Ascuns în nordul Capitalei, în spatele unor vechi clădiri industriale din zona Fabricii de Glucoză, Muzeul Național al Aviației Române nu este doar o colecție de aparate de zbor, ci o veritabilă cronică a istoriei aeronauticii românești. 

De la visul zborului la un spațiu al memoriei aeronautice

Locul ales pentru a-i găzdui exponatele nu a fost deloc întâmplător: aici, acum mai bine de un secol, funcționa școala de observatori aerieni, iar mai târziu a luat naștere celebrul aerodrom militar Pipera. De pe acest aerodrom, Smaranda Brăescu – femeia care avea să devină o legendă a aviației mondiale – a doborât recordul american de salt cu parașuta, în 1931.

Muzeul, dedicat celor care au scris istoria zborului românesc, reprezintă astăzi un loc de pelerinaj pentru pasionații de aviație, dar și o mărturie despre ambiția unei țări care, de la Traian Vuia la Henri Coandă și Aurel Vlaicu, a contribuit semnificativ la progresul mondial al zborului.

Primele idei: un vis născut după Primul Război Mondial

Dorința de a crea un muzeu al aviației române nu este nouă. Ea își are rădăcinile în perioada interbelică, la scurt timp după încheierea Primului Război Mondial. 

Liga Națională Aeronautică din România a fost prima care a propus, în anii ’20, înființarea unui „punct muzeistic” destinat expunerii materialelor militare și a aparatelor de zbor folosite sau capturate în timpul operațiunilor. 

Scopul era unul dublu: păstrarea memoriei eroilor aviatori și prezentarea evoluției rapide a tehnologiei aviatice.

În 1938, istoricul Nicolae Iorga a readus în discuție această idee, considerând că România, având deja figuri marcante în domeniu, merita un spațiu dedicat aviației. Din păcate, izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial a pus capăt acestor planuri. Țara a fost nevoită să-și concentreze resursele în altă direcție, iar proiectul unui muzeu a fost amânat pentru mai bine de trei decenii.

Punctele muzeale din anii ’70: primele colecții

Abia la începutul anilor ’70, conducerea Aviației Militare Române a reluat ideea unui muzeu. Dorința era clară: tinerii piloți trebuiau să-și cunoască înaintașii, să afle cine au fost Vuia, Vlaicu sau Coandă. 

În acea perioadă au fost create primele puncte muzeale în școlile de aviație de la Bobocu și Mediaș. Deși modeste, aceste colecții reprezentau începutul unei inițiative care avea să ducă, în cele din urmă, la crearea unei instituții naționale dedicate zborului.

Nașterea Muzeului Național al Aviației Române

Muzeul Național al Aviației Române a devenit realitate la 2 martie 1990, prin Hotărârea de Guvern nr. 197/1990. La început, muzeul a funcționat la Baza Tehnică Otopeni, într-o unitate militară ce avea să devină celebră opt ani mai târziu, din cauza scandalului „Țigareta II”. 

Condițiile de atunci erau extrem de dificile. Fostul director al instituției, comandorul Paul Sandachi, rememora cu emoție acea perioadă: „La început, muzeul era amplasat în niște corturi militare. Vara te sufocai, iar iarna înghețai. Aveam doar documente și fotografii, dar niciun avion expus”.

În ciuda acestor greutăți, muzeul a reușit să atragă atenția publicului. Era o dovadă clară a dorinței celor implicați de a păstra vie memoria unei tradiții glorioase, chiar și în condiții improvizate.

Mutarea la Băneasa și primele avioane expuse

În 1995, muzeul a fost mutat la Băneasa, în incinta unei clădiri ce adăpostea și primul centru meteorologic al aviației române. Aici, pentru prima dată, au fost expuse aparate de zbor adevărate: avioane și elicoptere care făcuseră parte din dotarea armatei române. 

Această etapă a însemnat o transformare radicală — muzeul devenea un spațiu viu, interactiv, unde vizitatorii puteau simți cu adevărat pulsul istoriei aviatice.

Din păcate, clădirea respectivă a fost demolată ulterior, spre regretul comandorului Sandachi, care considera acel spațiu un simbol al începuturilor instituției.

O nouă casă pentru muzeu

În anul 2000, colecțiile au fost transferate în incinta unei foste unități militare de lângă Aeroportul Otopeni. Totuși, locul nu era suficient de generos pentru a găzdui întreaga colecție. Astfel, în 2005, muzeul s-a mutat din nou, de această dată în complexul de pe strada Fabrica de Glucoză, unde se află și astăzi.

Deși mutarea a fost dificilă, ea a adus și un mare avantaj: hangarele spațioase permiteau o expunere amplă a avioanelor și echipamentelor, oferind vizitatorilor o experiență autentică, similară unei incursiuni într-o bază aeriană.

Aerodromul militar Pipera și recordul Smarandei Brăescu

Actualul spațiu al muzeului are o semnificație istorică aparte, deoarece se află pe locul unde, la începutul secolului XX, funcționa aerodromul militar Pipera.

Acesta a fost inaugurat în 1915 pentru ca piloții absolvenți ai Școlii Militare de Pilotaj de la Cotroceni să își poată perfecționa abilitățile de zbor. Aerodromul a fost unul dintre cele mai importante centre de formare pentru aviatorii români din prima jumătate a secolului XX.

Tot de aici, în 1931, Smaranda Brăescu a realizat saltul care a făcut-o celebră în întreaga lume, doborând recordul american de parașutism. 

Performanța ei a devenit un simbol al curajului și al spiritului inovator care definesc aviația română. Nu este de mirare, deci, că tocmai acest loc a fost ales pentru a găzdui Muzeul Național al Aviației.

Comorile muzeului: de la Vuia la Coandă

Muzeul este organizat în două mari hangare, fiecare cu un rol bine definit. Primul hangar găzduiește expoziția de bază, care ilustrează istoria aeronauticii românești de la începuturile ei până în anul 1959. Aici, vizitatorii pot descoperi spații dedicate celor trei mari pionieri ai aviației române: Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă.

Poate fi admirată o replică fidelă a avionului Vuia nr. 1, documente originale, obiecte personale ale lui Vlaicu, precum și machete ale invențiilor care au pus România pe harta mondială a zborului.

Tot în primul hangar există o secțiune dedicată celui de-Al Doilea Război Mondial, unde este expusă o replică a avionului IAR-80, unul dintre cele mai performante aparate de luptă construite vreodată în România. Alături de el se găsesc uniforme, arme, fotografii și jurnale de front care reconstituie istoria eroilor aviatori.

Atmosfera interbelică și evoluția zborului modern

Între cele două hangare, vizitatorii trec printr-un pasaj care recreează atmosfera străzilor Bucureștiului interbelic. Este un spațiu dedicat relației dintre aviație și societate, arătând cum fascinanta lume a zborului a influențat cultura urbană, moda și chiar literatura epocii.

Al doilea hangar expune aparate de zbor din anii ’60 și ’70 – MiG-17, MiG-19 și MiG-21, dar și avioane de antrenament L-29. Tot aici se află simulatoare de zbor, instalații de radiolocație și artilerie antiaeriană, reprezentând epoca modernă a aviației militare române.

În exterior, în parcul expozițional, vizitatorii pot vedea avioane cu reacție, elicoptere, dar și piese de tehnică militară de mari dimensiuni, restaurate și întreținute cu grijă.

Modernizare și recunoaștere

În anul 2006, cu ocazia centenarului primului zbor efectuat de Traian Vuia, Muzeul Național al Aviației Române a organizat singurele manifestări ample dedicate acestui eveniment. 

Acțiunile sale au fost apreciate de comunitatea istorică și științifică, confirmând rolul său esențial în păstrarea și promovarea patrimoniului aeronautic național.

În 2020, muzeul a primit o finanțare de 98 de milioane de lei pentru reparații capitale și restaurarea exponatelor. Lucrările au vizat nu doar conservarea avioanelor istorice, ci și modernizarea spațiilor expoziționale și crearea unor zone interactive pentru publicul tânăr.

Moștenirea zborului românesc

Astăzi, Muzeul Național al Aviației Române nu este doar un loc de vizitat, ci un spațiu al memoriei și al identității naționale. El vorbește despre curaj, viziune și inovație – despre oameni care au visat să cucerească cerul și au reușit.

De la primele experimente ale lui Vuia și Vlaicu, la inovațiile lui Coandă și performanțele Smarandei Brăescu, istoria aviației române este o poveste despre pasiune și perseverență. Iar muzeul din București, ridicat pe locul unde altădată se forma elita aeronauticii, păstrează vie această poveste, amintindu-ne că zborul nu este doar o cucerire tehnologică, ci și una a spiritului.

Astfel, între zidurile sale și sub aripile avioanelor expuse, Muzeul Național al Aviației Române rămâne un sanctuar al memoriei aeriene, un loc unde trecutul și prezentul se întâlnesc în numele visului etern al omului de a zbura.

Citește și: Geniul aeronauticii românești. Cine a fost Henri Coandă și de ce aeroportul din Otopeni îi poartă numele