Există o zi care, în memoria celor crescuți în Bucureștiul anilor '70 și '80, are un gust aparte. Era ziua lor. Ziua de 1 Iunie venea cu un fel de electricitate în aer, cu ceva nerostit, dar simțit — că astăzi, copil fiind, contezi puțin mai mult decât de obicei.

Oficial, era Ziua Internațională a Copilului, adoptată din 1950 de toate țările din blocul sovietic. România a fost printre primele care au preluat-o. Neoficial, era ziua în care părinții găseau, cu efort uneori considerabil, o jucărie sau o ieșire în parc. Simbolul și realitatea mergeau rar mână în mână în România lui Ceaușescu. Pe 1 Iunie, măcar, se mai apropiau.

Ziua de școală care nu semăna cu nicio altă zi de școală

Ziua de 1 Iunie nu era liberă. Se mergea la școală sau la grădiniță, dar orele obișnuite dispăreau, înlocuite de serbări, concursuri și festivități. Preșcolarii veneau în uniformele de Șoimi ai Patriei, cu elementele portocalii specifice, iar pionierii scoteau costumul de pionier cu o seriozitate aproape ceremonială. Cravata roșie trebuia să fie dreaptă, uniforma — impecabilă.

De la aceste serbări nu lipseau poeziile patriotice, cântecele închinate partidului și discursurile despre copilăria fericită a „tinerilor vlăstari ai poporului". Pe scenă, copiii rosteau texte memorate cu săptămâni înainte, cu glasuri clare și gesturi repetate. În sală, părinții aplaudau și fotografiau cu grijă. Aparatele foto erau puține și prețioase, iar o fotografie de la serbarea de 1 Iunie putea ajunge în albumul de familie alături de nuntă și botez.

Serbarea se termina. Uniforma se scotea. Copilăria adevărată putea să înceapă.

Parcul, înghețata și barca pe Herăstrău

Familia ieșea în oraș. Cișmigiul, Herăstrăul, Parcul Tineretului, IOR-ul — toate se umpleau de 1 Iunie cu o lume care părea că vrea să recupereze, într-o singură zi, toată bucuria amânată din restul anului. Aleile deveneau neîncăpătoare. Cozile la înghețată se lungeau. Vata de zahăr roz apărea la colțuri ca un fenomen meteorologic sezonier.

Bărcile de pe lacul Herăstrău cereau răbdare. Se stătea la rând, se plătea cu atenție, se urca cu emoție. Tatăl vâslea cu efort calculat să pară relaxat. Mama ținea copilul de mânecă. Copilul trăgea spre apă. Lacul era același în fiecare an, dar fiecare trecere cu barca rămânea în memorie ca o mică aventură.

La Orășelul Copiilor din Parcul Tineretului, inaugurat în anii '80, trenulețul, caruselul, roata și mașinuțele electrice funcționau ca niște promisiuni împlinite. Într-o lume a penuriei și a amânărilor, un carusel care mergea era un mic miracol. Copiii stăteau la rând fără să se plângă. Știau că merită.

Cadoul: o jucărie păstrată cu sfințenie

Cadoul de 1 Iunie era așteptat. Părinții se descurcau cum puteau. Jucăriile românești — mașinuțe din tablă, păpuși Arădeanca cu ochi care se închideau, avioane de plastic, soldățeii — apăreau în magazine cu câteva zile înainte și dispăreau rapid. Cine era prevăzător cumpăra din timp. Cine nu se trezea pe 31 mai în fața unui raft aproape gol și improviza.

O jucărie primită de 1 Iunie era păstrată, reparată, împrumutată cu prudență și revendicată cu o energie juridică impresionantă. Ciocolata Rom, bomboanele CIP, dropsurile, pufuleții și, spre finalul deceniului, guma Turbo cu surprizele ei de mașini completau peisajul dulce al zilei. Era selectivitate, era semnificație. Fiecare bomboană conta.

Televizorul și două ore de Mihaela

Seara, televizorul. Desenele animate, Mihaela lui Nell Cobar cu Azorel, Lolek și Bolek, Teleenciclopedia — toate intrau în ziua de 1 Iunie ca un bonus. În anii '80, când programul se redusese la două ore pe zi, orice desen animat apărut pe 1 Iunie devenea eveniment. Familia se aduna în jurul televizorului cu o concentrare pe care astăzi o înțelegi doar dacă ai trăit-o.

Televizorul se închidea. Copilul adormea.

Și totuși rămânea ceva. Nu în jucăriile care se stricau sau în bomboanele care se terminau. Rămânea senzația că adulții din jurul tău au depus un efort — mic sau mare, după posibilități — ca ziua ta să fie altfel. Că în mijlocul unui oraș care creștea, se demola și se obișnuia să vorbească în șoaptă, ai contat și ai fost văzut.

Asta e, poate, lecția pe care acea copilărie o lasă părinților de azi: gestul contează mai mult decât cantitatea. A fi prezent, cu adevărat prezent, în ziua copilului tău — e tot ce trebuie.

La mulți ani, copii!