apare atât numele oficial al hramului, Sfântul Gheorghe, cât și denumirea populară de „Capra”.

Poreclele erau frecvent folosite în comunitățile bucureștene din secolele al XIX-lea și al XX-lea pentru identificarea unor familii sau persoane. În cazul de față, porecla a depășit însă destinul celui care o purta și a devenit parte din identitatea unui monument. Astfel, Biserica Sfântul Gheorghe „Capra” a rămas cunoscută în cartier sub această denumire chiar și după transformarea radicală a zonei.

Documentele referitoare la începuturile bisericii subliniază și caracterul colectiv al proiectului. Constantin Duțulescu și Eufrosina au avut rolul principal, însă numeroși enoriași au contribuit la ridicarea și înzestrarea lăcașului. Icoanele păstrate de-a lungul timpului au purtat, potrivit tradiției parohiale, inscripții care aminteau de familiile donatoare.

După moartea ctitorului, Constantin Duțulescu, soția sa și membrii familiei au fost înmormântați în apropierea bisericii, iar peste mormintele acestora a fost ridicat un monument funerar. În acest fel, legătura dintre ctitor și lăcaș a continuat și după dispariția sa.

Reparații, picturi și transformări în prima jumătate a secolului XX

În deceniile care au urmat construirii, biserica a trecut prin mai multe etape de reparații și înfrumusețare. Unele dintre acestea au modificat aspectul interior, fără să schimbe însă caracterul de biserică de parohie construită pentru comunitatea Pantelimonului.

O intervenție importantă a avut loc în 1924. Atunci au fost refăcute tencuielile, a fost amenajat un amvon, iar pardoseala a fost schimbată. Pridvorul inițial din lemn a fost înlocuit cu unul din zidărie, iar catapeteasma a primit un nou rând de icoane. În 1928 au fost montate stranele din stejar și uși noi de intrare, tot din stejar.

Pictura a fost, la rândul ei, refăcută de mai multe ori. În 1926, interiorul a primit o pictură în ulei, în stil neobizantin, realizată de pictorul Ioanid. În 1943, aceasta a fost retușată de pictorul bisericesc Gheorghe Raicu. O altă restaurare a picturii a avut loc în anii 1968-1969.

Și icoanele de pe catapeteasmă au beneficiat de intervenții succesive. Ferecarea lor în argint s-a realizat în două etape, în 1920 și 1966. Toate aceste lucrări arată preocuparea comunității pentru păstrarea lăcașului, într-o perioadă în care biserica devenise deja un reper bine cunoscut al cartierului.

Biserica amenințată de sistematizarea comunistă

Cea mai dramatică etapă din istoria Bisericii Sfântul Gheorghe „Capra” a început în perioada comunistă, când Bucureștiul a intrat într-un amplu proces de transformare urbană. În cazul Pantelimonului, proiectele de sistematizare presupuneau modificarea arterelor existente și lărgirea Șoselei Pantelimon.

Pentru o biserică ridicată foarte aproape de vechea șosea, consecința era evidentă: demolarea. După 1975, proiectele de transformare a zonei au pus lăcașul în situația de a dispărea împreună cu fronturile de case din vecinătate. Presiunile concrete asupra bisericii au devenit mai puternice în jurul anului 1983, când au fost preluate inclusiv suprafețe din terenul parohiei.

În acest moment, rolul preotului paroh Ion Popescu a devenit esențial. În locul acceptării demolării, acesta a căutat o soluție prin care biserica să poată fi păstrată. Soluția avea să fie una spectaculoasă pentru acea epocă: translarea construcției.

Metoda fusese pusă la punct de inginerul Eugeniu Iordăchescu și colaboratorii săi și fusese folosită pentru salvarea mai multor biserici bucureștene amenințate de sistematizare. Arhiepiscopia Bucureștilor menționează Biserica Sfântul Gheorghe „Capra” printre lăcașurile salvate prin această tehnică în anii '80.

Cum a fost mutată aproape 90 de metri

Între 10 și 22 septembrie 1985, biserica a fost pregătită și deplasată de pe amplasamentul inițial. Operațiunea a presupus consolidări și pregătiri speciale, astfel încât construcția să poată fi ridicată și deplasată fără a fi distrusă.

Potrivit surselor referitoare la istoria parohiei, biserica a fost mutată cu aproximativ 89,2 metri spre nord-est, pe terenul cimitirului parohial. Alte surse consemnează operațiunea în intervalul mai larg octombrie 1985-aprilie 1986, corespunzător etapelor tehnice ale translației și reamplasării.

Performanța inginerească este cu atât mai impresionantă cu cât biserica nu a fost demontată și reconstruită în alt loc. Construcția propriu-zisă a fost deplasată ca întreg, folosindu-se tehnica de translare asociată inginerului Eugeniu Iordăchescu. În aceeași perioadă au fost salvate prin proceduri similare și alte biserici bucureștene.

Biserica Sfântul Gheorghe „Capra” a supraviețuit astfel unei perioade în care numeroase construcții istorice au dispărut. Chiar dacă a fost retrasă față de poziția inițială, iar vechea casă parohială și capela mortuară nu au putut fi salvate, esențialul a rămas: biserica însăși.

O nouă pictură și renașterea după salvare

După translare, biserica a intrat într-o nouă etapă de reparații și refacere. În urma lucrărilor, vechea pictură a fost înlocuită cu o nouă pictură în frescă. În Sfântul Altar a lucrat Mihai Bogdan Mociulschi, iar restul bisericii a fost pictat de Radu Mărculescu.

Lucrările de după translare s-au desfășurat pe parcursul mai multor ani. În 1987 au fost construite o nouă capelă mortuară și o cancelarie parohială, în apropierea bisericii. Lăcașul a fost resfințit în 1990, în timpul patriarhului Teoctist.

Problema spațiului însă nu dispăruse. Pantelimonul se transformase într-un cartier de blocuri, iar populația crescuse. Biserica veche fusese concepută pentru o comunitate mult mai mică și pentru realitatea unui cartier de case și gospodării. În noul București, devenise neîncăpătoare.

La începutul anilor 2000, parohia a decis extinderea lăcașului prin construirea unui pronaos de dimensiuni mai mari. Noua parte a fost ridicată într-un timp relativ scurt și a primit ulterior pictură în frescă, realizată de pictorul Dan Gogu în perioada 2003-2004.

Moștenirea lui Constantin Duțulescu și memoria Pantelimonului

Cimitirul parohial, întins pe aproximativ 1,5 hectare potrivit surselor despre biserică, reprezintă o altă parte importantă a istoriei locului. Organizarea sa este legată de începutul secolului XX, fiind sistematizat și prevăzut cu alei în anul 1916. Terenul fusese oferit de Constantin Duțulescu „Capra” și de alți ctitori.

Biserica păstrează și o legătură aparte cu memoria literară a Bucureștiului. Sfântul Gheorghe „Capra” este menționată în scrierile lui Nicolae Steinhardt, care a evocat Pantelimonul copilăriei sale și atmosfera vechiului cartier negustoresc. Arhiepiscopia Bucureștilor și Ziarul Lumina au subliniat această legătură dintre lăcaș și universul bucureștean descris de viitorul monah de la Rohia.

În 2022, biserica a primit și un fragment din moaștele Sfântului Pantelimon, oferit de Mitropolia de Veria din Grecia. Acest dar a întărit legătura dintre cel de-al doilea hram și viața spirituală a parohiei.

Astăzi, Biserica Sfântul Gheorghe „Capra” este mai mult decât un vechi lăcaș de cult din Sectorul 2. Este o mărturie a unui București dispărut, dar și a ingeniozității prin care o parte din patrimoniul orașului a putut fi salvată. Ridicată de un negustor și de comunitatea din jurul său, amenințată de demolare aproape un secol mai târziu și mutată cu aproape 90 de metri pentru a supraviețui, biserica a trecut prin transformări care reflectă însăși istoria orașului.

Povestea ei este, în fond, povestea unui București care s-a schimbat fără încetare. Din mahalaua Pantelimonului de la 1877 până la cartierul de blocuri al prezentului, biserica a rămas un reper. Iar numele „Capra”, venit de la negustorul Constantin Duțulescu, continuă să lege monumentul de oamenii simpli care au contribuit la ridicarea lui și de comunitatea care, generații mai târziu, a făcut tot posibilul pentru ca el să nu dispară.

Citește și: Simboluri ale Bucureștiului: Biserica Bucur Ciobanul, primul lăcaș de cult construit în oraș, de care este legat și numele Capitalei