La începutul secolului al XX-lea, în zona Gării de Nord, una dintre cele mai efervescente și dinamice părți ale Bucureștiului, lua naștere un edificiu care avea să rămână adânc întipărit în memoria capitalei. Este vorba despre Hotelul Bratu, cunoscut mai târziu sub numele de Hotel Grivița, o clădire ridicată din inițiativa investitorului vizionar Alexandru Bratu. Poziționat la intersecția Căii Griviței cu strada Gheorghe Polizu, vis-a-vis de Școala de Poduri și Șosele (viitoarea Politehnică), hotelul nu era doar un simplu loc de cazare, ci un punct de întâlnire pentru călători, artiști și intelectuali ai vremii.

Moștenirea familiei Bratu și contribuția la știința românească

Încă de la început, amplasarea sa strategică i-a conferit o importanță aparte: era la câteva minute de Gara de Nord, principala poartă feroviară a țării, și în apropierea centrelor academice și culturale. De aceea, hotelul a atras rapid personalități de prim rang, dar și vizitatori care își doreau să fie în inima unui oraș în plină transformare.

Alexandru Bratu, proprietarul hotelului, era mai mult decât un antreprenor inspirat. Familia sa a lăsat o amprentă puternică asupra culturii și științei românești. Fiul său, Emilian Bratu (1904–1991), a devenit unul dintre pionierii ingineriei chimice din România. 

Format la prestigioase universități europene din Viena, Karlsruhe și Berlin-Charlottenburg, acesta a fost ulterior profesor universitar la Politehnica din București. A scris manuale de referință și a pregătit generații întregi de specialiști.

Locuința familiei Bratu, aflată la intersecția Căii Griviței cu strada Semicercului, era o casă impunătoare, unde s-au perindat de-a lungul timpului personalități de marcă, printre care și academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga. O altă proprietate a familiei, situată pe strada Buzești, se află astăzi într-o stare avansată de degradare, un contrast trist cu gloria trecutului.

Hariclea Darclée – de pe marile scene ale lumii la anonimatul unui hotel

Un capitol emoționant al istoriei Hotelului Bratu este legat de prezența sopranei Hariclea Darclée, numită odinioară „privighetoarea Carpaților”. Născută în 1860, artista a cucerit Europa cu vocea sa, fiind aplaudată pe scena Teatrului Scala din Milano chiar de Giuseppe Verdi. Pentru ea, mari compozitori precum Giacomo Puccini și Pietro Mascagni au creat roluri speciale.

Cariera ei fulminantă părea să o asigure de un viitor confortabil. Realitatea a fost însă cruntă. Averea agonisită a fost risipită pe turnee, costume fastuoase și un stil de viață rafinat. Odată retrasă de pe scenă, nu a avut nici sprijinul unei familii înstărite, nici o sursă stabilă de venit.

Îmbătrânită și bolnavă, Darclée s-a refugiat la Hotelul Bratu, un loc modest, dar apropiat de Gara de Nord și frecventat de artiști aflați în trecere. Acolo și-a petrecut ultimii ani, într-o cameră simplă, departe de lumina reflectoarelor. Se spune că adesea depăna amintiri cu personalul hotelului, evocând vremurile în care compozitori celebri îi dedicau opere.

În 1939, sănătatea i s-a deteriorat rapid, iar lipsa tratamentului adecvat a grăbit sfârșitul. Moartea sa a trecut aproape neobservată. Singura instituție care i-a onorat memoria a fost Ambasada Italiei, care a suportat cheltuielile pentru a-i asigura o înmormântare decentă la Cimitirul Bellu. Destinul ei, de la glorie mondială la anonimat, a rămas una dintre cele mai triste povești din istoria muzicii românești.

George Enescu și refugiul său creativ

În contrast cu drama Haricleei Darclée, aceeași clădire a fost martoră la momente de inspirație creativă pentru George Enescu, cel mai mare compozitor român. Enescu nu și-a cumpărat niciodată o locuință în București. Nomad prin excelență, își împărțea viața între România, Franța și alte capitale europene.

Când revenea în București, alegea să stea la Hotelul Bratu. Alegerea era una practică și simbolică: apropierea de gară îi permitea să plece rapid spre Franța, dar hotelul era și un loc unde artiștii și intelectualii se simțeau ca acasă.

Enescu închiria, de obicei, trei camere pentru câte o lună. Una era pentru odihnă, alta pentru studiu și compoziție, iar a treia pentru a-și primi vizitatorii. Își aducea propriul pian, iar personalul hotelului îi oferea liniștea necesară pentru lucru. Se spune că numeroase schițe muzicale au fost conturate chiar între zidurile acestui hotel.

Vizitatorii săi, printre care Dinu Lipatti sau Mihail Jora, găseau în acea atmosferă un loc de dialog și inspirație. Astfel, Hotelul Bratu nu a fost doar un spațiu de cazare, ci un adevărat sanctuar creativ pentru marele compozitor.

Transformarea hotelului în perioada comunistă

După instaurarea regimului comunist, proprietățile private au fost naționalizate. Hotelul Bratu și-a schimbat destinația și a devenit cămin studențesc pentru viitorii ingineri ai Politehnicii București.

Generații întregi au locuit aici, bucurându-se de proximitatea față de facultățile tehnice și de infrastructura universitară.

Această etapă a conferit clădirii o nouă identitate. Din spațiu destinat artiștilor și intelectualilor, a devenit adăpost pentru tineri dornici să-și construiască un viitor profesional.

De la spații comerciale la ruină

În anii ’60 și ’70, parterul hotelului a fost transformat într-un mic centru comercial. Aici funcționau o agenție CEC, o agenție Loto-Pronosport, un birou de copiat acte, un atelier de lenjerie și un anticariat foarte căutat de studenți. Locul vibra de viață, fiind un punct de întâlnire pentru comunitatea universitară.

După 1990, însă, destinul clădirii a luat o turnură nefericită. Cumpărat de frații Micula, patronii European Drinks, hotelul a fost lăsat în paragină. Degradarea era evidentă, iar clădirea, odinioară plină de istorie și viață, ajunsese o ruină care contrasta puternic cu dezvoltările imobiliare din zonă.

Renașterea sub numele de Hotel Grivița

La începutul anilor 2000, omul de afaceri Dorin Cocoș, deranjat de ruina din vecinătatea propriului său hotel, EuroHotels, a decis să cumpere clădirea. În 2012 a inițiat un proces amplu de restaurare, iar în 2014 Hotelul Grivița a fost redeschis publicului.

Renovarea a păstrat elemente arhitecturale originale, dar a adus totodată confortul modern. Astfel, hotelul a reușit să îmbine tradiția cu cerințele prezentului, păstrând vie amintirea unui loc care a marcat istoria culturală a capitalei.

Un simbol al memoriei orașului

Astăzi, Hotelul Grivița este mai mult decât o clădire renovată. Este un martor al unor povești impresionante: gloria și declinul Haricleei Darclée, inspirația creativă a lui George Enescu, spiritul științific al familiei Bratu și efervescența vieții studențești din perioada comunistă.

De la zilele de glorie ca Hotel Bratu, la decăderea postcomunistă și până la renașterea sa modernă, edificiul rămâne un reper pentru istoria Bucureștiului. Pentru vizitatori, el oferă nu doar cazare, ci și șansa de a atinge, chiar și pentru câteva clipe, farmecul unei lumi apuse.