În inima Centrului Vechi, printre restaurante, cafenele, terase și clădiri care păstrează încă fragmente din Bucureștiul de altădată, se află unul dintre cele mai importante locuri din istoria orașului. Curtea Veche, cunoscută și sub numele de Curtea Domnească, este considerată cel mai vechi monument medieval al Capitalei și reprezintă unul dintre punctele în jurul cărora s-a dezvoltat Bucureștiul. Aici au locuit domnitori ai Țării Românești, aici s-au desfășurat activități politice și administrative importante, iar în jurul reședinței domnești s-a dezvoltat treptat orașul. Fragmentele păstrate astăzi aparțin unor etape istorice diferite, de la vestigii legate de cetatea din vremea lui Vlad Țepeș până la construcțiile dezvoltate în timpul domniilor lui Mircea Ciobanul și Constantin Brâncoveanu. Dar istoria oficială nu este singura poveste pe care o spune Curtea Veche. De-a lungul timpului, ruinele au fost înconjurate de numeroase legende. Se vorbește despre tuneluri subterane care ar fi permis domnitorilor să fugă în timpul atacurilor, despre un clopot ascuns într-o fântână și chiar despre fantoma lui Vlad Țepeș, despre care pasionații de paranormal susțin că ar reveni printre zidurile fostei reședințe domnești. Cea mai neobișnuită poveste este însă cea a Babei Manu, o femeie despre care tradiția urbană spune că apărea noaptea, cântând și dansând prin Curtea Veche. Spre deosebire de alte personaje pur legendare, Baba Manu este prezentată în unele surse drept o persoană reală, despre care s-au țesut ulterior povești supranaturale.

Curtea Veche, locul de unde s-a dezvoltat Bucureștiul medieval

Istoria Curții Vechi este mult mai veche decât sugerează aspectul actual al ruinelor. Muzeul Municipiului București arată că zona păstrează mărturii istorice care coboară până în secolele medievale timpurii și că spațiul a avut o continuitate a locuirii de peste cinci secole. Curtea Domnească a devenit reședință a domnitorilor Țării Românești, iar între secolele XV și XVII Bucureștiul a avut aici unul dintre principalele sale centre de putere.

Un moment esențial este legat de Vlad Țepeș. Într-un document emis la 20 septembrie 1459 apare prima mențiune documentară a „Cetății București”, iar cercetările arheologice au identificat în zona Curții Vechi structuri atribuite cetății ridicate în timpul domniei sale. Studiile publicate de Muzeul Municipiului București indică o fortificație construită în anii 1458-1459, cu ziduri din piatră și mortar și cu subsoluri care făceau parte din ansamblul defensiv.

Mai târziu, Curtea Domnească a fost transformată și extinsă de alți voievozi. Palatul ridicat în timpul lui Mircea Ciobanul a înglobat structuri mai vechi, iar ansamblul a cunoscut perioade de dezvoltare în timpul lui Matei Basarab, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu și al altor domnitori. În vremea lui Brâncoveanu, Curtea Domnească a atins una dintre cele mai importante perioade de înflorire.

Denumirea de „Curtea Veche” a apărut ulterior, după construirea unei noi reședințe domnești în zona Dealului Spirii. Vechiul complex a intrat treptat în declin, iar în 1798 o mare parte a terenului a fost scoasă la licitație. Pe fostul teritoriu al Curții Domnești au apărut ulterior străzi, case și cartiere, astfel încât vechiul nucleu medieval a fost absorbit de orașul modern.

Tunelurile secrete, între realitate și legenda Bucureștiului subteran

Puține povești legate de Curtea Veche sunt mai persistente decât cea a tunelurilor subterane. De-a lungul timpului, Bucureștiul a fost înconjurat de o adevărată mitologie a galeriilor ascunse, despre care se spune că ar fi permis boierilor și domnitorilor să se retragă în timpul atacurilor sau să se deplaseze fără să fie observați.

Una dintre cele mai cunoscute variante susține existența unei galerii care ar fi legat Curtea Veche de zona Hanului lui Manuc și de Biserica Domnească. Unele relatări vorbesc despre un tunel de câteva sute de metri, aflat la mare adâncime și construit din cărămidă. Alte versiuni extind rețeaua imaginară către diferite zone ale Bucureștiului.

Există însă o diferență importantă între existența unor subterane reale și afirmația că toate ar fi făcut parte dintr-o rețea secretă construită pentru fuga domnitorilor. Cercetările istorice confirmă existența unor pivnițe, hrube și structuri subterane în vechiul București, iar literatura de specialitate amintește și descoperirea unor galerii. Totuși, traseele spectaculoase atribuite tunelurilor Curții Vechi nu sunt confirmate integral prin cercetări arheologice.

O parte a legendei poate fi explicată chiar prin arhitectura Bucureștiului medieval. Pivnițele erau indispensabile într-un oraș în care alimentele și vinul trebuiau depozitate în spații răcoroase, iar în timpul conflictelor asemenea încăperi puteau deveni locuri de refugiu. La Hanul lui Manuc, de exemplu, documentarea istorică menționează existența mai multor pivnițe boltite și chiar a unui tunel despre care descrierile epocii spun că putea adăposti un număr foarte mare de persoane.

De aici până la imaginea unei rețele subterane care leagă întreg Centrul Vechi nu a fost decât un pas, iar imaginația bucureștenilor a făcut restul.

Fantoma lui Vlad Țepeș și încăperile ascunse ale palatului

Poate cea mai spectaculoasă legendă este cea potrivit căreia fantoma lui Vlad Țepeș ar bântui și astăzi ruinele Curții Vechi. Povestea este alimentată de asocierea puternică dintre domnitor și acest loc, dar și de aspectul întunecat al subsolurilor și zidurilor păstrate până astăzi.

Vlad Țepeș a fost unul dintre voievozii care au legat definitiv numele său de Bucureștiul medieval. Cetatea ridicată în timpul său reprezintă una dintre cele mai importante etape ale dezvoltării Curții Domnești, iar fragmente ale zidurilor din această perioadă sunt încă vizibile în sit.

În imaginația populară, încăperile subterane ale vechii curți au devenit astfel locuri ideale pentru povești cu fantome. Se spune că sufletele celor care au murit sau au fost închiși aici ar fi rămas captive între ziduri, iar nopțile de la Curtea Veche ar fi încă tulburate de zgomote și apariții.

Nu există dovezi istorice care să demonstreze existența fantomei lui Vlad Țepeș. Povestea trebuie privită ca parte a folclorului urban al Bucureștiului. Totuși, decorul real al locului explică de ce asemenea legende au prins atât de ușor. Subsolurile, zidurile masive, urmele incendiilor și numeroasele transformări prin care a trecut complexul creează atmosfera perfectă pentru o poveste despre spirite și locuri bântuite.

Clopotul ascuns în fântână și spaima de invadatori

O altă legendă asociată Curții Vechi vorbește despre un clopot al Bisericii Domnești care ar fi fost ascuns de localnici pentru a nu ajunge în mâinile invadatorilor.

Potrivit poveștii, în timpul unei incursiuni otomane, obiectele metalice urmau să fie confiscate și topite. Pentru a salva clopotul bisericii, oamenii l-ar fi coborât într-o fântână adâncă, după care au acoperit locul cu pământ. Invadatorii nu l-ar fi găsit niciodată, iar clopotul ar fi rămas îngropat undeva sub vechea Curte Domnească.

Povestea este greu de separat de numeroasele legende bucureștene despre obiecte ascunse în timpul războaielor. Într-un oraș care a trecut prin invazii, incendii și schimbări politice, ideea că locuitorii și-ar fi ascuns bunurile cele mai importante este plauzibilă. Totuși, în cazul acestui clopot, legenda nu trebuie confundată cu un fapt arheologic demonstrat.

Tocmai astfel de povești contribuie însă la farmecul Curții Vechi. Fiecare pivniță, fântână sau zid poate deveni, în imaginarul orașului, punctul de plecare al unei povești despre vremuri tulburi și oameni care încercau să salveze ceea ce aveau mai de preț.

Baba Manu, femeia care ar fi dansat noaptea prin Curtea Veche

Dintre toate legendele locului, povestea Babei Manu este poate cea mai misterioasă. Spre deosebire de fantoma lui Vlad Țepeș, personajul nu este legat de un domnitor sau de o figură istorică celebră, ci de o bătrână despre care tradiția spune că putea vedea dincolo de lumea obișnuită.

Potrivit legendei urbane, Baba Manu era o cerșetoare și ghicitoare care obișnuia să stea pe treptele bisericii de la Curtea Veche. Bucureștenii o priveau cu teamă și respect, deoarece credeau că are puteri supranaturale. Cuvintele ei erau considerate prevestiri, iar oamenii îi acordau o importanță aparte.

Povestea spune că, după moarte, Baba Manu nu ar fi dispărut cu totul. În schimb, spiritul ei ar fi continuat să apară la Curtea Veche, mai ales în timpul nopții. Unele relatări o descriu cântând și dansând prin vechiul palat, într-un ritual misterios care ar fi avut rolul de a proteja orașul.

Există și o versiune potrivit căreia Baba Manu ar fi fost o persoană reală și ar fi murit în Marele Incendiu din București, izbucnit la 23 martie 1847. Incendiul a fost una dintre cele mai mari catastrofe din istoria Capitalei și a afectat grav inclusiv zona Curții Domnești. Muzeul Municipiului București confirmă că Marele Foc din 1847 a produs pagube importante Palatului Voievodal și Bisericii Buna Vestire.

Identitatea Babei Manu și detaliile biografiei sale rămân însă în zona tradiției urbane. Nu există suficiente dovezi istorice pentru a trata povestea ei ca pe o biografie documentată în toate detaliile. Tocmai această incertitudine a făcut ca personajul să capete, în timp, o aură de fantomă protectoare a Bucureștiului.

Curtea Veche, între ruine și o nouă încercare de salvare

Dincolo de legende, Curtea Veche se confruntă cu o problemă cât se poate de reală: degradarea monumentului. Complexul, care ocupă aproximativ 3.380 de metri pătrați și cuprinde nouă corpuri de clădire, a ajuns într-o stare avansată de degradare după ani în care intervențiile au fost insuficiente.

În septembrie 2026, Primăria Municipiului București a anunțat începerea lucrărilor de punere în siguranță și conservare. Intervenția nu reprezintă încă restaurarea completă a monumentului, ci o etapă menită să oprească degradarea. Sunt prevăzute lucrări la acoperișuri, protejarea zidurilor și bolților și instalarea unui acoperiș provizoriu care să permită continuarea cercetărilor arheologice. Bugetul anunțat este de două milioane de lei, iar durata estimată a acestei etape este de trei luni.

Nu este prima încercare de salvare a ansamblului. Primăria amintește că în 2018 a mai fost demarată o intervenție de punere în siguranță, însă lucrările au fost oprite aproximativ doi ani mai târziu și abandonate.

Astăzi, Curtea Veche rămâne unul dintre cele mai importante locuri pentru înțelegerea istoriei Bucureștiului. Este un spațiu în care faptele documentate și legendele s-au suprapus timp de secole. Vlad Țepeș este prezent prin zidurile cetății sale, domnitorii care au urmat au lăsat urme în arhitectura palatului, iar poveștile despre tuneluri, clopote ascunse și fantome au adăugat o dimensiune misterioasă locului.

Poate că fantoma lui Vlad Țepeș nu se plimbă noaptea printre ruine și poate că Baba Manu nu mai dansează de mult în vechiul palat. Dar legendele lor continuă să trăiască, pentru că spun ceva esențial despre București: orașul nu este alcătuit doar din clădiri și străzi, ci și din poveștile pe care generațiile le-au transmis mai departe. Iar cât timp zidurile Curții Vechi vor rămâne în picioare, este foarte posibil ca misterele sale să continue să fascineze.

Citește și: Palatul Voievodal “Curtea Veche“- cel mai vechi monument al Bucureștiului, uitat în paragină