Șobolanii au invadat un trotuar din centrul Bucureștiului. PMB explică de ce nu dispar, deși se face deratizare
- Articole
- 12 OCT 26
Peste 10 șobolani au fost filmați în timp ce se hrăneau pe un trotuar din Piața Sfânta Vineri, în centrul Bucureștiului. Imaginile au circulat pe rețelele sociale, dar problema nu este nouă.
Primăria Capitalei a transmis, la solicitarea București.ro, că în zonă au fost înregistrate trei reclamații și o autosesizare, din februarie până în iulie 2026. De fiecare dată, echipele Companiei Municipale Eco-Igienizare au făcut verificări și au intervenit punctual.
Problema persistă însă. Potrivit PMB, în zonă există surse de hrană pentru șobolani: resturi menajere abandonate, coșuri de gunoi deteriorate sau supraîncărcate și recipiente cu hrană pentru animale.
Cu alte cuvinte, deratizarea se face, dar condițiile care favorizează prezența șobolanilor nu sunt eliminate.
În imaginile postate pe Facebook, pe pagina Bukureștiul, se pot vedea peste 10 șobolani adunați pe un trotuar, unde par să caute hrană.
Imaginile au devenit repede virale.
Cum se poate întâmpla așa ceva, în centrul Capitalei?
Primăria Capitalei a delegat serviciul de deratizare Companiei Municipale Eco-Igienizare București SA, în baza contractului nr. 110/29.01.2025.
Această companie, în baza Programului Unitar de Acțiune (PUA) aprobat pentru 2026, amplasează în oraș produse raticide, inclusiv sub formă de blocuri parafinate, peleți, pastă raticidă sau spumă.
Potrivit informațiilor publicate în SICAP, Compania Municipală Eco-Igienizare București SA (CMEIB SA) utilizează inclusiv produse raticide pe bază de brodifacoum, o substanță anticoagulantă care provoacă hemoragii interne rozătoarelor.
Efectul nu este imediat, ci apare după câteva zile. Această acțiune întârziată contribuie la eficiența momelilor, reducând riscul ca rozătoarele să le asocieze cu îmbolnăvirea altor exemplare și să le evite.
Programul Unitar de Acțiune pentru 2026 prevede deratizarea unei suprafețe cumulate de aproape 30 km² la o trecere: 22,27 km² de spații deschise, 7,33 km² de spații închise și 0,27 km² de spații aferente rețelelor tehnico-edilitare.
În funcție de categoria spațiului, sunt programate între două și patru tratamente pe an.
Dar de ce nu dispar șobolanii, deși se face deratizare?
Ce a descoperit PMB în Piața Sfânta Vineri
PMB și CMEIB SA susțin că simpla aplicare a raticidelor nu este suficientă, dacă rozătoarele continuă să găsească hrană și adăpost.
În răspunsul transmis București.ro, Primăria Capitalei precizează:
„În zona menționată au fost înregistrate la Dispeceratul CMEIB S.A. trei reclamații privind prezența șobolanilor, în lunile februarie, martie și mai, precum și o autosesizare în luna iulie.
În toate aceste cazuri, echipele companiei au efectuat verificări și au intervenit punctual pentru inspectarea stațiilor PVC cu raticid.
Au fost luate măsuri pentru completarea sau înlocuirea raticidului și, în funcție de configurația perimetrului, pentru suplimentarea numărului de stații de intoxicare.
În urma controalelor efectuate în luna mai a anului curent în zona Bd. I.C. Brătianu, Bd. Coposu și Piața Sfânta Vineri, inclusiv împreună cu reprezentanți ai PMB, au fost constatate următoarele:
resturi menajere aruncate pe spațiile verzi și pe trotuare;
coșuri de gunoi deteriorate sau supraîncărcate;
recipiente cu hrană și apă pentru pisici sau păsări, amplasate în zona blocurilor de locuințe.
Aceste situații afectează eficiența operațiunilor de deratizare.
Deșeurile menajere necontrolate și spațiile comerciale cu profil alimentar asigură surse permanente și alternative de hrană pentru șobolani, reducând eficiența tratamentelor, indiferent de frecvența acestora”.
De ce nu este suficientă otrava pentru șobolani
Potrivit PMB, combaterea șobolanilor presupune mai mult decât amplasarea stațiilor cu raticid.
Sunt necesare măsuri de curățenie, gestionarea corespunzătoare a deșeurilor și eliminarea locurilor în care rozătoarele se pot adăposti.
„Combaterea eficientă a rozătoarelor presupune aplicarea principiului controlului integrat al dăunătorilor și eliminarea factorilor favorizanți, printre care:
închiderea golurilor care permit adăpostirea șobolanilor, inclusiv în zona gurilor de canal sau a paturilor de țevi care comunică cu subsolurile blocurilor;
menținerea spațiilor verzi în stare salubră și gestionarea corespunzătoare a deșeurilor, atât prin colectarea acestora la timp, cât și prin informarea populației cu privire la efectele negative ale resturilor alimentare asupra eficienței deratizării;
eliminarea surselor alternative de hrană, deoarece resturile alimentare accesibile sunt mai atractive pentru rozătoare decât momelile raticide utilizate în tratamente.
Alți factori care afectează eficiența deratizării sunt clădirile și terenurile aflate în paragină, precum și rampele de aprovizionare și de eliminare a deșeurilor aparținând unităților cu profil agroalimentar”, a mai transmis PMB, la solicitarea București.ro.
Cine trebuie să curețe în Piața Sfânta Vineri
Piața Sfânta Vineri se află pe teritoriul Sectorului 3.
Primăria de sector are atribuții privind salubrizarea domeniului public aflat în administrarea sa. Pentru stabilirea responsabilității asupra trotuarului pe care au fost filmați șobolanii, trebuie clarificat cine administrează exact acel spațiu.
București.ro a solicitat detalii de la Primăria Sectorului 3. Vom reveni cu ele, când le vom primi.
În plus, operatorii economici din zonă, în special cei cu profil alimentar, au obligații privind gestionarea deșeurilor pe care le produc.
Prin urmare, combaterea șobolanilor nu depinde exclusiv de compania care efectuează deratizarea. Este nevoie și de intervenția celor responsabili de curățenia spațiilor publice și private.
Cum stăm cu deratizarea în București
Potrivit Programului Unitar de Acțiune pentru 2026, aprobat de Consiliul General al Municipiului București prin HCGMB nr. 13/2026, în Capitală sunt programate tratamente de deratizare pe o suprafață cumulată de aproape 30 km² la o trecere.
În unele zone, tratamentele se repetă de până la patru ori pe an.
La data de 12 octombrie 2026, stadiul intervențiilor, potrivit informațiilor transmise de PMB, era următorul:
Spații deschise de pe domeniul public și privat al PMB (parcuri, spații verzi, aliniamente stradale, scuaruri etc.) – două tratamente finalizate, iar al treilea în desfășurare, din totalul de trei aprobate pentru anul 2026;
Locuri de agrement, terenuri de sport etc. – două tratamente finalizate, iar al treilea în desfășurare, din totalul de trei;
Cimitire – trei tratamente finalizate, iar al patrulea în desfășurare, din totalul de patru;
Terenuri ale instituțiilor publice din subordinea autorităților administrației publice locale – două tratamente finalizate, iar al treilea în desfășurare, din totalul de trei;
Terenuri aferente imobilelor de tip condominiu aparținând asociațiilor de proprietari/locatari, căminelor studențești, căminelor de elevi, locuințelor sociale, parcărilor de reședință etc. – trei tratamente finalizate, iar al patrulea în desfășurare, din totalul de patru;
Piețe și târguri agroalimentare – trei tratamente finalizate, din totalul de patru;
Clădiri ale instituțiilor publice din subordinea PMB (subsoluri, spații tehnice, de producție, supraterane etc.) – două tratamente finalizate, iar al treilea în desfășurare, din totalul de trei;
Clădiri ale instituțiilor publice din subordinea autorităților administrației publice locale, altele decât PMB (subsoluri, spații tehnice, de producție, supraterane etc.) – două tratamente finalizate, iar al treilea în desfășurare, din totalul de trei;
Spații comune închise din imobile de tip condominiu aparținând asociațiilor de proprietari/locatari (subsoluri, spații tehnice și altele asemenea) – al doilea tratament în desfășurare, din totalul de două.
Costul anual prevăzut pentru deratizare în 2026 depășește 8 milioane de lei, potrivit PUA.
Aceste sume și suprafețe descriu programul aprobat, nu reprezintă, în sine, o confirmare a tuturor cheltuielilor și lucrărilor efectiv realizate.
Ce să facem când vedem șobolani
Bucureștenii care observă șobolani pe domeniul public pot sesiza prezența lor, astfel încât autoritățile să poată verifica zona și să dispună intervenții.
Primăria Capitalei a transmis București.ro:
„Bucureștenii pot sesiza apariția focarelor de infestare pe domeniul public al Municipiului București prin următoarele canale:
Dispeceratul CMEIB S.A., la adresa de e-mail: sesizări@cmeib.ro
pagina de reclamații a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Deratizare, Dezinsecție și Dezinfecție București (ADIDDDB):http://adiddd.ro/recmalații/”, a transmis PMB, la solicitaea București.ro.