În inima Bucureștiului, la doar câteva minute de agitația Bulevardului Magheru și de piața Romană, Piața Amzei rămâne un spațiu cu o personalitate aparte. Deși discretă față de marile piețe comerciale ale orașului, zona Amzei adună în straturile sale o istorie complexă, marcată de urbanism eclectic, inițiative culturale, dar și de tensiuni între tradiție și modernizare. Astăzi, Piața Amzei este mai puțin o piață agroalimentară în sensul clasic și mai mult un laborator urban în căutarea unei noi identități.

De la mahalaua Amzei la punctul zero al buricului orașului

Numele zonei provine de la Biserica Amzei, ridicată la începutul secolului al XIX-lea de boierul Amza Năescu. Așezarea s-a dezvoltat în jurul bisericii, iar mahalaua Amzei a devenit un nod de viață comercială și socială. Zona avea avantajul unei poziționări centrale, într-un București care creștea haotic, dar organic.

În perioada interbelică, Amzei a devenit un loc de întâlnire pentru mica burghezie urbană. Se vindeau legume și carne proaspătă în hală, dar și stofe, parfumuri și bunuri de import în magazinele din jur. Era una dintre piețele elegante ale orașului, frecventată de oameni care locuiau în case solide, cu influențe franceze, construite de familii cu nume importante.

Un loc în permanentă negociere cu trecutul și viitorul

Transformările radicale ale Pieței Amzei au început după anii 2000. Clădirea veche a halei a fost demolată în 2010, în ciuda protestelor comunității locale, și în locul ei a fost ridicat un spațiu modern din sticlă și metal, inaugurat oficial în 2015. Noul edificiu – un mix între piață agroalimentară, galerie de artă, spațiu pentru evenimente – a fost gândit ca o infrastructură multifuncțională, dar a rămas parțial neocupat o bună perioadă de timp.

Problema Amzei nu este lipsa de spațiu, ci lipsa unei viziuni coerente. Între tentația de a deveni un hub cultural contemporan și presiunea de a păstra funcția tradițională de piață, zona a oscilat constant. Comercianții de legume au fost mutați în corturi temporare sau în alte spații adiacente, iar fluxul cumpărătorilor a scăzut. Locuitorii din zonă s-au arătat sceptici: “Am venit o viață întreagă la piața Amzei. Acum nu mai știu ce e. Piață? Cafenea? Muzeu?” – spunea o doamnă în vârstă, într-un reportaj local.

O nouă energie urbană: cafenele, librării, festivaluri

Totuși, Piața Amzei nu a fost abandonată. Dimpotrivă. În ultimii ani, zona a cunoscut o reanimare subtilă, dar semnificativă, venită dinspre inițiativele creative. Librăria Humanitas din colțul Pieței organizează lansări, proiecții și dezbateri. Cafenelele de specialitate precum M60 au creat o microcomunitate de creativi și freelanceri.

Piața Amzei a găzduit și târguri de design, expoziții temporare, instalații multimedia sau evenimente de tip "street food". În perioada verii, spațiul exterior devine platformă pentru proiecții în aer liber sau concerte acustice, organizate de Primărie sau ONG-uri culturale. Departe de a fi un loc “cool” în sens facil, Amzei începe să se poziționeze ca un nod urban cu miză culturală, cu o estetică a contrastului și a redescoperirii.

Farmecul cartierului care nu vrea să se predea

Partea cu adevărat remarcabilă a zonei rămâne ambianța urbană. Străduțele care pornesc din piață – Cristian Tell, Mendeleev, Biserica Amzei – păstrează un aer de cartier, deși sunt la cinci minute de mers pe jos de cel mai aglomerat bulevard din București. Se simte încă umbra burgheziei de altădată, dar și vibrația unui oraș care se reinventează în fiecare colț lăsat liber de marile dezvoltări imobiliare.

Piața Amzei nu este o piață în sensul clasic, nu este nici un mall cultural. Este, poate, una dintre puținele zone din București unde trecutul, incertitudinea prezentului și speranțele pentru un viitor urban mai prietenos coexistă fără să se anuleze reciproc.

Foto: Mihai Petre