În unele stații de metrou din București, coloanele îți limitează privirea de-a lungul peronului. În altele, spațiul se deschide sub o boltă uriașă. Există și o stație unde călătorii calcă zilnic peste fosile vechi de milioane de ani, fără să știe. Iar una dintre cele mai aglomerate zone ale Capitalei ascunde o stație cu peroane atât de înguste, încât pare construită după cu totul alte reguli.

Metroul bucureștean nu a fost proiectat dintr-odată. Primele stații au fost inaugurate în 1979, iar rețeaua s-a extins în etape, cu tehnologii, constrângeri și priorități diferite. Unele particularități au apărut din necesități inginerești, altele din alegeri de materiale sau chiar din decizii politice.

Titan, stația care arată ca o sală uriașă

Cine coboară la Titan observă imediat ceva neobișnuit: lipsesc coloanele care, în multe alte stații, împart peronul. În locul lor, o boltă amplă acoperă întregul spațiu și creează senzația unei săli subterane.

Stația a fost inaugurată în 1981, iar forma sa nu a fost aleasă doar pentru aspect. Construcția a presupus dificultăți tehnice importante, inclusiv lucrări în teren saturat cu apă. Pentru realizarea stației a fost folosită și tehnologia înghețării solului, o metodă prin care terenul este stabilizat temporar pentru a permite excavarea.

Rezultatul este una dintre cele mai recognoscibile stații ale Capitalei. Iar povestea ei este strâns legată de dezvoltarea cartierului, așa cum explică și articolul Istoria cartierului Titan. De unde provine denumirea „Balta Albă”, cum a apărut Parcul IOR și de ce metroul i-a redefinit existența.

Foto: De la Mihai Petre / Wikipedia

Politehnica, stația în care podeaua este mai interesantă decât pereții

La Politehnica, cel mai spectaculos detaliu nu se află deasupra călătorilor, ci sub picioarele lor.

Pardoseala stației, inaugurate în 1983, este realizată din dale de calcar în care se pot observa fosile marine. Organismele au rămas conservate în piatră cu milioane de ani înainte ca Bucureștiul să existe, iar astăzi fac parte dintr-unul dintre cele mai neobișnuite spații ale transportului public din Capitală.

Nu este nevoie de un muzeu sau de un bilet special pentru a le vedea. Trebuie doar să privești cu atenție podeaua, în loc să urmărești exclusiv panoul care anunță sosirea trenului.

Povestea acestor fosile este explicată în articolul „Oceanul pietrificat” din stația de metrou Politehnica. Bucureștenii calcă zilnic peste fosile vechi de milioane de ani.

Foto: De la Gabriel / Wikipedia

Piața Romană, stația care aproape că nu a existat

Dacă la Titan spațiul pare neobișnuit de larg, la Piața Romană senzația este exact inversă. Peroanele sunt înguste, iar configurația stației este diferită de cea a majorității opririlor de pe Magistrala 2.

Explicația se află în istoria construirii metroului. Tronsonul dintre Piața Unirii și Pipera a fost inaugurat în 1987, însă stația Piața Romană a fost deschisă abia în 1988.

Potrivit mărturiilor unor specialiști implicați în proiect, stația fusese eliminată din planurile oficiale la intervenția conducerii politice, dar proiectanții au păstrat posibilitatea construirii ei ulterior.

De aici provine și povestea, repetată frecvent, potrivit căreia Elena Ceaușescu s-ar fi opus stației pentru că studenții ar fi trebuit să meargă mai mult pe jos. Explicația face parte din relatările despre epocă, dar nu trebuie confundată cu un motiv confirmat prin documente oficiale.

Cert este că Piața Romană a fost inaugurată după restul tronsonului, iar peroanele sale înguste au rămas până astăzi una dintre cele mai vizibile particularități ale metroului bucureștean.

De ce nu seamănă stațiile vechi cu cele noi

Dincolo de aceste trei exemple, diferențele dintre stațiile de metrou țin și de perioada în care au fost construite.

Primele tronsoane, inaugurate începând din 1979, au fost proiectate pentru transportul rapid al unui număr mare de călători, într-un București aflat în plină dezvoltare industrială. Materialele rezistente, coloanele și formele geometrice simple au devenit caracteristice multor stații din acea perioadă.

În schimb, pe Magistrala 5, deschisă în 2020, se observă o altă abordare: finisaje mai uniforme, iluminat integrat și o atenție mai mare acordată accesibilității și orientării călătorilor. Diferențele nu sunt doar estetice, ci reflectă schimbarea tehnologiilor și a cerințelor de proiectare.

Istoria acestor transformări poate fi urmărită și în articolul Metroul din București: Povestea subterană a orașului.

Privite în grabă, stațiile sunt doar locuri în care așteptăm trenul. Dar Titan, Politehnica și Piața Romană arată că sub București există și o istorie a arhitecturii, a ingineriei și a deciziilor care au schimbat orașul.

Uneori, pentru a descoperi ceva nou despre Capitală, nu trebuie să mergi într-un loc în care n-ai mai fost. Este suficient să privești cu mai multă atenție o stație prin care ai trecut de sute de ori.