În centrul Bucureștiului, înconjurat de străzi aglomerate și de clădiri istorice, în mijlocul claxoanelor și al sunetelor de tramvai, se înalță monumentul impresionant al istoriei glorioase a orașului, punctul de întâlnire dintre trecut și prezent: Hanul lui Manuc. 

Cu o istorie îndelungată și o arhitectură fascinantă, hanul este mult decât o simplă destinație turistică a Bucureștiului: este o clădire istorică ce ascunde un loc misterios și fermecător care a servit drept sursă de inspirație pentru mai marii scriitori ai României, dar și un simbol al diversității și al interacțiunilor culturale și comerciale din Bucureștiul secolului al XIX-lea. 

Să începem călătoria către monumentalul han privind și descoperind  originile și influențele culturale care au contribuit la formarea sa, în urmă cu mai bine de două veacuri!

Hanul lui Manuc ea fost ridicat în perioada 1804-1808, de către negustorul armean Manuc Bei. La acea vreme, Manuc era considerat unul dintre cei mai avuți moșieri din regiunea Balcanilor. În anul 1800, acesta avea să fie numit dragoman și consilier al turcilor, iar din 1808 (când s-a și finalizat construcția hanului), Bei al Moldovei (titlu turcesc cu semnificația “căpetenie”, în general aplicat liderilor de grupuri tribale). Curios este că unele guri susțin chiar că Manuc a fost și agent dublu turco-rus, servind mai mult intereselor rușilor.

Așezat chiar la intrarea în Centrul Vechi al Bucureștiului, Hanul lui Manuc iese în evidență prin arhitectura sa cu elemente specific brâncovenești, căreia Manuc s-a preocupat să îi dea o tentă romantică, probabil din dorința de a evita aspectul de fortăreață. Arcadele mari și elegante, precum și spațiile exterioare ce reflectă influențele orientale, adăugă un farmec aparte întregii structuri. 

În timp ce pășim în curtea interioară simțim, parcă, poveștile tumultuoase cărora a supraviețuit și care i-au dat însemnătate, de-a lungul secolelor, Hanul lui Manuc fiind martorul unor evenimente istorice importante.  

În timpul vieții lui Manuc Bei, hanul a trecut printr-o perioadă prosperă, fiind locul în care își dădeau întâlnire negustorii turci, bulgari și greci care treceau prin București, dar și căruțașii din Transilvania sau tolbașii germani. În același timp, hanul era un loc în care se discutau chestiuni economice sau politice care au determinat parcursul istoric al țării.

Una dintre cele mai importante zile din istoria hanului s-a scris chiar la începutul existenței acestuia, în 26 mai 1812, când în Salonul Voievodal s-a semnat pacea de la București, atunci finalizându-se și Războiul Ruso-Turc. În urma terminării războiului, Manuc a luat decizia de a se muta împreună cu familia sa la moșia pe care o deținea în localitatea Hincești din Republica Moldova, dorind să vândă hanul. Soarta a făcut ca el să treacă în neființă în data de 20 iunie 1817 (se pare că a căzut de pe un cal), înainte de a găsi un cumpărător, astfel că hanul a ajuns să fie administrat de o epitropie din care făcea parte și soția defunctului. 

În 1838, Hanul lui Manuc este afectat de un cutremur puternic, în urma căruia autoritățile bucureștene recomandă dărâmarea și reconstrucția unei mari părți a clădirii. Cum reparațiile costau foarte mult, iar păstrarea hanului nu ar mai fi adus un profit considerabil, Murat, fiul lui Manuc, devenit între timp moștenitor cu drepturi depline, a decis, la începutul anilor 1840, să vândă clădirea.

Ajuns pe mâinile altor proprietari, hanului i se schimbă numele în „Marele Hotel Dacia” („Grand Hotel de la Dacie”). În perioada următoare, sălile clădirii încep să fie folosite pentru petrecerile la care participa lumea bună a Capitalei, organizându-se aici spectacole de teatru, concerte sau baluri mascate extrem de apreciate de cei care făceau parte din lumea mondenă a epocii.

Diverse momente, însă, au adăugat dimensiuni noi și semnificații ale istoriei sale, transformându-l într-un loc de memorie și reflecție asupra evoluției orașului și a țării în ansamblul lor. Negocierile de pace din timpul Războiului de Independență al României din 1877-1878 au avut loc chiar în incinta hanului. Un al moment important care a marcat istoria hanului s-a petrecut în urmă cu mai bine de un secol: în Sala Dacia, elita intelectuală a vremii s-a strâns pentru a planifica intrarea României în Primul Război Mondial și Unirea cu Transilvania și cu Bucovina. La discuții au participat atunci politicieni ca Take Ionescu, Octavian Goga, Barbu Ștefănescu Delavrancea sau Nicolae Filipescu.

Din punct de vedere administrativ, hanul a trecut prin numeroase schimbări. A fost vândut și cumpărat de mai multe ori, până când în 1949 a ajuns în proprietatea statului. La un moment dat, cu puțin timp înainte de 1989, s-a pus chiar problema demolării clădirii în scopul sistematizării Pieţei Unirii, pentru a face loc bulevardului “Victoria Socialismului”. Nicolae Ceaușescu a renunțat, însă, la idee, după ce arhitectul-șef i-ar fi spus că este păcat să dărâme o clădire în încăperile căreia se întâlneau, adesea, în şedinţe, ilegaliştii comunişti.

Din 2006, însă, Hanul lui Manuc a devenit iar proprietate privată, deținătorul său fiind Constantin Șerban Cantacuzino care, după un proces ce a durat aproape 10 ani, a câștigat în instanță dreptul de proprietate. Cantacuzino a decis să-l renoveze imediat ce a intrat în posesia proprietății, astfel că, din 2007 până în 2011, hanul a fost închis. De-a lungul istoriei sale, Hanul lui Manuc a trecut prin mai multe renovări, cele mai notabile având loc în 1848, 1863, 1966 și 1992.â

Hanul lui Manuc – iubit de scriitorii români

Hanul lui Manuc și-a găsit un binemeritat loc și în istoria literaturii române. Atmosfera sa încărcată de istorie, arhitectura sa impresionantă și povestea sa bogată au fost adesea reflectate în operele literare ale acestora.

Un exemplu remarcabil este Mihai Eminescu, care a fost fascinat de atmosfera melancolică și misterioasă a hanului. De asemenea, Hanul lui Manuc a fost un cadru frecvent în operele lui Ion Luca Caragiale. Celebrul dramaturg și prozator român a transpus adesea atmosfera vibrantă și agitată a hanului în poveștile sale satirice și pline de umor, prezentând personaje variate și situații comice sau dramatice care se desfășurau în acest cadru plin de viață.

Alți scriitori români, precum Mircea Eliade sau Liviu Rebreanu, au menționat sau au folosit Hanul lui Manuc în operele lor, evidențiind astfel impactul durabil pe care acest loc l-a avut în imaginația literară românească.

Hanul lui Manuc – astăzi 

Astăzi, Hanul lui Manuc continuă să fie un loc vibrant și plin de viață în inima Bucureștiului. Fie că dorești să servești o mâncare deosebită, cu specific oriental și românesc, că vrei să te pierzi prin magazinele de suveniruri sau că vrei să participi la diverse evenimente culturale, precum expoziții de artă, spectacole de teatru sau concerte de muzică tradițională, Hanul lui Manuc este gata să îți încânte simțurile, purtându-te prin istoria Bucureștiului.