Parcul Pallady merge mai departe fără terenurile pe care se construiesc blocuri. Planurile Primăriei Sectorului 3 și ce spun bucureșteni din zonă
By Ionut Preda
- Articole
- 16 OCT 26
După ce pe o parte din terenul pe care au promis parc, din zona Gurilor, au început să se construiască blocuri, consilierii locali ai Sectorului 3 au decis să meargă, totuși, mai departe cu proiectul. Parcul Pallady se va face, conform proiectului actual, pe o suprafață redusă față de proiectul votat în iulie.
Noul proiect exclude terenurile pe care se fac blocuri, dar adaugă altele pentru lărgirea Drumului Gura Crivățului.
București.ro a aflat mai multe detalii despre cum vede Primăria Sectorului 3 viitorul parc, dar și opinia cetățenilor care cer, de multă vreme, un parc în zonă.
Saga Parcului Pallady din Sectorul 3 e departe de a se fi încheiat. Proiectul avansează în administrație.
În ședința de miercuri, 14 octombrie, consilierii locali ai Sectorului 3 au aprobat, în unanimitate, documentația tehnico-economică și coridorul de expropriere pentru amenajarea viitorului Parc Pallady din zona Gurilor.
Cu alte cuvinte, Primăria Sectorului 3 este gata să trimită proiectul parcului către Consiliul General și să ceară exproprierile. Dacă acest proiect va fi și aprobat de Consiliul General, PMB va realiza și exproprierile.
Autoritățile spun că noul parc din zona Gurilor va costa peste 10 milioane de euro, cu tot cu exproprieri și urmează să fie amenajat pe aproximativ 17.000 de metri pătrați (mp). Ar fi gata în aproximativ 2-3 ani.
Primăria propune, pe lângă spațiu verde natural cu sute de arbori și mii de arbuști, terenuri de sport, mese de șah acoperite și piste de biciclete, a confirmat pentru București.ro consilierul local PSD Valentin Voicu - unul dintre inițiatorii proiectului.
Este primul pas concret prin care proiectul Parcului Pallady avansează, după ce, luna trecută, pe o parte din terenul pe care consiliul local votase parc au început să apară șantiere de blocuri.
Dar proiectul nu merge mai departe fără sechele.
Din suprafața votată inițial de consilierii locali în iulie, aproape un sfert - reprezentând terenurile pe care se construiesc acele blocuri, dar și porțiuni adiacente lor - nu va mai fi propus pentru expropriere.
În schimb, s-au introdus terenuri care vor fi folosite pentru lărgirea Drumului Gura Crivățului, un drum mult prea strâmt care face accesul în zonă.
Grupul PSD din Consiliul Local spune că reducerea suprafeței parcului - la momentul în care a ieșit la iveală situația cu blocurile care se construiesc în zonă - e deja istorie. Și că acum, per total, parcul va fi și mai mare decât în forma în care a fost promis inițial, în discuțiile dinaintea variantei extinse în care a fost aprobat în iulie.
Cetățenii nu sunt la fel de încântați precum și-ar dori autoritățile.
Dacă unii se bucură de faptul că parcul devine mai aproape de realitate, alții critică forma în care Primăria propune să amenajeze parcul sau vor, în continuare, tragerea la răspundere a celor care au creat situația încâlcită și revenirea la proiectul inițial al parcului.
Grupul de inițiativă care a militat pentru parc, în ultimii ani, a lansat o petiție pentru demiterea arhitectului-șef al Sectorului 3 - căruia îi reproșează că a semnat, în decurs de două luni, atât pentru parc, cât și pentru blocuri, pe același teren.
Între timp, firmele care construiesc blocurile de lângă viitorul parc au fost amendate de inspectorii de mediu pentru mizeria și poluarea pe care o produc în zonă.
Randare din studiul de fezabilitate al proiectului Parcului Pallady. Sursă foto: Facebook/Valentin Voicu
Parc de 56 de milioane de lei
Conform proiectului, Primăria Sectorului 3 va cere Consiliului General al Municipiului București (CGMB) exproprierea a 22.750 de metri pătrați de teren proprietate privată.
Întreaga investiție - incluzând costul exproprierilor, al amenajării parcului și a drumului - este estimată la aproape 56 de milioane de lei, incluzând TVA.
21 de milioane de lei reprezintă doar costul exproprierilor, potrivit unui raport de evaluare întocmit de un expert ANEVAR. Acestea vor fi plătite de la bugetul Sectorului 3.
Raportul de specialitate al proiectului susține că parcul ar trebui să fie gata în 30 de luni. Durata include atât procedura de expropriere, obținerea avizelor necesare și amenajarea propriu-zisă a parcului.
Ce vrea Primăria Sectorului 3 să amenajeze în viitorul Parc Pallady
Studiul de fezabilitate pentru noul Parc Pallady propune o variantă în care parcul să fie amenajat pe aproximativ 17.000 mp.
Suprafața efectivă de spațiu verde natural este de aproximativ un hectar, adică 10.399 mp.
În rest, se vor ridica terenuri de sport, locuri de joacă, zone de fitness, șah și picnic acoperite, țarc pentru câini și fântână. De asemenea, vor fi amenajate piste de bicicletă și alei de alergat.
Mai multe randări din acest studiu au fost publicate pe Facebook de către consilierul local Valentin Voicu.
Numai că, în respectiva postare, acesta susține că 85% din suprafața parcului, adică în jur de 14.500 mp, va avea spațiu verde.
Consilierul local a explicat pentru București.ro diferența dintre cele două valori:
„Cele două cifre arată ce găsim în interiorul parcului:
- 10.399 mp sunt plantați efectiv, adică „verdele” propriu-zis.
- 14.554 mp (85% din parc) nu sunt betonați. La suprafața plantată se adaugă pista din grilă înierbată, aleile din pietriș, locul de joacă, terenul de sport și țarcul pentru câini.
Doar restul de aproximativ 15%, adică aleile pavate și fântâna, sunt suprafețe construite”, a transmis consilierul local PSD.
Consilierul local a prezentat, pentru București.ro, și ce intenționează primăria să planteze în viitorul Parc Pallady, conform studiului peisagistic întocmit în cadrul studiului de fezabilitate al parcului.
Adică:
180 de arbori;
1.250 de arbuști;
6.010 plante perene;
24 de plante cățărătoare.
Parcul va fi dotat cu sistem de irigație, dar și cu un bazin de 400 mc care va strânge apa de ploaie și va fi folosit la irigarea arborilor.
Consilierul a menționat, însă, că detaliile se pot modifica atunci când va fi întocmit proiectul tehnic al parcului.
„Numărul final de arbori, arbuști și plante, speciile și amplasarea lor exactă se vor definitiva în proiectul tehnic și în detaliile de execuție, după expropriere.
Cifrele actuale reprezintă baza de pornire. Intenția mea este ca, la proiectul tehnic, să adăugăm și alți arbori și alte plante, adaptate zonei”, spune Valentin Voicu.
Cum văd proiectul locuitorii care au cerut parcul?
La postarea în care Voicu a prezentat proiecțiile pentru viitorul parc, o parte dintre cetățeni critică planurile de amenajare.
Consilierul local susține că proiectul a fost făcut pe baza unui sondaj pe care l-a efectuat în rândul locuitorilor din zonă, în august 2026, privind amenajarea viitorului parc, la care au votat peste 3.000 de locuitori.
„Proiectul răspunde opțiunilor votate și merge chiar mai departe, cu dotări cerute direct de vecini în sugestii: pista de alergare și biciclete, hamacele și zonele de picnic, rastelurile pentru biciclete și punctele de alimentație.
Un singur element a fost eliminat, la dorința comunității exprimată în comentariile din sondaj: foișorul pentru evenimente, pentru că vecinii și-au dorit liniște lângă blocuri”, a transmis Valentin Voicu pentru București.ro.
Întrebat de un cetățean dacă va organiza un concurs public de soluții pentru amenajarea parcului, consilierul social-democrat i-a răspuns că „e o idee bună și o voi propune, cu respectarea a ceea ce a decis comunitatea”.
Membrii Grupului de Inițiativă Civică (GIC) Pallady, asociația care a cerut de mai multă vreme un parc în zonă și a semnalat șantierele de blocuri apărute în zona parcului propus, au păreri împărțite despre proiectul noului parc.
"Mă bucur că există un plan, cred că orice spațiu verde în plus în cartier este binevenit.
Am fost mii de oameni care am semnat petiția inițială cerând mai multe parcuri în zonă. Sper să devină o realitate măcar în forma actuală, și în scurt timp să ne putem bucura toți de el", a declarat membra GIC Pallady Lavinia Petrache pentru București.ro.
Alți membri ar fi preferat o abordare diferită privind amenajarea parcului.
„După sufletul meu, preferam mai degrabă o amenajare de tip pădure urbană.
Însă am văzut mulți vecini care se bucură la fântâni arteziene, birturi în parc și alei pe care pot merge pe asfalt cu căruciorul.
Așa că, ținând cont de părerile pe care le-am mai auzit pe lângă, mi se pare cât de cât decentă forma propusă aici.
Personal, rezonez mai mult cu formatul de la Parcul Sticlăriei, unde ai nisip cu pietriș pe jos și e totul super înverzit”, spune Beniamin Gheorghiță, de la platforma civică București Verde și GIC Pallady.
„Sincer, eu doresc modern și verde. Modern însemnând alei asfaltate, locuri de joacă pentru copii, foișoare, dar multe pajiști, copaci care să facă umbră repede.
Nu sunt fanul fântânilor și al altor lucruri prea exagerate pentru un parc de nici 2 hectare" a spus, pentru Bucuresti.ro, un alt membru al grupului, Mihai Grămoșteanu.
Ies terenurile pe care se construiesc blocuri. Intră altele pentru lărgire de drum
Noua propunere de parc scoate din coridorul de expropriere aproximativ un sfert din suprafața proiectului votat de consilierii locali în luna iunie.
Conform proiectului inițial, întreg terenul neconstruit dintre perimetrul fabricii BA Glass și Drumul Gura Crivățului ar fi urmat să fie folosit pentru parc, parcări și lărgirea drumului.
Din cei peste 24.700 mp ai terenului propuși pentru expropriere în proiectul inițial rămân, în noul proiect, aproximativ 18.000 mp.
Coridorul de expropriere propus pentru Parcul Pallady. Loturile excluse față de proiectul inițial sunt cele din partea stângă.
Ies din coridorul de expropriere atât cele patru terenuri pe care se construiesc blocuri, cât și un alt teren învecinat celor patru, de 850 mp și 300 mp dintr-un teren adiacent.
În schimb, Primăria a inclus în proiect alți aproximativ 5.000 de mp, reprezentând bucăți ale unor terenuri de pe marginea Drumului Gura Crivățului, pentru lărgirea acestuia în apropierea viitorului parc și crearea unui sens giratoriu.
Inițiator: Parcul este mai mare decât propunerea inițială
Valentin Voicu susține, totuși, și că în această formulă redusă, locuitorii din zonă vor beneficia de mai mult spațiu verde decât s-ar fi discutat inițial, înainte de extinderea proiectului.
„Când am pornit la drum, prima variantă propusă de mine cuprindea doar terenurile din subzona V1a: o suprafață totală de 13.348 mp, destinată parcului public, spațiilor verzi, locurilor de parcare și facilităților de recreere.
În primul proiect (HCL 210/15.07.2026), culoarul de expropriere avea aproximativ 2,4 hectare, iar parcul propriu-zis aproximativ 1,9 hectare. Din această suprafață, spațiul verde era mult mai mic, pentru că parcul includea toate platformele necesare funcționării lui. Diferența era ocupată de circulații, parcări și lucrările aferente.
În ambele forme, (n. red. - atât propunerea votată în iulie, cât și cea votată pe 14 octombrie) comunitatea câștigă mai mult spațiu de parc decât prevăd reglementările urbanistice ale zonei, inclusiv pe terenuri pe care PUG-ul nu le destina ca parc”, a spus consilierul local PSD pentru București.ro.
Voicu se referă la faptul că discuțiile inițiale ale proiectului, din perioada în care localnicii au pornit și o petiție Declic pentru amenajarea unui parc în zonă, vizau doar puțin mai mult de jumătate din teren - adică porțiunea încadrată, în documentația de urbanism a Capitalei, ca spațiu verde protejat.
Acea propunere a fost extinsă, însă, în proiectul care cuprindea întreg terenul neconstruit din apropierea fabricii de sticlă, votat în luna iulie.
Ideea că problema blocurilor a fost doar „un hop” peste care s-a trecut este susținută nu doar de consilierii PSD din Consiliul Local, dar și de primarul Robert Negoiță.
La o întâlnire recentă cu locuitorii din zona Pallady, edilul a catalogat situația drept o „sincopă de funcționare” și a spus, greșit, că aceasta ar fi fost corectată (de fapt, votul din consiliul local pentru noul proiect al parcului urma să aibă loc a doua zi).
Există impresia că se vrea trecut trecut „hopul” blocurilor autorizate pe terenul pe care se dorea parc, în ciuda faptului că propunerea ca întreg terenul să devină parc a venit chiar din zona social-democraților.
Și totuși, rămân întrebări despre modul în care s-a permis construirea celor patru blocuri.
Utilaj care intervine pe terenul viitorului Parc Pallady. Sursă foto: locuituri din zonă via GIC Pallady
Răspunsuri seci de la autorități
După ce proiectul parcului a fost aprobat în Consiliul Local, în luna iulie, pe o parte din spațiul propus pentru parc a început construcția a patru blocuri, după cum a relatat anterior București.ro.
Autorizații au fost emise pentru blocuri atât înainte, cât și după votul consilierilor locali, timp în care direcția de urbanism a Primăriei Sectorul 3 avizase și proiectul de parc.
Este neclar și modul în care Primăria Sectorului 3 a oferit autorizațiile de construire pentru aceste terenuri.
Planul Urbanistic General (PUG) al Capitalei, în varianta disponibilă public, arată că terenurile respective pică fie în zonă de categorie V1a, adică spațiu verde protejat, pe care se pot face doar amenajări pentru parcuri, fie în zonă de L1C, care permite construcții cu maxim parter și un etaj.
Însă toate cele patru construcții au fost autorizate pentru zona M3, care permite ridicarea unor blocuri cu parter și 4 sau 5 etaje.
Un răspuns oferit de Structura Arhitectului-Șef din cadrul Primăriei Sectorului 3 locuitorilor din aPallady susține, pur și simplu, că încadrarea în zona M3 a fost făcută pe baza PUG-ului Capitalei, fără să explice de ce variantele disponibile public ale acestuia nu justifică încadrarea terenurilor în zona M3.
Explicațiile de tipul „pentru că așa s-a decis” nu fac altceva decât să adâncească falia de încredere între cetățeni și autorități, care au tot dreptul să se întrebe: dacă s-a întâmplat pe patru terenuri, iar acum au mai fost scoase câteva din proiect, ce garantează că nu vor mai apărea și alte autorizații de construire până când parcul va fi aprobat?
O petiție lansată de către GIC Pallady pentru demiterea arhitectului-șef al Sectorului 3, Ștefan Dumitrașcu, a strâns până la momentul publicării acestui material în jur de 500 de semnături.
În ședința de consiliu în care s-a votat noul proiect al parcului, consilierul local PNL Cătălin Moldoveanu a reiterat ideea unei comisii care să analizeze modul în care s-a gestionat, de către direcția de urbanism, documentația aferentă Parcului Pallady.
Compania care lucrează la blocurile de lângă viitorul parc, amendată de Garda de Mediu
Între timp, construcția blocurilor pe cele patru terenuri înaintează. Cu încălcarea legislației de mediu, susțin inspectorii Gărzii de Mediu.
Mai exact, la sesizarea locuitorilor din zonă, Garda de Mediu a amendat constructorul cu 15.000 de lei pentru încălcarea Legii 104/2011, privind protecția atmosferei, după verificări efectuate pe 30 septembrie.
Inspectorii de mediu au sesizat că muncitorii nu fac operațiuni de stropire pentru a neutraliza praful ridicat de construcțiile de pe șantier, și nu au instalat nicio rampă pentru spălarea roților utilajelor înainte de ieșirea de pe șantier, așa cum cere legea.