Primul Război Mondial a reprezentat o perioadă dramatică pentru România, iar ocuparea Bucureștiului de către Puterile Centrale, în decembrie 1916, a marcat una dintre cele mai grele etape din istoria modernă a Capitalei. Armata germană, condusă de feldmareșalul August von Mackensen, a intrat în oraș după retragerea autorităților române la Iași. Următorii aproape doi ani au fost dominați de lipsuri, jafuri și umilințe, dar și de încercări ale populației de a-și păstra demnitatea.

Intrarea trupelor germane în București

În decembrie 1916, după luptele crâncene de pe frontul sudic, armatele germane, bulgare și otomane au pătruns în București. Mareșalul Mackensen, comandantul trupelor, a refuzat să se instaleze în Palatul Regal, preferând casa negustorului Meitany. Administrația militară germană s-a instaurat rapid, iar Bucureștiul a intrat sub un regim strict de ocupație care avea să dureze 707 zile.

Viața sub ocupația germană

Regimul de ocupație a fost extrem de dur. Populația civilă a fost supusă rechizițiilor masive: zahăr, cereale, animale, lenjerii și chiar obiecte metalice au fost confiscate. Clopotele bisericilor au fost topite pentru a produce muniție, iar grilajele de fier au dispărut din oraș. Restricțiile de circulație au devenit parte din viața de zi cu zi, iar foametea și lipsurile au afectat grav populația.

Mărturiile vremii amintesc și de încercările de a controla fenomenul prostituției, precum și de decizii controversate legate de animalele fără stăpân. Politicieni precum Constantin Argetoianu au notat în memoriile lor aspecte tragice, dar și ironice, legate de ordinea impusă de germani.

Jaf și exploatare economică

Unul dintre principalele obiective ale trupelor de ocupație a fost exploatarea resurselor economice. Industria petrolieră din Prahova, distrusă inițial de români pentru a nu cădea în mâna inamicului, a fost refăcută cu ajutorul prizonierilor de război. În doar câteva luni, Germania a reușit să repornească producția de petrol, vitală pentru mașina de război.

Agricultura, de asemenea, a fost pusă la dispoziția trupelor de ocupație. Documentele germane menționează transporturi regulate de alimente către Reich, într-o perioadă în care populația din Germania suferea de foamete. În România, acest lucru a accentuat lipsurile și a generat un sentiment de profundă frustrare.

Trupelor aliate: bulgari, turci și austro-ungari

Dacă germanii au fost priviți ca administrație principală, ceilalți aliați ai Puterilor Centrale au rămas în memoria bucureștenilor mai degrabă prin episoade de jaf. Bulgarii au devenit faimoși pentru prădarea Cofetăriei Capșa și pentru tentativa de a fura manuscrise din Biblioteca Academiei Române, dar și pentru episodul spectaculos al sustragerii moaștelor Sfântului Dimitrie Basarabov. Turcii au celebrat recuperarea unor tunuri pierdute la Plevna în 1877, în timp ce trupele austro-ungare nu au creat mari probleme.

Reacția populației și a elitelor

În ciuda greutăților, bucureștenii au încercat să supraviețuiască. Unii politicieni conservatori, precum Alexandru Marghiloman sau Petre P. Carp, au privit cu simpatie ordinea germană, considerând că orașul ar putea învăța din disciplina impusă. Totuși, majoritatea populației a resimțit ocupația ca pe o umilință și ca pe un jaf sistematic.

Sfârșitul ocupației

Ocupația Bucureștiului s-a încheiat în noiembrie 1918, odată cu prăbușirea Puterilor Centrale și victoria Antantei. Pacea de la București, semnată în martie 1918, dar niciodată ratificată de regele Ferdinand I, a rămas un episod rușinos, repede anulat de reîntoarcerea armatei române victorioase în Capitală.

La finalul ocupației, Bucureștiul ieșea devastat, dar România se îndrepta către Marea Unire. Populația a celebrat victoria și eliberarea, marcând un moment de cotitură în istoria națională.

Perioada 1916–1918 a reprezentat pentru București un episod dureros, dar și o lecție despre rezistență și speranță. Ocupația germană a arătat vulnerabilitățile tânărului stat român, dar și forța unei populații capabile să își păstreze identitatea în fața greutăților.