Skip to main content

Focus

Câinii fără stăpân s-ar putea întoarce pe străzile Capitalei. Două proiecte de lege avansează în Parlament

Câinii fără stăpân s-ar putea întoarce pe străzile Capitalei. Două proiecte de lege avansează în Parlament

Foto: Câine fără stăpân. Foto: Pixabay

By Robert Vîrban

  • Articole
  • 23 SEP 26

Două proiecte de lege aflate în prezent la Camera Deputaților, for decizional, ar putea genera o creștere masivă a numărului de câini fără stăpân lăsați liberi, în București.

Este vorba despre proiectele pe care le puteți idenificar folosind indicativele PL-x nr. 317/2026 și PL-x nr. 318/2026.

Prima inițiativă vizează, în principal, abrogarea posibilității de eutanasiere a câinilor după 14 zile lucrătoare petrecute în adăposturi, respectiv posibilitatea eliberării câinilor pe domeniul public. Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat deja favorabil PL-x nr. 317/2026.

Al doilea proiect ar permite, printre altele, posibilitatea amplasării de căsuțe pentru câini pe domeniul public.

Pe 2 septembrie 2013, Ionuț Anghel, un copil în vârstă de 4 ani, a fost atacat și ucis de o haită de câini fără stăpân pe un teren viran din apropierea Parcului Tei din București. Fratele său, în vârstă de 6 ani, a reușit să fugă și să ceară ajutor.

Justiția a stabilit că responsabil pentru tragedie a fost administratorul firmei care deținea terenul, Constantin Ciorăscu, condamnat pentru ucidere din culpă. Firma și ADP Sector 2 au fost, de asemenea, sancționate, iar familia lui Ionuț a primit despăgubiri în valoare de 2,4 milioane de euro.

Moartea lui Ionuț a readus în atenția publică problema câinilor fără stăpân din București. La momentul respectiv, Capitala era împânzită, conform unor estimări, de peste 60.000 de câini fără stăpân.

Mulți dintre aceștia erau strânși în haite, care erau extrem de periculoase chiar și pentru adulți.

De altfel, cu 6 ani înainte, un cetățean japonez fusese omorât în Piața Victoriei tot de către o haită de câini. Același destin tragic l-a avut în 2023 și Ana Oroș, o femeie în vârstă de 44 ani care alerga pe malul Lacului Morii.

Cazul lui Ionuț Anghel a declanșat o amplă dezbatere publică privind soluțiile legale pentru gestionarea câinilor fără stăpân în București.

În ciuda protestelor organizațiilor pentru protecția animalelor, Parlamentul a adoptat în cele din urmă așa-numita „Lege a lui Ionuț”. În esență, actul normativ prevede că, după expirarea unui termen de 14 zile lucrătoare de la capturare, un câine poate fi eutanasiat dacă nu este revendicat sau adoptat.

Noua legislație a permis Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) să intensifice campania de capturare a câinilor fără stăpân de pe străzile Capitalei. În aproximativ 2 ani, cea mai mare parte a câinilor fără stăpân a fost adunată de pe străzi.

Potrivit unor declarații făcute pentru HotNews.ro de Bogdan Băncescu, șeful ASPA la acea vreme, aproximativ 30.000 de câini au fost eutanasiați, în timp ce circa 24.000 au fost adoptați.

Din nou o Capitală cu străzile pline de câini?

La 13 ani de la tragedia care a schimbat legislația privind câinii fără stăpân, două noi proiecte de lege aflate în Parlament propun modificări care ar putea schimba din nou radical modul în care sunt gestionate animalele fără stăpân.

Ambele sunt inițiate de deputatul PNL Andrei Baciu și au printre inițiatori parlamentari de la PNL, PSD, AUR, USR și neafiliați.

Baciu nu a răspuns - până la momentul publicării acestui articol - invitației Bucuresti.ro de a da detalii cu privire la proiectele legislative pe care le-a inițiat.

Prima dintre cele două inițiative modifică OUG nr. 155/2001, actul normativ care reglementează gestionarea câinilor fără stăpân. Una dintre cele mai importante schimbări este eliminarea prevederii care permite eutanasierea câinilor nerevendicați sau neadoptați în termen de 14 zile lucrătoare de la capturare.

În forma propusă, un câine nu ar mai putea fi eutanasiat doar pentru că nu a fost revendicat sau adoptat în acest interval. Eutanasierea ar urma să fie permisă exclusiv în cazul animalelor bolnave incurabil.

Proiectul modifică și regimul ONG-urilor care pot desfășura activități de eutanasiere. Organizațiile pentru protecția animalelor ar putea prelua această activitate, însă numai dacă îndeplinesc anumite condiții. Printre acestea se numără și obligația ca ONG-ul să nu fi desfășurat anterior activități de eutanasiere a câinilor sănătoși.

Sursa foto: ASPA București / Facebook

O altă prevedere importantă este introducerea posibilității de „repunere în teritoriu” a câinilor capturați. Practic, câinii care sunt considerați clinic sănătoși, nu sunt agresivi și sunt acceptați în comunitate ar putea fi duși înapoi în locul din care au fost prinși de hingheri.

„Pentru a nu aglomera adăposturile publice ori adăposturile private partenere autorității publice, se mențin în adăpost prioritar câinii agresivi și cei cu potențial agresiv.

Ceilalți câini pot fi capturați în scopul sterilizării, identificării, reîntoarcerii în teritoriu sau promovării spre adopție (...) Câinii clinic sănătoși, acceptați în comunitate și care nu prezintă un pericol, vor fi repuși în teritoriu, în locul de unde au fost capturați, dar numai după ce sunt sterilizați, crotaliați și tatuați și numai după ce personalul de la fața locului face o evaluare în teren, conform Anexei nr. 3”, se arată în proiect.

În București, această prevedere trebuie citită și prin filtrul a tragediei lui Ionuț Anghel. Câinele care l-a atacat mortal pe copilul de 4 ani în septembrie 2013 fusese sterilizat și eliberat pe domeniul public de ONG-ul Caleidoscop.

În expunerea de motive, autorii critică eutanasierea pe motiv că nu ar împiedica înmulțirea câinilor.

„Eutanasierea animalelor în masă nu oprește înmulțirea lor. În timp ce unele animale sunt eliminate, altele, provenind din gospodării private sau din spații publice, se înmulțesc necontrolat. Câinii care trăiesc pe stradă nu reprezintă doar o problemă izolată, ci fac parte dintr-un sistem mai amplu, în care granițele dintre câinii cu stăpân și cei fără stăpân sunt fluide”, arată inițiatorii.

Pe de altă parte, inițiatorii nu oferă în expunerea de motive un argument concret pentru care câinii capturați ar trebui „repuși în teritoriu”. Dimpotrivă, documentul precizează că locul câinilor fără stăpân nu este pe străzi.

„Într-o Românie civilizată, demnă de vremurile moderne pe care le trăim, animalele nu ar trebui să stea pe străzi, oamenii ar trebui să fie încurajați să respecte, să adopte, să aibă grijă de animalele lor, iar edilii locali ar trebui să gestioneze problemele comunității prin metode umane și eficiente”

Problema este că - fără eutanasiere și în condițiile în care campaniile de adopție nu au un succes foarte mare - adăposturile deținute de autorități și ONG-uri se pot umple. Așa că ar fi nevoie de mai mulți bani publici pentru a le crește capacitatea și pentru a suporta cheltuieli mai mari de întreținere pentru ele.

Și e foarte clar dacă Guvernul și autoritățile locale vor aloca mai mulți bani pentru gestionarea câinilor fără stăpân.

Cel de-al doilea proiect de lege inițiat de Andrei Baciu vizează modificarea Legii nr. 205 din 2004 privind protecția animalelor. Legea introduce mai multe sancțiuni penale pentru maltratarea sau omorârea animalelor, inclusiv „abuzul psihic”.

Totodată, actul normativ ar permite amplasarea de căsuțe pe domeniul public și ar legaliza hrănirea și adăpostirea patrupedelor tot pe spațiul public.

„Pentru asigurarea bunăstării animalelor fără stăpân, în conformitate cu articolul 1, sunt permise următoarele activități hrănirea și adăparea acestora pe domeniul public, în condiții care nu afectează sănătatea publică sau siguranța cetățenilor amplasarea de adăposturi temporare de tip căsuțe pentru câini și pisici, pe domeniul public, cu avizul prealabil al autorității administrației publice locale, privind locațiile permise, acolo unde comunitatea se îngrijește de animale”, se arată în proiect.

Cine răspunde, în cazul în care câinele „pus în teritoriu” mușcă?

Cele două inițiative sunt susținute atât de ASPA București, cât și de ASPA Ilfov. Contactată de Bucuresti.ro, Hilde Tudora, directoarea ASPA Ilfov, susține că eliberarea câinilor pe străzi ar reprezenta o soluție pentru problema supraaglomerării adăposturilor.

„Sincer, într-o societate civilizată, educată, animalele nu au ce căuta pe străzi și nu ar trebui să vorbim despre o repunere în teritoriu.

Dar noi, din păcate, nu suntem în punctul acela. România în prezent nu are nici suficienți bani și nici suficiente adăposturi să gestioneze câinii fără stăpân, să-i bage în adăposturi fără să-i eutanasieze. Iar dacă vrem, real, să nu mai eutanasiem, să fim și noi în rând cu țările civilizate, repunerea în teritoriu pentru câinii blânzi, câinii foarte cuminți, câinii mici este o variantă”, a declarat Hilde Tudora.

Întrebată cum s-ar aplica efectiv această prevedere, Hilde Tudora spune că, înainte de a fi eliberați, câinii ar urma să fie castrați, vaccinați și evaluați pentru a se stabili că nu sunt agresivi. Ulterior, aceștia ar fi predați în baza unui proces-verbal.

„În momentul în care ai o sesizare, echipa se deplasează în teren, preia animalul, îi face o evaluare dacă este blând sau agresiv, este castrat, este vaccinat antirabic, iar dacă este de talie mică, blând și există acolo o comunitate care și-l asumă, atunci se decide, pe baza unui proces-verbal, repunerea lui în teritoriu. Vorbim de o evaluare a câinilor înainte”, a susținut Hilde Tudora.

Totuși, proiectul de lege nu prevede nicio sancțiune în cazul în care persoana care își „asumă” câinele nu se îngrijește de acesta sau în situația în care animalul ajunge să muște pe cineva.

„Dacă evaluarea se face cu oameni competenți, atunci nu ar trebui să avem surprize, în sensul că a fost eliberat, dar de fapt era un câine agresiv. Persoana care și-l asumă nu ar trebui să răspundă legal și nici nu ar avea de ce. Pentru că, din nou vă spun, România nu alege sau, într-o situație ideală, nu alegem repunerea în teritoriu pentru că ne place să vedem câini pe stradă”, a afirmat Hilde Tudora.

Întrebată despre tragediile provocate în București de câinii fără stăpân, Tudora a susținut că astfel de cazuri sunt absolut normale și că se întâmplă peste tot în lume.

„Incidente sunt peste tot în lume, în orice moment. Și în momentul acesta vă garantez că în UK, care are Protecția Animalelor din 1848, un om este mușcat de câine. Incidente și tragedii sunt peste tot și, pe principiul acesta, și oamenii mor în fiecare zi în accidente de mașină, dar nu interzicem mașinile”, a susținut șefa ASPA Ilfov.

Ana Măiță: „Trebuie să prioritizăm siguranța omului”

De cu totul altă părere este Ana Măiță, președinta Asociației Inițiativa pentru Responsabilitate Civică și una dintre susținătoarele „Legii Ionuț”. Ea a avertizat, într-o declarație acordată pentru Bucuresti.ro, că modificările propuse ar putea avea consecințe extrem de grave asupra siguranței cetățenilor.

„Vă spun sincer, eu sunt foarte speriată pentru că văd o coalizare a mai multor forțe, politice și din zona societății civile, ca să distrugă cu totul «Legea lui Ionuț».

Se fac 13 ani de când a murit acest copil. Noi credem că trebuie să continuăm să prioritizăm siguranța omului. Sigur că da, trebuie să respectăm drepturile animalelor și să îmbunătățim condițiile de trai pentru animale, dar nu cu prețul siguranței cetățenilor”, a declarat Ana Măiță pentru Bucuresti.ro.

Ea susține că, deși eutanasierea câinilor sănătoși nu este de dorit, aceasta reprezintă singura soluție prin care adăposturile pot face față numărului mare de câini capturați de pe stradă.

„Nimeni nu-și dorește să fie nevoit să eutanasieze câini sănătoși. Dar, administrativ vorbind și din punct de vedere al bugetului local, nu există deocamdată o altă soluție. Ei dau ca modele o grămadă de țări din vestul Europei care nu mai eutanasiază de foarte mult timp. Dar, ca să ajungă la nivelul acela, au trecut printr-un T0. Trebuie să ajungem la un T0 atât în ceea ce privește populația efectivă de animale fără stăpân de pe stradă, cât și în ceea ce privește disciplina și educația populației: să nu abandoneze animalele și să-și sterilizeze animalele de companie”, a subliniat activista.

Negoiță: „Ne-am săturat ca unii să tot experimenteze”

Inițiativele nu sunt văzute cu ochi buni nici de unii dintre primarii de sector.

Spre exemplu, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat pentru Bucuresti.ro că România ar trebui să se inspire din acest punct de vedere din modelele unor țări mai dezvoltate.

„Ne-am săturat ca unii să tot experimenteze și să ajungă la niște concluzii după ce au avut experiențe triste.

Dacă nu ne ajung nouă experiențele foarte triste pe care le avem până acum... Dacă există o astfel de lege în Germania, eu zic să o traducem din germană. Dacă o găsim în Franța, în Statele Unite sau în Japonia, unde găsim o lege de genul ăsta, ar trebui să o dăm la traducători, să o traducem și să o implementăm și noi”, a declarat Robert Negoiță.

De asemenea, Negoiță subliniază că nu este de acord cu adoptarea unor astfel de proiecte de lege care ar permite eliberarea și adăpostirea maidanezilor pe spațiul public.

„Dar altfel, să venim să facem noi tot felul de experimente de genul ăsta, din perspectiva mea, aș fi total împotrivă. Eu zic să facem la fel ca la Paris sau ca la Londra. Același model de coteț. La New York. Ar trebui să copiem acele modele de cotețe și să le implementăm și la noi”, a susținut primarul Sectorului 3.

Evenimente viitoare

Teatru și Cinema

Menada

Teatru și Cinema

Menada

Teatru și Cinema

Menada

Teatru și Cinema

Menada

-
Teatru și Cinema

404 LOVE

-