Istoria Bucureștiului interbelic nu poate fi înțeleasă pe deplin fără fotografiile lui Iosif Berman. Chipurile oamenilor de pe străzile Capitalei, marile evenimente politice, viața satului românesc, familia regală, dar și tragediile și bucuriile unei societăți aflate în continuă transformare au fost surprinse de obiectivul celui pe care scriitorul Geo Bogza l-a numit, cu admirație, „omul cu o mie de ochi”. Considerat primul mare reporter fotograf al presei românești, Iosif Berman a reușit să transforme fotografia de presă într-o adevărată formă de artă și documentare. Imaginile sale nu ilustrau doar știrile, ci spuneau povești complete despre oameni, locuri și epoci. Astăzi, multe dintre fotografiile care definesc România interbelică îi poartă semnătura, iar moștenirea sa continuă să reprezinte una dintre cele mai importante contribuții la patrimoniul vizual românesc.

Un tânăr fascinat de puterea imaginii

Iosif Berman s-a născut la 17 ianuarie 1892 în târgul Burdujeni, lângă Suceava. Provenea dintr-o familie evreiască, tatăl său obținând cetățenia română după participarea la Războiul de Independență din 1877.

Încă din copilărie a fost atras de fotografie și de misterul transformării luminii în imagini. A petrecut mult timp în preajma fotografilor ambulanți care activau în Suceava și Cernăuți, observând tehnicile și secretele meseriei. Curiozitatea și talentul său s-au manifestat rapid, iar tânărul a început să fotografieze tot ceea ce vedea în jurul său.

Pasiunea l-a determinat să plece la București înainte de a împlini 18 ani. Capitala reprezenta atunci centrul vieții culturale și jurnalistice din România, iar oportunitățile erau incomparabil mai mari decât într-un oraș de provincie.

După ce a câștigat un concurs de fotografie datorită imaginilor surprinse pe stradă, în plină mișcare, a atras atenția redacțiilor ziarelor „Adevărul” și „Dimineața”, aflate la acea vreme în proprietatea lui Constantin Mille. Astfel a început cariera celui care avea să devină cel mai cunoscut fotoreporter al României interbelice.

Primul Război Mondial și anii petrecuți în exil

În timpul Primului Război Mondial, Berman a fost atașat unui regiment militar în calitate de reporter fotograf. Misiunea sa era să documenteze realitatea frontului și evenimentele care marcau acea perioadă dramatică.

Destinul avea însă să îi schimbe radical viața. În timpul șederii la Odessa, a fost surprins de izbucnirea Revoluției Ruse. Clișeele sale fotografice au fost confiscate, regimentul din care făcea parte s-a dispersat, iar fiecare militar a fost nevoit să își găsească propriul drum.

Ajuns în Novorossiisk, în nordul Caucazului, Berman a întâlnit-o pe Raisa, femeia care avea să îi devină soție. Acolo s-a căsătorit și tot acolo s-a născut primul său copil, fiica Luiza.

În perioada 1920-1923 a locuit la Constantinopol, actualul Istanbul, unde a activat ca reporter și corespondent pentru publicațiile din România. Experiența acumulată în această perioadă i-a consolidat reputația profesională și i-a oferit o perspectivă internațională asupra jurnalismului.

Fotograful care a surprins România interbelică

După întoarcerea la București, Iosif Berman a intrat în cea mai strălucită etapă a carierei sale. Devenise deja un nume de referință în presa românească și era solicitat pentru cele mai importante evenimente ale vremii.

A fost desemnat să urmărească activitatea Casei Regale și să documenteze aparițiile publice ale familiei regale. A fotografiat evenimente oficiale, vizite, ceremonii și momente private, având acces la locuri în care foarte puțini reporteri puteau ajunge.

În același timp, era prezent în mijlocul vieții cotidiene a Capitalei. Alerga spre locul evenimentelor înaintea tuturor concurenților și surprindea imagini care deveneau rapid emblematice pentru presa vremii.

Fotografiile sale au fost publicate în ziare și reviste precum „Adevărul”, „Dimineața”, „Curentul”, „Realitatea ilustrată”, „România ilustrată”, „Ilustrațiunea română”, „Cuvântul liber” și „L’Indépendance Roumaine”.

Prestigiul său a depășit însă granițele României. Imaginile lui Berman au apărut în publicații internaționale de prestigiu precum „National Geographic” și „The New York Times”. Totodată, el a colaborat cu agențiile de presă Associated Press și Scandinavian Newspaper Press.

Colaborarea cu Dimitrie Gusti și documentarea satului românesc

Una dintre cele mai importante contribuții ale lui Iosif Berman a fost participarea la campaniile monografice coordonate de sociologul Dimitrie Gusti.

Aceste cercetări urmăreau documentarea completă a satelor românești din perioada interbelică, iar fotografia avea un rol esențial în conservarea informațiilor despre comunități, tradiții și stiluri de viață.

Dimitrie Gusti aprecia enorm talentul lui Berman și considera că fără imaginile sale cercetările nu puteau fi complete. Înaintea campaniei desfășurate în satul basarabean Cornova, în 1931, sociologul i-a trimis o scrisoare în care îl implora practic să participe la documentare, considerând că lipsa contribuției sale ar compromite rezultatele proiectului.

Datorită acestor expediții, România rurală a rămas documentată într-un mod excepțional. Portretele țăranilor, gospodăriile, obiceiurile și activitățile cotidiene surprinse de Berman reprezintă astăzi adevărate documente istorice.

Umorul și farsele care au cucerit Bucureștiul

Dincolo de seriozitatea muncii sale, Iosif Berman era cunoscut pentru simțul umorului și pentru glumele ingenioase pe care le făcea.

În fiecare an, pe 1 aprilie, cititorii ziarelor „Adevărul” și „Dimineața” așteptau cu nerăbdare fotomontajele realizate de el. Aceste imagini deveniseră o tradiție în Bucureștiul interbelic.

Una dintre cele mai cunoscute farse prezenta un cuib de barză amplasat pe un semafor din centrul Capitalei, chiar deasupra unui polițist de circulație. Fotografia a stârnit atât de multă curiozitate încât numeroși bucureșteni au mers să vadă cu ochii lor dacă imaginea era reală.

Cu altă ocazie, Berman a realizat un fotomontaj prin care mutase simbolic Foișorul de Foc într-un alt cartier al orașului. Și atunci, mulți cititori au căzut în capcană și au mers să verifice informația.

Aceste episoade demonstrează nu doar talentul său fotografic, ci și creativitatea și capacitatea de a înțelege psihologia publicului.

Ultimii ani și sfârșitul unui mare artist

Anul 1937 a reprezentat o lovitură puternică pentru Iosif Berman. Guvernul Goga-Cuza a închis publicațiile „Adevărul” și „Dimineața”, iar arhivele ziarelor, inclusiv colecțiile de clișee fotografice realizate de-a lungul anilor, au fost confiscate.

Pentru un om care își dedicase viața fotografiei, pierderea arhivei a fost o tragedie personală.

A continuat să lucreze într-un atelier de pe strada Doamnei și să trimită fotografii către „The New York Times”. La recomandarea istoricului Nicolae Iorga, care îl admira profund, a început să utilizeze pseudonimul I. B. Urseanu pentru a evita persecuțiile antisemite.

Însă situația s-a agravat odată cu adoptarea legislației rasiale. În 1940, lui Iosif Berman i s-a interzis complet să mai profeseze.

Pentru un om care trăia prin fotografie, această interdicție a fost devastatoare. Fiica sa avea să povestească mai târziu că, după ce a fost alungat de la un eveniment oficial unde încercase să fotografieze de la distanță, s-a întors acasă profund afectat și convins că viața sa profesională se încheiase.

Bolnav de rinichi și copleșit de depresie, a refuzat tratamentul medical și s-a stins din viață la 17 septembrie 1941.

Moștenirea „omului cu o mie de ochi”

După moartea sa, presa vremii nu a avut voie să vorbească deschis despre dispariția lui. Abia în 1945, Geo Bogza a publicat un emoționant omagiu dedicat celui pe care îl considera unul dintre cei mai talentați oameni pe care îi cunoscuse.

Bogza afirma că Iosif Berman a revoluționat fotografia românească la fel cum Tudor Arghezi a revoluționat limba literară. Prin imaginile sale, fotografia a devenit mai expresivă, mai vie și mai apropiată de realitate.

Astăzi, Iosif Berman este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți fotografi din istoria României și unul dintre simbolurile Bucureștiului interbelic. Imaginile sale continuă să fie expuse în muzee, studiate de istorici și admirate de public.

Prin munca sa neobosită, el a reușit să lase generațiilor viitoare o cronică vizuală neprețuită a unei lumi care nu mai există. De aceea, numele lui Iosif Berman rămâne asociat nu doar cu fotografia românească, ci și cu memoria vie a Bucureștiului de altădată, surprins prin ochii unui artist care părea să vadă mai mult decât oricine altcineva.

Citește și: Povestea lui Willy Pragher, cel mai mare fotograf al Bucureștiului interbelic