Clădirea emblematică a Bucureștiului, Palatul Parlamentului (cunoscut și sub denumirea de Casa Poporului), rămâne unul dintre cele mai controversate și fascinante monumente din România. Construit în epoca comunistă sub regimul lui Nicolae Ceaușescu, acest colos de beton, marmură și oțel a generat de-a lungul timpului numeroase legende, unele exagerate, altele surprinzător de veridice.

În acest articol, dezvăluim cele mai credibile povești despre Palatul Parlamentului, separând miturile de realitate și explorând misterele care încă îl înconjoară.

1. Dimensiunile care bat recorduri: adevăr sau superlativ?

Adevăr:

• Este a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, după Pentagon.
• Are o suprafață construită de 365.000 de metri pătrați (mai mare decât Versailles).
• Conține 1.100 de camere, dintre care multe nu au fost niciodată folosite.

Mit:

• „Are 12 nivele subterane, inclusiv un oraș secret și tuneluri care duc până la Aeroportul Otopeni.”
   
  • Realitate: Există într-adevăr niveluri subterane (inclusiv un buncăr anti-nuclear), dar nu atât de extinse. Tunelurile lungi sunt o exagerare, deși unele pasaje secrete între clădiri guvernamentale au existat.

2. „S-a demolat o parte din București pentru a face loc” – Cât de adevărat este?

Adevăr:

• Pentru construcția Palatului și a Centrului Civic, au fost dărâmate peste 7.000 de case, 20 de biserici și 3 sinagogi.
• Cartierul Uranus, unul dintre cele mai pitorești din Bucureștiul interbelic, a fost șters de pe hartă.

Mit:

• „Toate materialele sunt 100% românești.”
   
  • Realitate: Deși regimul a promovat această idee, marmura de Rușchița a fost într-adevăr extrasă în România, dar unele cristale, covoare și elemente decorative au fost importate.

3. Legenda „sufletului bisericii” înglobat în structură

Povestea:
Se spune că, în timpul demolărilor, o biserică ortodoxă a fost doar parțial dărâmată, iar altarul a rămas înglobat în subsolul Palatului.

Cât de credibil este?

• Parțial adevărat. În zona construcției au existat mai multe lăcașe de cult, iar unele elemente arhitecturale (pietre sculptate, fragmente de fresce) au fost recuperate și mutate. Nu există, însă, dovezi clare că un altar întreg a fost păstrat sub Palat.

4. „A costat atât de mult, încât a sărăcit țara” – O justificare sau o dramatizare?

Adevăr:

• Costul real al construcției a fost estimat la peste 3 miliarde de euro (în valoare actuală), drenând resursele economiei românești în anii ’80.
• Sute de mii de muncitori (inclusiv militari) au lucrat în schimburi de 24 de ore, iar unii au murit în accidente.

Mit:

• „Ceaușescu voia să facă cel mai înalt palat din lume.”
   
  • Realitate: Inițial, avea să aibă un turn mai înalt, dar inginerii l-au convins pe dictator să renunțe din cauza riscului seismic.

5. Fantomele Palatului: de la muncitorii uciși la „strigoaica” din holuri

Cele mai circulante povești paranormale:

• „Se aud zgomote noaptea în coridoarele goale.”
   
  • Explicație: Clădirea are un sistem vast de ventilare și conducte care pot produce ecouri inexplicabile.
• „O femeie în alb a fost văzută în aripa nefolosită.”
   
  • Posibilă origine: Legenda a apărut din cauza izolării unor secțiuni întunecoase, unde personalul rareori pătrunde.

Concluzie: Un simbol al puterii, al sacrificiului și al misterului

Palatul Parlamentului rămâne o capsulă a timpului – o combinație între megalomanie comunistă, ingeniozitate inginerască și suferință umană. Multe dintre poveștile care circulă au un sâmbure de adevăr, dar unele au fost amplificate de ani de speculații.

Ce este cert?

• A fost construit pe ruinele unui București pierdut.
• Rămâne un monument al ambiției și al excesului.
• Încă ascunde secrete neelucidate.

Dacă pereții lui ar putea vorbi, fiecare cameră ar avea o poveste de spus – unele tragice, altele simple coincidențe transformate în legende.

Surse care au stat la baza acestui articol:

• Arhivele CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității)
• Documentare TVR și BBC despre construcția Palatului
• Interviuri cu arhitecți și ingineri implicați în proiect (Gheorghe Leahu, Anca Petrescu)