Discuțiile electorale din București sunt dominate de promisiuni care nu au legătură cu atribuțiile reale ale funcției. Mulți candidați anunță proiecte imposibile legal sau care nu intră sub autoritatea lor directă, dar care „sună bine”. Pentru a evalua lucid oferta electorală, trebuie înțeleasă arhitectura administrativă: ce poate decide un primar conform legii și ce intră în zona de promisiune populistă.

Primarul nu este șeful orașului în sens absolut.
Funcția este executivă, nu legislativă. Puterea reală este împărțită între primar, consiliul local (sau general), aparatul de specialitate, instituțiile subordonate, legea achizițiilor publice, legislația urbanismului și bugetul aprobat. În București, se adaugă fragmentarea: primarul general și primarii de sector au competențe separate, uneori suprapuse, alteori complet distincte.

Ce poate decide legal un primar

1. Propune și execută bugetul local
Primarul întocmește proiectul de buget, îl înaintează consiliului și, după aprobare, îl pune în aplicare. Nu poate aloca bani prin decizie unilaterală la nivel major; cheltuielile sunt aprobate de consiliu și executate conform legislației fiscale.

2. Inițiază și semnează contracte de achiziții, dar nu decide discreționar
Poate lansa proceduri, poate semna contracte, dar întregul proces este reglementat de legea achizițiilor publice (care impune etape, termene, contestații și verificări).
Nu poate „sări peste licitații”, „da direct” sau „alege” un constructor. Procedurile sunt obligatorii, iar nerespectarea lor duce la anularea proiectelor sau la dosare penale.

3. Coordonează aparatul administrativ și serviciile din subordine
Direcțiile, serviciile și companiile aflate în subordinea primăriei (ex: direcții tehnice, ADP-uri, direcțiile sociale, companiile municipale).
Poate numi, schimba sau sancționa șefi de direcții, în limitele legislației muncii și ale statutului funcționarului public.

4. Emite dispoziții
Acte administrative cu putere executivă, în limitele competenței.
Exemple: restricții temporare de trafic, măsuri de ordine publică limitată, avize pentru evenimente, măsuri de protecție civilă.

5. Poate iniția proiecte de hotărâre
Dar nu le poate adopta. Consiliul local/ general votează.
Primarul propune, consilierii decid.

6. Poate modifica organizarea internă a primăriei
Reorganizări, comasări, desființări de servicii sau departamente – dar doar cu aprobarea consiliului.
Nu poate „da afară jumătate din primărie” prin simplă declarație.

7. Are atribuții clare în urbanism (în anumite limite)
Poate semna autorizațiile de construire, în urma unui proces tehnic obligatoriu.
Nu poate aproba PUZ-uri singur. Planurile urbanistice sunt aprobate de consiliu, pe baza documentațiilor realizate de arhitecți, urbaniști și comisii tehnice.

8. Poate semna contracte de finanțare (fonduri europene/ guvernamentale)
Dar doar pentru proiecte deja aprobate de consiliu și conforme cu legislația finanțării.

Ce NU poate decide un primar, indiferent de cât de bine sună în campanie

1. Nu poate modifica legi, coduri, taxe naționale sau regulamente ale altor instituții
Promisiunile care cer schimbări legislative (Codul Rutier, Codul Muncii, norme ISU, legea proprietății) sunt imposibile la nivel local.

2. Nu poate obliga instituțiile care nu îi sunt subordonate
Poliția Română, ISU, Compania Națională de Drumuri, CFR, Metrorex, Ministerul Transporturilor, Ministerul Educației.
Orice promisiune care implică „voi face Poliția să…” sau „voi repara linia de metrou…” este falsă.

3. Nu poate aproba singur PUZ-uri sau schimba regimul terenurilor
Legislația urbanismului impune o procedură complexă: comisii tehnice, consultări publice, avize, vot în consiliu.
Promisiunile de tipul „voi opri toate construcțiile” sau „voi debloca totul în 3 luni” ignoră cadrul legal.

4. Nu poate tăia sau crește taxe locale fără votul consiliului
Primarul propune. Consiliul aprobă.
Promisiunile fiscale radicale sunt doar retorică electorală.

5. Nu poate decide singur soarta traficului
Schimbări majore la circulație – sensuri unice, benzi dedicate, pietonale – cer studii de trafic, aviz de la Brigada Rutieră și hotărâre de consiliu.

6. Nu poate elibera bani „pe loc” pentru proiecte urgente
Există obligații legale de fundamentare, verificare, proceduri, audit și control intern.
„Reparăm tot într-o lună” este imposibil.

7. Nu poate controla justiția, ANAP, Curtea de Conturi, ANI sau Prefectura
Toate pot bloca, verifica, anula sau suspenda acte administrative.

8. Nu poate decide singur asupra școlilor din oraș
Clădirile sunt în administrarea primăriilor de sector (în București), programele educaționale țin de Ministerul Educației.
Primarul general nu decide renovări sau dotări în școli. Primarul de sector nu decide curriculă.

Cea mai mare confuzie: Bucureștiul are doi poli administrativi

Primăria Capitalei (PMB)
• transport public metropolitan
• termoficare
• marile bulevarde
• marile investiții de interes general
• urbanism general (PUG, PUZ-uri mari)

Primăriile de sector
• spații verzi mici
• salubritate
• școli
• parcări de reședință
• reparații străzi secundare
• locuire, asistență socială

Când candidații promit „renovări de școli” la PMB sau „tramvaie noi” la sectoare, avem promisiuni imposibile.

De ce e important să înțelegem aceste limite

Promisiunile imposibile sunt semnul lipsei de profesionalism administrativ. Așteptările nerealiste duc la dezamăgire, iar dezamăgirea produce cicluri electorale în care orice primar devine „incompetent”, chiar dacă multe dintre promisiuni sunt structural imposibile pentru funcția pe care o ocupă.

Evaluarea corectă a unui candidat începe cu întrebarea:
 „Promisiunea asta intră legal în atribuția lui?”

Dacă răspunsul este „nu”, promisiunea este doar marketing politic.

Citește și Cum ajungi membru într-o secție de votare la alegerile pentru Primăria Capitalei și ce remunerație primești