Într-o zi de 22 septembrie 1873, în micul sat Broscăuți, din județul Botoșani, venea pe lume un copil care avea să schimbe parcursul matematicii românești și să își facă un nume cunoscut în Europa. Provenea dintr-o familie de țărani, dar părinții săi, oameni gospodari și dornici să își vadă copilul educat, i-au insuflat dragostea pentru carte și i-au oferit șansa de a merge la școală.

Din rădăcini simple spre culmile științei

Dimitrie Pompeiu a urmat primele clase la Dorohoi, unde a dovedit încă din primii ani un talent neobișnuit pentru matematică. Deja în clasa a III-a se evidenția prin ușurința cu care rezolva probleme complicate, lăsându-i pe profesori impresionați de rapiditatea și logica sa. 

Tot atunci a început să colaboreze cu o revistă de specialitate, publicând probleme și soluții, fapt ce arăta maturitatea și curiozitatea unui copil care avea să devină un mare savant.

A continuat studiile la Școala de Institutori din București, cu scopul de a deveni profesor. Talentul său pedagogic a fost repede observat de Alexandru Odobescu, care l-a remarcat pentru modul elegant de a preda, pentru ținută și pentru seriozitate.

În 1893, Dimitrie Pompeiu a primit diploma de institutor și a fost repartizat la o școală primară din Galați. Totuși, el visa să ajungă cât mai aproape de capitală și să își croiască un drum spre marea sa pasiune: matematica. Astfel, s-a transferat la Ploiești, unde, în paralel cu munca de învățător, continua să publice articole științifice.

În acea perioadă s-a căsătorit cu Aristița Dragomirescu, învățătoare, cu care a avut trei copii. Cu toate că responsabilitățile familiei erau mari, ambiția lui Pompeiu nu cunoștea limite. În 1896 devine membru al societății „Amicii științelor matematice”, semn că era deja recunoscut pentru activitatea sa. Dar dorința supremă a rămas aceea de a studia matematica la Paris, centrul european al științei vremii.

Drumul spre Paris și formarea universitară

Plecarea la Paris a fost o adevărată aventură. Tânărul institutor a reușit să strângă bani din salariu și să obțină un concediu plătit pentru un an, completând resursele cu sprijinul unui unchi și cu un împrumut. 

În 1898 a ajuns în capitala Franței, unde s-a confruntat cu prima provocare: pentru a intra la universitate trebuia să obțină bacalaureatul francez. A urmat un an de studii intense la o clasă specială de matematică și, în 1899, a trecut examenul cu distincția „très honorable”.

Odată intrat la Facultatea de Matematică a Sorbonei, a devenit o revelație. În doar câțiva ani a obținut certificate în calcul diferențial și integral, mecanică rațională, analiză superioară și mecanică experimentală.

Profesorii au fost impresionați de rigoarea și creativitatea sa. În 1905, după ani de muncă intensă – uneori de până la 14 ore pe zi – și după sacrificii materiale enorme, și-a susținut teza de doctorat în fața unor mari matematicieni ai vremii, printre care se afla și Henri Poincaré. Lucrarea sa, dedicată funcțiilor de variabile complexe, a adus rezultate neașteptate și valoroase, ceea ce i-a asigurat titlul de doctor fără rezerve.

Viața de student la Paris a fost însă foarte grea. Pompeiu și soția lui au trăit în condiții austere, aproape de lipsuri, iar pentru a-l sprijini în finalizarea studiilor, Aristița s-a întors la Ploiești, unde muncea ca învățătoare și trimitea bani la Paris. Doi dintre copiii lor s-au născut chiar în acea perioadă dificilă, iar familia a trecut prin mari încercări pentru ca visul lui Dimitrie să se împlinească.

Întoarcerea acasă și cariera universitară

După obținerea doctoratului, Dimitrie Pompeiu s-a întors în țară și a fost angajat conferențiar la Universitatea din Iași, unde preda analiza matematică. În 1907 a ocupat o catedră de mecanică, iar în 1912 s-a transferat la Universitatea din București, devenind succesor al lui Spiru Haret. Aici și-a consolidat reputația de matematician de valoare, fiind mai târziu numit profesor de teoria funcțiilor.

În paralel, Pompeiu s-a implicat activ în organizarea școlii matematice românești. După Primul Război Mondial, a pus bazele primului seminar matematic la Cluj, după modelul Collège de France. A inițiat în 1929 revista „Mathematica”, una dintre primele publicații de specialitate românești cu răspândire internațională. De-a lungul vieții, a publicat peste 150 de articole și studii în mai multe limbi, contribuind la consolidarea prestigiului matematicii românești pe plan mondial.

Recunoașterea valorii sale a venit și din partea Academiei Române, care l-a ales membru titular în 1934. Totodată, generații de studenți își aminteau cu respect de modul său de predare: riguros, dar totodată deschis și accesibil, capabil să trezească interesul și pasiunea pentru matematică. Grigore Moisil, unul dintre marii matematicieni români, spunea că „la Pompeiu învățai toată matematica și, dacă voiai, și mecanica”.

Contribuții matematice și moștenirea sa

Opera lui Dimitrie Pompeiu a adus contribuții fundamentale. Printre cele mai cunoscute se numără formula Cauchy-Pompeiu, o extensie a celebrei formule a lui Cauchy, care a deschis drumuri noi în analiza complexă. El a introdus noțiuni inovatoare precum funcțiile poligene și derivata areolară.

În 1929, a formulat ceea ce astăzi este cunoscut drept „problema lui Pompeiu”: dacă o funcție continuă are integrala dublă identică pe toate pătratele de o anumită dimensiune, atunci funcția este constantă. Această descoperire a deschis un câmp vast de cercetări și continuă să fie un punct de interes în analiza matematică.

Mai mult, contribuțiile sale s-au extins și în mecanica matematică, ecuațiile diferențiale și teoria metrică, unde distanța Hausdorff-Pompeiu poartă numele său. Prin toate acestea, Dimitrie Pompeiu a demonstrat că îndeplinește toate criteriile unui matematician de referință: a introdus noțiuni noi, a creat metode aplicate, a rezolvat probleme majore și a formulat întrebări deschise pentru generațiile următoare.

În memoria lui și pe bulevard

Dimitrie Pompeiu s-a stins din viață în 1954, la București, lăsând în urmă o moștenire științifică de mare valoare și o școală de matematică solidă. Astăzi, numele său este purtat de un bulevard important din nordul Capitalei, dar și de școli și instituții, amintind trecătorilor și elevilor de destinul unui om care a pornit dintr-un sat modest și a ajuns să fie recunoscut la nivel internațional.

Numele de pe bulevard nu este doar o etichetă urbană, ci o amintire vie a unui destin care arată cât de departe poate ajunge ambiția, perseverența și pasiunea pentru cunoaștere. Dimitrie Pompeiu rămâne nu doar un mare matematician, ci și un simbol al puterii educației și al rolului științei în ridicarea unei națiuni.

Citește și: Nume celebre de bulevard: Dinicu Golescu, primul român care a călătorit cu vaporul cu aburi