Visul unei așezări moderne, care să nu fie doar o extensie haotică a Capitalei, s-a materializat la sfârșitul secolului al XIX-lea printr-un proiect ambițios: Bucureștii Noi. Această zonă a Bucureștiului a fost creată integral de un singur om – avocatul, profesorul universitar și moșierul Nicolae Basilescu. El a conceput și a pus în practică ceea ce astăzi numim un cartier coerent, planificat, cu infrastructură, funcții sociale și o viziune urbanistică bine conturată. Povestea sa este unică în istoria orașului: pentru prima dată, un singur om a reușit să construiască de la zero o bucată de oraș, o așezare completă, gândită pentru oameni.

Nicolae Basilescu – omul și viziunea

Nicolae Basilescu s-a născut la Urlați, în prima zi a anului 1860. A fost licențiat în Drept la București, și-a susținut teza de doctorat la Paris, în anul 1884, și a continuat studiile la Universitatea din Berlin. Intelectual rafinat, profesor la Facultatea de Drept și politician liberal, Basilescu s-a afirmat nu doar ca jurist, ci și ca om de viziune. A fost un spirit întreprinzător, care a înțeles că progresul social și economic al unei țări începe cu ordinea și planificarea urbană.

Căsătoria cu Catherine Pascal, fiica lui Aristide Pascal – profesor universitar și autor al Constituției României din 1866 – i-a adus lui Basilescu o moștenire considerabilă: moșia Măicănești-Grefoaicele, aflată în nordul Bucureștiului. Aici, în anul 1898, a început o operă fără precedent: transformarea unui câmp pustiu într-un mic oraș modern, bazat pe ideea de cooperațiune, cu un plan de dezvoltare echilibrat și rațional.

Basilescu nu s-a limitat la parcelarea terenurilor, ci a conceput o întreagă așezare cu infrastructură completă. În concepția sa, un oraș nu putea exista fără o școală, o biserică, o sinagogă, locuri de recreere, fabrici și cimitire. Mai mult, pentru a asigura legătura cu centrul capitalei, a proiectat o linie ferată proprie, pe care circula un tren automotor dotat cu motor diesel, proprietatea sa personală.

Proiectul urbanistic din 1898

Moșia Basilescu avea o suprafață totală de aproximativ 300 de hectare. Din aceasta, aproape jumătate – circa 155 de hectare – a fost scoasă la vânzare sub formă de parcele, destinate celor care doreau să se stabilească în noul oraș. 

Restul terenului a fost donat comunității, după un plan minuțios: 600.000 de metri pătrați pentru străzi, 35.000 pentru piețe, 20.000 pentru biserică, 15.000 pentru cimitirul creștin, 6.500 pentru sinagogă și cimitirul evreiesc, 131.000 pentru parcul central – actualul Parc Basilescu – și jumătate de milion de metri pătrați pentru viitoare fabrici.

Străzile au fost trasate drepte și late, de 12 metri, după un model american, numerotate și așezate perpendicular pe arterele principale, ceea ce oferea claritate și ordine urbană. În centrul așezării, Basilescu a creat un splendid parc, inspirat de marile parcuri europene, cu copaci bătrâni rămași din Codrii Vlăsiei. Acesta a devenit în timp inima comunității, locul de întâlnire și de recreere al locuitorilor.

Până în anul 1913, peste 1400 de persoane, majoritatea oameni cu venituri mici, au cumpărat terenuri în Bucureștii Noi și s-au stabilit aici. Noul cartier devenea, astfel, o așezare vie, un exemplu de urbanism social înainte de vreme, un loc în care fiecare stradă, fiecare casă și fiecare spațiu verde aveau o logică în planul general.

Biserica și dimensiunea spirituală

În centrul noii comunități, Nicolae Basilescu a ridicat biserica ce îi poartă numele și astăzi – Biserica Basilescu, cu hramul „Sfântul Nicolae și Sfânta Ecaterina”. Lăcașul a fost construit din fonduri proprii, fără ajutor de la stat sau de la biserică. Construcția s-a ridicat între anii 1898 și 1909, iar pictura interioară a fost realizată de artistul danez Age Exner.

Biserica a fost gândită inițial ca o capelă de familie, iar în cripta sa au fost îngropați Nicolae Basilescu, soția sa Ecaterina și fiica lor, Lidia. Cu timpul, ea a devenit centrul spiritual al comunității, un simbol al începuturilor cartierului și o mărturie a legăturii profunde dintre ctitor și așezarea pe care a creat-o.

În discursurile sale, Basilescu spunea cu emoție: „Între mine și Bucureștii-Noui, Dumnezeu a înnodat o legătură indisolubilă, pe viață și pe moarte.” Cuvinte care exprimă nu doar mândrie, ci și sacrificiul personal făcut pentru această operă. Prima ființă înmormântată în biserica sa a fost chiar soția lui, cea care îl încurajase în anii grei ai începutului.

Evoluția cartierului de-a lungul timpului

După o dezvoltare constantă în primele decenii ale secolului XX, Bucureștii Noi a fost recunoscut oficial ca entitate administrativă în anul 1925, când satele Bucureștii Noi, Grivița, Puțul lui Crăciun și Chitila Triaj au fost comasate în comuna rurală Grivița-Bucureștii Noi.

În perioada interbelică, Basilescu a continuat să lupte pentru drepturile locuitorilor din noul oraș. Într-un discurs rostit în 1935, a denunțat corupția administrației locale și a cerut scutirea de impozite pentru noii locuitori, considerând că oamenii care abia se așezaseră nu trebuiau împovărați fiscal. 

În același discurs, a cerut unificarea comunelor suburbane într-o federație puternică și o reformă a legii municipale a Bucureștiului. Era, așadar, nu doar un întemeietor, ci și un vizionar politic care înțelegea importanța dezvoltării echilibrate a zonei metropolitane.

După cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu instalarea regimului comunist, zona a suferit transformări majore. Pe partea dreaptă a Bulevardului Bucureștii Noi au apărut blocuri masive, în stil sovietic, care au modificat imaginea inițială a cartierului.

În anii ’50, Parcul Basilescu a fost reamenajat, iar în 1953, cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului, a fost construit Teatrul de Vară, o clădire în stil realist-socialist, alături de cinematograful „Înfrățirea între popoare”, devenit ulterior Teatrul Masca.

 Aceste construcții au adus o nouă dimensiune culturală cartierului, chiar dacă s-au îndepărtat de spiritul originar al proiectului Basilescu.

Bucureștii Noi astăzi

În anul 2004, parcelarea Basilescu a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice de arhitectură, categoria B. 

Aceasta cuprinde principalele străzi și bulevarde trasate încă din 1898 – Laminorului, Fabrica de Cărămidă, Elocinței, Neajlovului, Coralilor, Piatra Morii, Gloriei, Triumfului, Lăstărișului, Mandolinei, Renașterii și Șoseaua Chitila.

Chiar și astăzi, Bucureștii Noi păstrează trama stradală originală, cu străzi lungi, drepte, ce se intersectează regulat, oferind o claritate rar întâlnită în zonele vechi ale Capitalei.

Parcul Basilescu, sufletul cartierului, continuă să fie unul dintre cele mai îndrăgite spații verzi din Sectorul 1. 

Copacii bătrâni, aleile umbroase și atmosfera liniștită amintesc de vremurile în care acest loc era centrul unei așezări nou-născute. În ultimii ani, autoritățile au demarat proiecte de reabilitare a Teatrului de Vară și de revitalizare a zonei.

Astăzi, Bucureștii Noi este alcătuit din șapte subcartiere: Basilescu, Străulești, Dămăroaia, Chitila Triaj, Costeasca, Pajura și Băneasa Sud. În aceste zone, casele vechi cu grădini generoase coexistă cu ansambluri rezidențiale moderne. 

Cererea imobiliară este în continuă creștere, datorită proximității față de centrul orașului, liniștii și numărului mare de spații verzi. În 2023, prețurile medii de vânzare se situau în jurul a 48.000 de euro pentru o garsonieră și 90.000 de euro pentru un apartament cu două camere, semn al interesului crescut pentru această parte a orașului.

Moștenirea și spiritul lui Basilescu

La mai bine de un secol de la începuturile sale, cartierul Bucureștii Noi rămâne dovada vie a unei viziuni moderne și a unei munci colosale. Într-o epocă în care dezvoltările urbane erau adesea haotice, Nicolae Basilescu a reușit să ridice un model de organizare urbană, economică și socială. 

El nu s-a mulțumit să vândă terenuri, ci a construit un întreg sistem: străzi, parcuri, fabrici, biserici, școli, infrastructură. A dorit să creeze o comunitate durabilă, bazată pe solidaritate și încredere.

Moștenirea sa este prezentă nu doar în planurile parcelare sau în biserica ce-i poartă numele, ci și în spiritul locului. Bucureștii Noi rămâne un exemplu de urbanism coerent, gândit pe termen lung, un cartier care încă poartă amprenta omului care l-a creat. 

Într-un oraș care s-a extins adesea fără plan, Bucureștii Noi este dovada că disciplina, viziunea și respectul pentru comunitate pot genera o așezare frumoasă, funcțională și trainică.

Povestea Bucureștilor Noi este, în esență, povestea unui vis împlinit. Nicolae Basilescu a fost mai mult decât un avocat sau un moșier bogat: a fost un constructor de orașe, un om care a gândit în termeni de viitor și de bine comun. El a ridicat nu doar clădiri, ci o comunitate, nu doar străzi, ci o identitate urbană.

Astăzi, când dezvoltarea urbană a Bucureștiului este adesea marcată de improvizații și proiecte grăbite, exemplul lui Nicolae Basilescu ar trebui să inspire. Bucureștii Noi nu este doar un cartier cu nume vechi, ci o lecție de viziune, rigoare și dragoste pentru oameni. 

În fiecare stradă, în fiecare colț de parc, se simte încă amprenta unui om care a vrut să lase în urmă nu doar avere, ci un oraș viu, construit din suflet și rațiune.

Citește și: Nume celebre de parcuri: Nicolae Basilescu, politicianul care a inventat șampania românească