Puține locuri din București au reușit să adune în jurul lor atâtea povești, amintiri și legende precum restaurantul Monte Carlo din Grădina Cișmigiu. Așezat pe insulița de pe lac, înconjurat de verdeață, apă și alei romantice, acest local a fost timp de mai bine de un secol unul dintre simbolurile vieții mondene din Capitală. Burghezi, artiști, intelectuali, elevi chiulangii și simpli îndrăgostiți au trecut de-a lungul timpului pe la mesele sale, transformând Monte Carlo într-un loc unde se împleteau gastronomia, conversația și spectacolul cotidian al Bucureștiului. Farmecul acestui colț de oraș nu a rămas neobservat nici de marii scriitori ai epocii. Autorul Mircea Damian descria Cișmigiul ca pe un univers separat de restul Bucureștiului, un spațiu în care zgomotul tramvaielor, praful și agitația orașului dispăreau complet. În viziunea sa, grădina devenea un refugiu în care oamenii se puteau „îmbăta și de vin și de iubire”, sub cerul plin de stele, printre arbori seculari, bărci care pluteau liniștit pe lac și lumini ce se reflectau în apă.

Cișmigiul, paradisul verde în mijlocul Bucureștiului agitat

În perioada interbelică, Grădina Cișmigiu reprezenta unul dintre cele mai elegante locuri de promenadă ale Capitalei. Spre deosebire de străzile aglomerate ale orașului, aici vizitatorii descopereau o atmosferă aproape magică. Aleile umbroase, copacii bătrâni, florile și întinderea lacului ofereau senzația unei evadări din realitate.

Unul dintre cele mai spectaculoase elemente ale peisajului era jocul de ape din mijlocul lacului. Fântâna arteziană ridica zeci de jeturi care, odată cu venirea serii, erau luminate în diferite culori precum verde, albastru, roșu sau galben. Reflexiile de pe suprafața apei, combinate cu lumina stelelor și cu liniștea parcului, transformau Cișmigiul într-un decor aproape ireal.

Tocmai această atmosferă specială a făcut ca restaurantul Monte Carlo să devină unul dintre cele mai căutate locuri din București. Amplasarea sa direct pe lac îi oferea un avantaj unic, iar o simplă masă servită aici se transforma într-o experiență completă, în care natura și eleganța urbană se întâlneau.

De la cârciuma lui Dura la un restaurant frecventat de burghezia Capitalei

Istoria localului de pe insula din Cișmigiu începe încă din jurul anului 1850, când pe acel loc funcționa cârciuma lui Dura. Poziția privilegiată pe malul lacului și atmosfera relaxantă au făcut ca localul să fie rapid îndrăgit de locuitorii Bucureștiului, în special de burghezia aflată în plină dezvoltare.

La începutul secolului al XX-lea, în jurul anului 1905, proprietar al restaurantului era Mihalcea, un cunoscut consilier comunal și un mare iubitor de bere. Numele său este legat și de celebrul dramaturg Ion Luca Caragiale, alături de care a deschis, spre finalul secolului al XIX-lea, mai multe berării pe străzile Șelari și Gabroveni.

Localul a traversat însă și momente dramatice. Spre sfârșitul Primului Război Mondial, clădirea restaurantului a fost distrusă complet în urma unui incendiu, iar unul dintre cele mai îndrăgite locuri de întâlnire ale Bucureștiului a dispărut temporar.

Monte Carlo renăscut: eleganța unui restaurant „ca la Veneția”

Povestea Monte Carlo a continuat în anul 1926, atunci când omul de afaceri Partenie a decis să reconstruiască restaurantul și să îi redea strălucirea de altădată. Noul edificiu a fost ridicat în stil neoromânesc și impresiona prin dimensiuni, eleganță și amplasarea sa spectaculoasă pe insulița din mijlocul lacului. Proiectul este atribuit de unii istorici arhitectului Ion Mincu, deși există și opinii conform cărora planurile clădirii au aparținut arhitectului Petre Antonescu.

În jurul restaurantului a fost amenajată o grădină generoasă, cu aproximativ 400 de mese, care se umplea în fiecare seară cu bucureșteni dornici să se bucure de muzică, mâncare și companie plăcută. Cele mai apreciate tarafuri ale vremii cântau aici, iar atmosfera era comparată adesea cu cea a unei stațiuni romantice de pe canalele Veneției.

Mircea Damian surprindea perfect farmecul acestui loc, descriind Monte Carlo drept un restaurant „pe apă ca la Veneția”, unde mirosul de mititei se împletea cu muzica, cu lumina lunii și cu imaginea bărcilor care pluteau pe lac. În bărci se aflau familii, îndrăgostiți sau oameni singuri care vâsleau încet sub cerul nopții, în timp ce cei aflați la mesele restaurantului priveau spectacolul naturii, mâncau mititei, covrigi și alune și aruncau firimituri de pâine peștilor din apă.

Locul unde bucureștenii veneau la o cafea, un desert și cele mai noi bârfe

Monte Carlo nu era doar un restaurant, ci și un adevărat centru social al Bucureștiului. După plimbările prin Cișmigiu, reprezentanții burgheziei veneau aici pentru a bea o cafea, pentru a savura un desert și pentru a comenta ultimele evenimente mondene, politice sau culturale ale orașului.

În mod surprinzător, diminețile aveau o cu totul altă atmosferă. Mesele restaurantului erau ocupate adesea de elevii de la Colegiul „Gheorghe Lazăr”, care mai lipseau de la primele ore de curs pentru a petrece timpul în acest cadru deosebit. Se pare că obiceiul chiulului într-o cafenea cu prietenii nu este deloc o invenție a generațiilor moderne.

Monte Carlo se diferenția de multe alte localuri ale epocii prin rafinamentul serviciilor și al meniului. Aici nu existau ospătari neîngrijiți, ci chelneri eleganți, îmbrăcați în jiletci cu dungi. Vinul era servit la sticlă, berea provenea de la celebra fabrică Opler, iar meniul includea preparate inspirate din bucătăria occidentală. Gustările simple erau înlocuite cu entrée-uri sofisticate precum vol-au-vent sau pește în aspic, iar influențele orientale se regăseau în garniturile de orez condimentat.

În același timp, băuturile tradiționale începeau să fie înlocuite de simbolurile rafinamentului european. Țoiul de țuică de Muscel făcea loc unui pahar elegant de șampanie, semn că Bucureștiul interbelic încerca să adopte obiceiurile marilor capitale occidentale.

Distrugerea, reconstrucția și transformarea unui simbol al Capitalei

Destinul Monte Carlo a fost din nou marcat de o tragedie în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940, când puternicul cutremur care a lovit România a distrus complet frumoasa clădire ridicată în perioada interbelică. La doar 14 ani de la inaugurare, unul dintre cele mai elegante restaurante ale Bucureștiului a devenit o ruină.

Restaurantul a fost reconstruit în primii ani ai perioadei comuniste, într-o formă apropiată de cea cunoscută de generațiile recente. Presa vremii anunța redeschiderea noului Monte Carlo, pe care îl descria drept un local „mai intim, mai plăcut și mai liniștit”, adaptat noilor realități ale epocii.

De-a lungul deceniilor, restaurantul și-a păstrat statutul de punct de reper al Cișmigiului, chiar dacă Bucureștiul s-a schimbat radical în jurul său. În 2024, localul a intrat într-o nouă etapă a existenței sale, fiind cumpărat de proprietarul grupului City Grill și rebranduit sub numele de N/A Not Available.

Astăzi, chiar dacă numele Monte Carlo nu mai apare pe firmă, amintirea sa continuă să existe în memoria Bucureștiului. Povestea sa este cea a unui oraș care a trecut prin incendii, războaie, cutremure și schimbări de regim, dar care și-a păstrat întotdeauna dorința de a se bucura de o cafea bună, de o conversație plină de farmec și de frumusețea unei seri petrecute pe malul lacului din Cișmigiu.

Citește și: