Pe 13 februarie 1880 se năștea, la Iași, cel care avea să devină unul dintre cei mai importanți gânditori ai României moderne: Dimitrie Gusti. Considerat părintele sociologiei românești, el nu a fost doar un cercetător pasionat, ci și un filosof, etician și vizionar, care a știut să îmbine știința cu viața practică a comunităților rurale. 

Începuturile unei personalități remarcabile

Cariera sa a fost impresionantă: profesor universitar la Iași și București, membru al Academiei Române din 1919, președinte al acestei instituții între 1944 și 1946 și, pentru o scurtă perioadă, ministru al Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor (1932–1933).

Personalitatea lui Gusti s-a conturat într-o perioadă de transformări profunde ale României, iar preocupările sale au urmărit constant modul în care societatea, în special lumea satului, putea fi înțeleasă, îmbunătățită și integrată într-un proces modern de dezvoltare. 

Pentru el, satul nu era doar un spațiu geografic sau economic, ci o lume complexă, plină de sensuri culturale, sociale și spirituale, ce merita explorată cu instrumentele unei științe riguroase.

Cercetările monografice și școala sociologică de la bucurești

Una dintre cele mai mari contribuții ale lui Dimitrie Gusti a fost inițierea și coordonarea cercetărilor monografice dedicate satelor românești. Între 1925 și 1948, echipe interdisciplinare de studenți, cercetători și intelectuali au străbătut satele din toate provinciile istorice ale României. 

Aceste campanii urmăreau nu doar să colecteze date statistice sau observații sociale, ci să surprindă întreaga viață a comunității: de la tradiții și obiceiuri, la arhitectură, economie și viață spirituală.

Prin aceste cercetări, Gusti a creat așa-numita „Școală sociologică de la București”, o mișcare unică în Europa vremii. Sociologia nu mai era doar un exercițiu teoretic, ci devenea o metodă aplicată, pusă în slujba comunității. 

Satul era privit ca o unitate vie, care putea fi înțeleasă și sprijinită în procesul său de dezvoltare. Această abordare integrată a pus bazele unei noi paradigme în științele sociale din România și a făcut ca munca lui Gusti să fie recunoscută și pe plan internațional.

Serviciul social – o premieră mondială

Un moment esențial al activității lui Dimitrie Gusti a fost instituționalizarea serviciului social în 1939. Acesta reprezenta o inovație absolută la nivel mondial: pentru prima dată, cercetarea sociologică era îmbinată cu acțiunea socială concretă și cu educația civică. 

Prin serviciul social, studenții, dar și alte categorii de intelectuali, mergeau direct în sate pentru a desfășura activități culturale, educaționale și practice.

Această inițiativă urmărea să aducă beneficii reale comunităților, dar și să formeze la tineri o conștiință socială activă. În același timp, era o modalitate prin care cercetarea științifică își găsea imediat aplicabilitatea. De altfel, Gusti considera că știința trebuie să fie „vie” și orientată către oameni, nu izolată în sălile de curs sau în biblioteci.

Pavilionul românesc la expoziția mondială din new york

Prestigiul lui Dimitrie Gusti nu s-a limitat la spațiul național. În 1939, el a fost comisarul general al Pavilionului României la Expoziția Mondială din New York, un eveniment de o amploare uriașă. 

În discursul inaugural, rostit pe 6 iunie, Gusti a subliniat contribuția României la patrimoniul cultural universal: „Noi, românii, am adus contribuția noastră la această expoziție mondială din toată inima și fericiți fiind că ea este o mărturie a tot ce a contribuit lumea nouă la civilizația celei vechi.”

Această declarație sintetizează perfect modul în care Gusti vedea locul României în lume: o punte între tradiția străveche a satului și modernitatea globală. Pavilionul românesc a fost apreciat pentru autenticitatea și bogăția sa culturală, confirmând viziunea lui Gusti despre rolul sociologiei și al culturii în reprezentarea unei națiuni.

Cultura pentru sate – căminele culturale

Un alt aspect fundamental al activității lui Dimitrie Gusti a fost crearea căminelor culturale. Aceste instituții, răspândite în lumea rurală, aveau menirea de a aduce cultura mai aproape de sate, acolo unde accesul la educație, teatru sau muzică era extrem de limitat.

Prin aceste cămine, Gusti dorea să rupă izolarea satului și să ofere comunităților instrumente pentru dezvoltare și afirmare. Era o formă de democratizare a culturii, în care oamenii simpli puteau intra în contact cu valorile naționale și universale. 

Această inițiativă a contribuit decisiv la consolidarea unei legături între intelectualitatea urbană și lumea rurală, legătură care a stat la baza întregii sale viziuni sociologice.

Muzeul Satului – visul transformat în realitate

Cea mai cunoscută și durabilă realizare a lui Dimitrie Gusti rămâne însă Muzeul Național al Satului din București, înființat în 1936. Construit pe malul lacului Herăstrău (astăzi Parcul Regele Mihai I), muzeul a fost rezultatul direct al muncii Școlii Sociologice de la București și al cercetărilor monografice desfășurate în sate.

Pentru Gusti, muzeul nu era doar o colecție de case tradiționale, ci un spațiu viu, capabil să transmită autenticitatea și bogăția lumii rurale românești. 

El spunea, la inaugurare: „Muzeul este în stare să oglindească mai bine decât orice altceva bogăția și varietatea de viață țărănească, ideile de atâtea ori adânci, de stil arhitectonic țărănesc, marea știință a adaptării la mediu și a prelucrării mediului, originalitatea în împodobire și siguranța instinctivă sau chibzuită a folosirii spațiului mai larg pentru oameni, vite și lucruri; arta și tehnica românească de la brazdă își dau mâna.”

El obișnuia să numească Muzeul Satului „sunetul trist al clopotelor istoriei României”, subliniind că acest spațiu nu era doar un loc de vizitat, ci o mărturie a identității și a memoriei naționale. Prin conservarea arhitecturii tradiționale, dar și prin prezentarea modului de viață țărănesc, muzeul reușea să transmită generațiilor viitoare o parte esențială din sufletul României.

Moștenirea lui Dimitrie Gusti

Dimitrie Gusti a murit în 1955, dar moștenirea sa intelectuală și instituțională continuă să inspire. Muzeul Satului, care îi poartă numele, este astăzi una dintre cele mai vizitate și apreciate instituții culturale din București, păstrând vie legătura dintre tradiție și modernitate.

De asemenea, ideile sale despre sociologia aplicată, despre importanța cercetării de teren și despre rolul educației în viața comunităților rămân de actualitate. Prin viziunea sa, Gusti a arătat că știința nu poate fi separată de societate și că progresul unei națiuni depinde de înțelegerea și valorificarea resurselor sale umane și culturale.

Astăzi, atunci când pășim prin curțile caselor aduse din toate regiunile României la Muzeul Satului, ne întâlnim nu doar cu istoria rurală a țării, ci și cu spiritul vizionar al celui care a făcut posibilă această instituție. Povestea lui Dimitrie Gusti este, astfel, povestea unui om care a transformat durerea, frumusețea și vitalitatea satului românesc într-o știință, dar și într-o artă a memoriei colective.

Citește și: Muzeul Theodor Aman, prima casă-atelier de artist din România și una dintre cele mai frumoase locuințe ale Capitalei