Istoria locului pe care astăzi se ridică Teatrul Odeon începe în secolul al XVII-lea, atunci când terenul era parte din zestrea Mariei Văcărescu, soția spătarului Dumitrache Ghica. Era o perioadă în care zona din jurul actualei Căi Victoriei începea să devină atractivă pentru marii boieri ai vremii, care ridicau aici reședințe somptuoase. Prima atestare documentară a unei case boierești în acest perimetru datează din anul 1768, ceea ce confirmă importanța acestei proprietăți pentru elitele epocii.

Rădăcini boierești și transformarea într-o curte domnească

La începutul secolului al XIX-lea, printr-o moștenire, terenul ajunge la banul Costache, iar câțiva ani mai târziu istoria sa ia o turnură neașteptată. În anul 1813, domnitorul Ioan Caragea închiriază proprietatea Ghica pentru a instala aici Curtea Domnească. 

Tot el va adăuga la complex și casa Slătineanu, unde se ținea divanul domnesc, clădire situată pe locul actualului Hotel Capșa și al imobilului de la Calea Victoriei nr. 38. Până în 1825, acest ansamblu a funcționat ca sediu al puterii domnești, cuprinzând reședința principală – fosta casă Ghica – și anexele gospodărești, inclusiv grajduri așezate în zona actualului Hotel Majestic.

Astfel, înainte de a deveni un loc dedicat artelor, terenul pe care se află Teatrul Odeon a fost martor al intrigilor politice și al deciziilor majore luate de conducătorii țării.

De la proprietatea Lahovary la modernizarea Căii Victoriei

După anul 1825, proprietatea și-a pierdut funcția politică și a revenit în circuitul civil. În 1860, casele Ghica sunt cumpărate de Nicolae Lahovary, a cărui familie va păstra terenul până la naționalizarea din 1948.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, procesul de modernizare a Căii Victoriei schimbă radical destinația clădirilor din zonă. 

Reședința boierească devine anacronică, astfel că imobilele sunt folosite în alte scopuri: sedii de cluburi politice, birouri ale unor societăți comerciale, dar și spații pentru berării și bodegi renumite.

O transformare notabilă are loc prin vânzarea sau închirierea unor parcele dinspre latura nordică, acolo unde se ridică un imobil important. În perioada interbelică, acesta va adăposti redacția prestigioasei publicații L’Independance Roumaine, iar la etaj au loc chiar reprezentații cinematografice ale fraților Lumière. Tot aici se găsea și magazinul de muzică Orfeu, frecventat de iubitorii de artă și de melomani.

Toate aceste schimbări pregăteau terenul pentru o restructurare de amploare, ce va transforma radical imaginea locului.

Nașterea Teatrului Comedia și apariția Hotelului Majestic

La începutul secolului XX, Emil Lahovary decide să ofere terenului o nouă identitate. Arhitectul Grigore Cerchez este cel care concepe un ansamblu grandios, alcătuit dintr-un teatru modern și două corpuri laterale. Teatrul Comedia, inaugurat pe 25 decembrie 1911, se afla pe latura dinspre strada Academiei, dar își orienta fațada către Calea Victoriei.

Ansamblul era completat de un corp nordic, cu magazine și apartamente, și de Hotelul Majestic, așezat pe latura sudică. Cele două clădiri formau pasaje elegante care dădeau o notă cosmopolită centrului Bucureștiului.

Ulterior, teatrul va suferi unele modificări: sala este extinsă, scena înălțată, iar noi corpuri de legătură cu aripile laterale sunt adăugate pentru a îmbunătăți funcționalitatea ansamblului. Astfel, locul își contura identitatea culturală, devenind un reper pentru viața artistică a Capitalei.

Încercările războiului și transformările din perioada comunistă

Al Doilea Război Mondial aduce distrugeri semnificative asupra teatrului și clădirilor din jur. Bombardamentele din 1945 afectează în special corpul nordic, care este doar parțial refăcut. Până în anii 1960 ansamblul rămâne într-o formă relativ coerentă, dar funcțiunile se schimbă: fosta casă boierească devine librăria Cartea Rusă, iar Hotelul Majestic își pierde rolul de unitate de cazare.

Situația se schimbă în anii 1970, când autoritățile comuniste lansează o campanie de reabilitare a vechilor hoteluri. Majestic își recapătă funcțiunea originală, iar în 1974 Sala Comedia a Teatrului Național devine Sala Majestic a Teatrului Giulești. În 1990, teatrul își schimbă denumirea și devine ceea ce cunoaștem astăzi sub numele de Teatrul Odeon.

În anii 1980, pentru a reface frontul urban către Calea Victoriei, este construit un imobil nou pe latura nordică, în locul clădirilor demolate, iar în fața teatrului se amenajează o alveolă care pune în valoare edificiul.

Restaurări moderne și un secol de istorie

Un moment important are loc în anul 2002, când clădirea Teatrului Odeon trece printr-un amplu proces de renovare. Podeaua scenei este refăcută, scaunele sunt schimbate, iar pereții sunt readuși la frumusețea inițială prin îndepărtarea și reconstituirea stucaturilor. 

Sistemul tehnic al tavanului glisant, unic în Europa, este reparat, iar scările interioare și exterioare sunt refăcute din piatră adusă din Bulgaria. În 2011, teatrul serbează un secol de existență a clădirii sale, confirmând statutul său de monument istoric și de spațiu cultural emblematic al Bucureștiului.

În 2017, exteriorul este din nou renovat, iar elementele decorative originale sunt reconstituite după modelul celor de la inaugurarea din 1911. Astfel, Teatrul Odeon își păstrează farmecul istoric, dar și funcționalitatea modernă.

Repertoriu, artiști și recunoaștere internațională

Teatrul Odeon este astăzi o instituție de repertoriu, subvenționată de Primăria Municipiului București, cu o echipă stabilă de peste 35 de actori, doi regizori și un scenograf. Sala Majestic, cu o capacitate de 300 de locuri, se remarcă prin eleganța sa și prin faptul că este una dintre puținele săli din Europa dotată cu un tavan glisant, o inovație tehnică spectaculoasă.

De-a lungul decadelor, spectacolele Teatrului Odeon au fost prezentate pe scene importante din întreaga lume. Încă din anii 1970, teatrul participă la turnee internaționale, de la Roma și URSS, până la festivaluri din Italia, Marea Britanie, Germania, Franța, Canada, Egipt sau Israel. 

Regizori de marcă precum Dinu Cernescu, Alexa Visarion, Alexandru Dabija sau Radu Afrim au contribuit la consolidarea prestigiului instituției, iar montările după Shakespeare, Caragiale, Blaga sau texte contemporane au cucerit publicuri diverse.

Odeonul s-a remarcat prin curajul de a aduce pe scenă texte moderne, montări experimentale și producții neconvenționale, participând la festivaluri internaționale de prestigiu din Polonia, Spania, Grecia sau Tunisia. Această deschidere internațională i-a adus recunoașterea ca un adevărat ambasador al teatrului românesc.

Un templu al artelor în inima Bucureștiului

De la reședință boierească și Curte domnească, la gazdă a spectacolelor moderne, Teatrul Odeon a traversat secole de istorie, transformări și încercări. Bombardamentele din 1945, naționalizarea și schimbările din perioada comunistă nu i-au știrbit destinul cultural. Astăzi, teatrul este o instituție vie, care continuă să aducă pe scenă producții de calitate și să ofere publicului experiențe artistice memorabile.

Situat pe Calea Victoriei, într-o clădire monument istoric, Teatrul Odeon nu este doar un loc de spectacol, ci și un spațiu al memoriei colective. El păstrează amintirea epocilor trecute și le reînvie prin artă, fiind un simbol al continuității și al pasiunii pentru teatru în România.

Astfel, povestea Odeonului nu este doar despre ziduri și scene, ci despre spiritul orașului, despre rezistența prin cultură și despre modul în care arta reușește să înfrunte timpul și istoria.

Citește și: Teatrul Național din București, de la începuturi și până-n prezent: o moștenire boierească a devenit centrul cultural al Capitalei