Puțini oameni de teatru au marcat atât de profund cultura românească precum Matei Millo, considerat întemeietorul teatrului modern din România. Actor, dramaturg, regizor, director de teatru și reformator, Millo a fost un vizionar care a transformat scena românească dintr-un loc al improvizației într-un spațiu al artei autentice, educației și rafinamentului. Într-o epocă în care teatrul era privit mai degrabă ca un divertisment frivol, el l-a înnobilat, dându-i valoare morală și identitate națională.

Un boier visător care a ales scena în locul privilegiilor

Născut la 25 noiembrie 1814, în Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, într-o familie boierească, Matei Millo a crescut într-un mediu cultivat, deschis către cultura europeană. Era fiul Zamfirei (născută Prăjescu) și al lui Vasile Milo, dar mai ales nepotul poetului Matei Milu, de la care a moștenit pasiunea pentru literatură. 

De mic, a beneficiat de o educație aleasă, studiind limbile greacă, franceză și germană cu profesori particulari. În 1833–1834 a urmat cursurile pensionului lui Victor Cuenim din Iași, iar apoi Academia Mihăileană, unde l-a avut profesor pe Gheorghe Asachi și colegi de generație pe Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu — cei care aveau să devină repere ale culturii românești.

Educația l-a format intelectual, dar inima lui a rămas legată de artă. Deși provenea dintr-o familie care considera teatrul o meserie nepotrivită pentru un boier, Millo a ales drumul scenei, sfidând convențiile sociale ale epocii. A fost un spirit liber, un nonconformist atras de lumea fascinantă a actorilor, muzicii și decorurilor.

Debutul pe scenă și primele succese

Matei Millo a pășit pentru prima dată pe scenă pe 10 aprilie 1834, în sala Teatrului Franțuzesc din Iași, cu ocazia unei serbări în cinstea generalului Kiseleff. Piesa se numea „Serbare a păstorilor moldoveni”, scrisă și regizată de Gheorghe Asachi, iar printre colegii săi de scenă se aflau Alecsandri, Kogălniceanu și Costache Negri. 

Pentru Millo, acest debut a fost mai mult decât o întâmplare artistică – a fost începutul unei vocații. Publicul l-a aplaudat cu entuziasm, iar talentul său comic și expresivitatea naturală au atras imediat atenția.

Totuși, familia sa a privit cu oroare alegerea de a deveni actor. Într-o societate în care onoarea boierească era mai presus de orice, un tânăr dintr-o familie nobilă care îmbrățișa teatrul era considerat un excentric. 

Într-una dintre serile de spectacol, rudele sale au încercat să-l compromită public, provocând un scandal în sală. Millo, în loc să cedeze, a rostit una dintre cele mai cunoscute replici din istoria teatrului românesc: 

„Cinul boieresc nu-mi face nici rece, nici cald… ca artist însă e altă vorbă, mă vor batjocori ai mei, dar cred că am să mor un cineva.”

Această frază a devenit emblema sa. Millo a înțeles că gloria nu vine din privilegiul social, ci din talent, muncă și curajul de a fi autentic.

Anii de formare în Franța și revenirea în țară

În 1840, Millo a plecat la Paris, capitala teatrului european, pentru a studia economia politică și ingineria. Însă atracția scenei a fost mai puternică decât orice altă vocație. 

A jucat roluri episodice la Teatrul Bobino și a luat lecții de artă dramatică cu mari maeștri ai vremii, printre care Lemaitre, Got, Bouffe și Rave. Experiența pariziană i-a deschis orizonturile și i-a format o viziune modernă asupra teatrului – un amestec între disciplina occidentală și sensibilitatea românească.

Revenit în țară în 1845, fără diploma de inginer, dar cu o experiență solidă în arta spectacolului, Millo s-a dedicat complet scenei. În 1846, a fost numit director al teatrului din Iași, unde a înființat prima școală de actorie din România – „Școala declamatorie”, un pas esențial în profesionalizarea actoriei românești.

La 1 martie 1847, a avut loc debutul său ca actor profesionist, la Teatrul de la Copou, în comedia „Cei ce se aseamănă se adună”, jucată în limba franceză. Succesul a fost instantaneu. Publicul moldovean l-a adoptat ca pe un simbol al talentului autohton, iar critica vremii îl numea „actorul cu o mie de fețe”.

Dramaturgul și creatorul teatrului românesc modern

Millo nu s-a limitat la actorie. A fost și dramaturg, traducător, regizor și autor de librete. A înțeles că teatrul românesc avea nevoie de un repertoriu propriu, în limba poporului, bazat pe teme locale, pe umor, dar și pe valori morale și patriotice.

Printre creațiile sale celebre se numără:

·       „Baba Hârca” (1848) – prima operetă românească, pe muzica lui Alexander Flechtenmacher, în care Millo a interpretat rolul principal, travestit. Succesul a fost colosal, iar piesa a intrat în istoria teatrului românesc ca o capodoperă comică.

·       „Un poet romantic” (1850) – un vodevil satiric despre visurile și iluziile artiștilor.

·       „Ștefan cel Mare” și „Jianul căpitan de hoți” (1859) – piese cu subiecte patriotice, inspirate de lupta pentru Unirea Principatelor.

·       „Masca pe obraz sau Hai să râdem” (1862) – o comedie care ironiza moravurile burgheze.

·       „Apele de la Văcărești” (1872) – o piesă de divertisment popular.

·       „Millo mort, Millo viu” și „Zdrențele politice” – satire politice care demonstrau curajul său artistic și spiritul critic.

Millo a fost și un excelent traducător și adaptator, aducând pe scenele românești piese de Molière, Beaumarchais și Bernardin de Saint-Pierre. Prin aceste traduceri, a apropiat teatrul românesc de standardele europene, fără a-i dilua specificul național.

Contribuția la dezvoltarea teatrului național

În anii 1850–1870, Millo a fost o figură centrală a Teatrului Național din Iași, iar mai târziu, a celui din București. A promovat o nouă estetică a jocului scenic, bazată pe naturalețe, observație psihologică și expresivitate controlată, contrară declamației artificiale practicate până atunci.

În 1877, a devenit prim-societar al Societății Dramatice a Teatrului Național din București, poziție care i-a permis să formeze noi generații de actori. A fost un mentor sever, dar drept, încurajând autenticitatea și inteligența scenică. Printre discipolii săi s-au numărat artiști care aveau să ducă mai departe moștenirea teatrului românesc modern.

Millo a avut o viziune clară: teatrul trebuia să devină un instrument de educație națională. Într-o perioadă în care România își construia identitatea statală și culturală, scena era un spațiu de formare a conștiinței colective. Prin personajele sale, prin umor și prin mesajul moral, Millo a adus teatrul mai aproape de popor, transformându-l într-un fenomen social.

Ultimii ani și moștenirea unui titan al scenei

Deși sănătatea i s-a șubrezit odată cu vârsta, Millo nu s-a despărțit niciodată de scenă. A continuat să joace, să scrie și să regizeze până aproape de sfârșitul vieții. A făcut călătorii la Napoli și Nisa, în anii 1890, sperând să-și refacă puterile, dar oboseala și anii de muncă l-au doborât. În 1896, la vârsta de 81 de ani, s-a stins din viață la București.

Presa vremii i-a dedicat ample necrologuri, iar colegii de scenă l-au plâns ca pe un părinte al teatrului românesc. „Millo a murit, dar scena românească trăiește prin el”, scria un ziar din epocă.

Moștenirea sa este uriașă. A schimbat radical modul de a înțelege și practica teatrul. A fost primul care a introdus realismul scenic, prima școală de actorie și primul care a dat publicului piese românești, jucate de actori români, într-o limbă clară și firească.

Prin creația sa, a contribuit la consolidarea identității culturale a națiunii și la modernizarea artelor spectacolului.

De ce poartă Bucureștiul numele lui Matei Millo

Astăzi, în centrul Capitalei, o stradă poartă numele Matei Millo, ca un omagiu adus acestui mare artist care a trăit și a lucrat o mare parte din viață în București. Strada Matei Millo se află în apropierea Căii Victoriei și a Teatrului Național, simbolic aproape de locurile unde s-a scris istoria scenei românești.

Numele său, gravat pe plăcuțele orașului, nu este doar o recunoaștere istorică, ci și o invitație la recunoștință. Millo nu a fost doar un actor, ci un constructor de cultură, un om care a luptat pentru demnitatea artei și pentru afirmarea spiritului românesc într-o epocă de tranziție.

Strada care îi poartă numele amintește trecătorilor că arta autentică cere curaj, sacrificiu și credință. Fără oameni ca el, teatrul românesc nu ar fi avut nici rădăcini, nici identitate.

Un simbol etern al teatrului românesc

Astăzi, Matei Millo este considerat un simbol al renașterii teatrului național. A fost omul care a demonstrat că scena nu este doar un loc al amuzamentului, ci o tribună a spiritului și a patriotismului. Prin talent, pasiune și viziune, a lăsat o amprentă ce a dăinuit peste secole.

Millo a fost mai mult decât un actor – a fost fondatorul unei școli de gândire teatrală românească. Prin el, teatrul a devenit un instrument de emancipare culturală, un limbaj prin care poporul și-a redescoperit umorul, forța și demnitatea.

Într-o epocă modernă în care cultura se transformă rapid, numele lui Matei Millo rămâne un reper al autenticității. El ne amintește că arta adevărată se naște din credință și din iubirea pentru oameni, nu din dorința de glorie.

Strada din centrul Bucureștiului care îi poartă numele nu este doar o simplă arteră urbană — este un monument simbolic dedicat unui om care a iubit scena mai mult decât viața însăși și care a schimbat pentru totdeauna destinul teatrului românesc.

Citește și: Glorie eternă, chin absolut. Cine a fost Constantin Mille, „părintele ziaristicii române moderne”