Puțini bucureșteni știu că, ascunsă în curtea unuia dintre cele mai vechi așezăminte medicale din oraș, se află cea mai veche statuie ridicată vreodată în București. Este vorba despre monumentul dedicat spătarului Mihai Cantacuzino, personalitate marcantă a vieții politice și culturale din secolul al XVII-lea. Statuia, creată între anii 1865 și 1869, reprezintă o lucrare de referință atât pentru istoria orașului, cât și pentru începuturile sculpturii monumentale din România.

O statuie simbolică pentru începuturile artei monumentale din Capitală

Realizată din marmură de Carrara, una dintre cele mai valoroase și apreciate pietre pentru sculptură, opera îi aparține sculptorului Karl Storck, considerat întemeietorul școlii moderne de sculptură din România. Monumentul este înscris în Lista Monumentelor Istorice 2010, fiind clasat la numărul 2277, cod LMI B-III-m-B-19962, o recunoaștere oficială a valorii sale istorice și artistice.

Deși în prezent se găsește în curtea Spitalului Colțea, pe Bulevardul I. C. Brătianu nr. 1, amplasarea sa inițială era chiar în fața Bisericii Colțea. Ulterior, a fost mutată pe axul central al curții, acolo unde poate fi văzută și astăzi de vizitatori, pacienți sau trecători curioși. Această statuie a reprezentat prima comandă oficială acordată unui sculptor din România pentru realizarea unui monument de importanță publică, un moment semnificativ pentru cultura artistică a secolului al XIX-lea.

Figură emblematică a epocii brâncovenești: cine a fost spătarul Mihai Cantacuzino

Mihai Cantacuzino (1640–1716), fratele domnitorului Șerban Cantacuzino, este una dintre personalitățile majore ale epocii brâncovenești. Provenind dintr-o familie cu mare influență politică, el a ocupat funcții importante în structura administrativă a Țării Românești, între care și cea de spătar – dregător responsabil, printre altele, cu conducerea armatei domnești.

Însă moștenirea sa se leagă, mai presus de aspectele politice, de o contribuție esențială pentru dezvoltarea socială a Bucureștiului: întemeierea primului spital al orașului. În anul 1704, din inițiativa și cu sprijinul financiar al lui Mihai Cantacuzino, a fost ridicat Spitalul Colțea, instituție medicală care funcționează, în diverse forme, până în zilele noastre. Așezământul medical era parte integrantă a complexului Colțea, alături de mănăstirea ctitorită de Cantacuzino și de turnul de poartă astăzi dispărut.

Prin inițiativa sa, Mihai Cantacuzino s-a înscris în rândul marilor filantropi ai epocii, oferind bucureștenilor acces la îngrijire medicală într-o perioadă în care epidemii, războaie și lipsuri marcau viața cotidiană. Din aceste motive, alegerea lui drept subiect pentru primul monument public al Capitalei a fost considerată firească.

Drumul de la idee la monument: proiectul lui Karl Storck

În 13 decembrie 1867, sculptorul Karl Storck a prezentat Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice un desen detaliat al statuii și un mic model din gips pentru a obține aprobarea oficială de a începe lucrul. Demersul său a fost unul inovator pentru acea vreme, întrucât proiectul reprezenta primul monument public comandat unui sculptor profesionist din România.

Prețul stabilit prin contract, 82.000 de lei, era o sumă semnificativă pentru secolul al XIX-lea, demonstrând importanța acordată proiectului. Execuția efectivă în marmură albă de Carrara a fost realizată de meșterul italian Ippolito Lepri, în timp ce transpunerea finală a ideii artistice a fost supravegheată și perfecționată de fiul lui Karl Storck, Carol Storck. Astfel, întreaga familie Storck – ce avea să devină una dintre cele mai importante din istoria sculpturii românești – și-a lăsat amprenta asupra acestei lucrări.

O reprezentare monumentală plină de noblețe și rafinament

Proiectarea și realizarea statuii nu au fost lipsite de provocări. Spațiul larg al curții Colțea putea diminua vizual impactul sculpturii, motiv pentru care autorii au decis să o conceapă la o scară mai mare decât înălțimea reală a personajului. Prin această alegere, monumentul capătă echilibru și impune autoritate, confirmând maturitatea artistică a lui Karl Storck.

Spătarul este reprezentat în costum tradițional al marii boierimi de la începutul secolului al XVIII-lea, purtând un caftan lung, cu mâneci ample, detaliu care conferă volum și stabilitate siluetei. Caftanul este îmblănit la piept și la mâneci, un element specific rangului boieresc, la fel ca și căciula înaltă – cuca – purtată pe cap.

Personajul își odihnește mâinile pe mânerul sabiei, atitudine ce îi conferă o aură de modestie, dar și de serenitate și fermitate. Privirea sa este orientată înainte, către clădirea spitalului pe care a ctitorit-o, simbolizând responsabilitatea și încrederea cu care a privit spre viitorul comunității. Sculptorul a reușit să surprindă trăsăturile esențiale atribuite epocii brâncovenești: noblețe, liniște interioară, seriozitate și o formă de demnitate sobră.

De la artă la istorie: un monument care a rezistat timpului

Ridicată într-o perioadă în care Bucureștiul abia începea să adopte modele urbanistice occidentale, statuia spătarului Mihai Cantacuzino reprezintă un reper pentru perioada modernizării orașului. Monumentul a supraviețuit transformărilor urbanistice, incendiilor, lucrărilor de reconstrucție și chiar demolărilor din secolul XX, rămânând în curtea Colțea ca o mărturie a începuturilor sculpturii monumentale românești.

De asemenea, statuia este un punct de referință pentru istoria instituțiilor medicale din Capitală. Spitalul Colțea, prima unitate spitalicească din București, a trecut peste epidemii, cutremure și modernizări, fiind astăzi un complex medical modern, conectat la tradiția inițiată de ctitorul său cu peste trei secole în urmă.

Semnificația culturală și simbolică a monumentului astăzi

În prezent, monumentul spătarului Mihai Cantacuzino nu este doar cea mai veche statuie din București, ci și o piesă emblematică pentru memoria istorică a orașului. El marchează întâlnirea dintre trei momente esențiale: epoca brâncovenească, începuturile sculpturii monumentale românești și istoria modernă a capitalei.

Pentru trecătorii care se opresc să o admire, statuia este o dovadă că Bucureștiul păstrează în inima sa vestigii ale unei epoci pline de rafinament, dar și lecții despre modul în care inițiativele filantropice pot schimba destinul unei comunități. Prin întreaga sa compoziție, monumentul continuă să transmită mesajul de echilibru, înțelepciune și responsabilitate pe care Mihai Cantacuzino l-a cultivat în timpul vieții.

Citește și: Spitalul Colțea: Un pionier al sănătății în București, de peste trei secole