Devenim bucureșteni prin adresă de buletin sau prin felul în care ne adaptăm la oraș?

În 2025, „bucureștean” nu mai e o etichetă geografică, ci un proces. Un amestec între uzură și negociere. Între instinct de supraviețuire și dorință de apartenență. De fapt, a fi bucureștean azi înseamnă, mai mult ca oricând, să fii între – între două joburi, între două autobuze care nu vin, între două promisiuni electorale despre un oraș „mai verde” care rămâne gri.

Capitala, ca exercițiu de adaptare

În capitală nu te definește faptul că te-ai născut aici. Puțini au acest privilegiu, și și mai puțini îl consideră relevant. A fi bucureștean înseamnă, în mod real, să te fi adaptat la oraș: la ritmul lui dezordonat, la codul lui social fragmentat, la logica lui ilogică.

Pentru cei veniți din alte orașe – și sunt mulți –, statutul de bucureștean nu vine odată cu chiria plătită, ci cu momentul în care nu mai ridică din sprâncene când văd un bărbat în costum fumând lângă o groapă de șantier sau când aud o înjurătură în trafic spusă aproape cu afecțiune. Când nu se mai miră. Atunci devin, neoficial, „de-ai locului”.

Bucureștiul ca scenă socială

A fi bucureștean înseamnă să știi că ai fost filmat, scanat, judecat și uitat în aceeași zi. Ești un actor urban într-o piesă fără regizor. Îți exersezi cele mai bune replici la coadă la supermarket, îți păzești nervii în ambuteiaje și zâmbești, fără motiv anume, în lift, pentru că e „politicos”. Dar mai ales, știi când să ignori și când să te implici – un soi de inteligență emoțională dezvoltată empiric, prin frecventare intensă a haosului.

Identitatea mobilă

În 2025, nu există un singur tip de bucureștean. Există doar identități mobile: freelanceri care lucrează din cafenele, funcționari blazați, părinți care aleargă între afterschool și hypermarket, tineri care visează să plece și seniori care n-au plecat niciodată. Toți, într-un fel sau altul, se ciocnesc zilnic în spațiul comun al orașului – și-l locuiesc parțial, fragmentat, ca și cum ar fi mai mulți București în același București.

Orașul ca oglindă

Poate că adevărata întrebare nu este „cine e bucureștean?”, ci „ce reflectă Bucureștiul din cei care îl locuiesc?”. Într-o epocă în care apartenențele sunt fluide, iar orașul nu mai oferă siguranță, ci provocare, a fi bucureștean înseamnă mai degrabă să știi cum să supraviețuiești aici – emoțional, profesional, simbolic.

Ești bucureștean când orașul nu te mai uimește, dar nici nu te lasă indiferent. Când te plângi de el, dar nu ți-l poți imagina altfel. Când îl critici, dar nu-l părăsești.

Un sens care se construiește

A fi bucureștean în 2025 nu înseamnă să porți o identitate gata făcută, ci să o construiești zilnic, pas cu pas, în interacțiuni banale, în alegeri mici, în capacitatea de a înțelege un oraș care nu se explică niciodată pe deplin.

Poate că, în fond, a fi bucureștean e o formă de rezistență. Nu împotriva orașului, ci alături de el.