La începutul secolului XX, pe Calea Victoriei 49, se afla un loc emblematic pentru viața artistică și literară a Bucureștiului: Terasa Oteteleșanu. Aceasta nu era doar o simplă cafenea sau local de promenadă; era un adevărat fief al boemei și al elitei culturale, unde atmosfera relaxată se împletea cu dezbaterile intelectuale și cu spectacolele de divertisment. Gazdele nevăzute ale acestui univers erau soții Ioan și Elena Oteteleșanu, membri ai unei prestigioase familii de boieri olteni, care transformaseră reședința lor într-un veritabil centru social și cultural.

Lumea bună și aristocrația culturală

Printre vizitatori se aflau personalități de prim rang ale literaturii și artei românești: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Alexandru Macedonski, George Coșbuc, Ilarie Chendi, Emil Gârleanu, Al. Stamatiad, Minulescu, Sadoveanu sau Rebreanu, precum și pictorii Ressu și Iser. Sub protecția regelui Carol I, Bucureștiul devenea, prin efervescența sa culturală, un fel de „pandant balcanic” al Vienei lui Franz Joseph.

Elena Oteteleșanu, supranumită „matroana Bucureștilor”, era considerată o figură indispensabilă în viața socială a capitalei: „era cea dintâi doamnă primitoare, generoasă, miloasă și Mecena Capitalei. 

Primirile ei, balurile ei, seratele, serbările, în marele parc din strada Matei Millo, erau unice în București. Nu era om de calitate, tânăr care începea, om care voia să intre în societatea de sus, care să nu înceapă prin salonul doamnei Oteteleșanu.” Aceasta a decedat în decembrie 1888, la două luni după ce se îmbolnăvise grav.

Ioan Oteteleșanu, la rândul său, și-a revendicat origini legendare, inventând un strămoș prestigios, Otto de Lisch, cavaler despre care se spunea că ar fi descălecat în spațiul românesc extracarpatic pe la 1250. În realitate, primul purtător documentat al numelui Oteteleșanu a fost un postelnic Radu, menționat în hrisoavele din jurul anului 1550.

Castelul și influența culturală

Ioan Oteteleșanu a fost unul dintre marii admiratori ai lui Eminescu, poetul fiind invitat la castelul său de la Măgurele, unde a găsit inspirație pentru „Scrisoarea IV”: „Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, / Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri”.

Contemporanii descriau proprietatea Oteteleșanilor ca fiind un spațiu luxuriant și primitor: „Ceea ce te izbește încă de la ușa intrării sunt florile, o profuzie de flori peste tot. Este patima Elenei Oteteleșanu. Mirosul de trandafiri, garoafe și liliac îți dă o senzație de primăvară. 

Balurile sunt cele dintâi din București prin chiar dispoziția sărbătorească a casei, care are șapte saloane, cameră de goblinuri, o seră bogată și o grădină frumos accidentată, prielnică idilicelor garden-party-uri.”

Transformarea Terasei Oteteleșanu

După moartea Elenei, proprietatea și moștenirea au fost lăsate testamentar lui Ioan Kalinderu, reprezentant al Academiei Române. În 1892, Academia intră în posesia donațiilor boierești, iar proprietatea de pe Victoriei a fost închiriată Clubului Regal, condus de Constantin Cornescu. 

Ulterior, „Cercul Militar” va fi chiriaș în casa Oteteleșanu, până la vânzarea proprietății societății de asigurări Dacia, care o închiriază restauratorilor Mihai Stere și Mitică Georgescu. Aceștia transformă grădina într-un spațiu de spectacole, adăugând o scenă mare cu cabine și loji, mese și scaune, recreând farmecul garden-party-urilor aristocratice.

Primele spectacole și obstacolele La Belle Époque

La început, popularitatea Terasei se lovise de reticențele publicului sensibil la condițiile sanitare: actorul V. Maximilian relata despre umiditate și frig, și despre problemele cu gheața pentru băuturi. În plus, profesionalismul artistic era variabil: primul spectacol de operă a eșuat din cauza unor actori nepregătiți. 

După retragerea lui Mitică Georgescu, Compania de teatru Grigoriu preia grădina, obținând succes cu operete precum Prințesa de Canaris și Vânt de primăvară de Oscar Strauss. Publicul aprecia nu doar spectacolele, ci și mesele excelente, iar intrarea costa doar 2 lei.

Lumea artistică și cafeneaua pentru scriitori

În grădina Oteteleșanilor și în interiorul cafenelei, elitele culturale se întâlneau regulat. În 1910, s-a deschis o cameră specială pentru scriitori și artiști, după modelul cafenelelor pariziene, unde se ofereau onorarii modeste, iar autorii își citeau propriile creații. 

Aici și-au făcut loc personalități ca Minulescu, Al. T. Stamatiad, Puiu Iancovescu, Ion Manu, Pillat și Horia Furtună, precum și oameni de cultură și știință, precum epigramistul Cincinat Pavelescu sau doctorul Nicolae C. Paulescu.

Un personaj emblematic al locului a fost câinele Leandru, companionul scriitorului Grigore Ventura, care devenise cunoscut și iubit de întreaga boemă bucureșteană. Terasa a devenit astfel nu doar un loc de divertisment, ci și un spațiu comunitar al artiștilor, jurnaliștilor și oamenilor de teatru.

Dezvoltarea spectacolelor lirice și teatrale

Terasa Oteteleșanu a găzduit spectacole de operetă și concerte de muzică lirică, cu artiști celebri precum tenorul Nicolae Leonard și orchestra lui Rubinstein, inspirându-se din tradițiile vieneze ale Praterului. Directorii teatrali aduceau dirijori de renume, iar publicul bucureștean se bucura de experiențe artistice de nivel european. Cafeneaua și grădina deveniseră, astfel, un adevărat hub cultural al Vechiului Regat.

Schimbări și declin

Primul Război Mondial și ocupația Germaniei au afectat grav viața culturală a Terasei. După război, apariția noilor generații și a tehnologiilor moderne, cum ar fi pianul automat sau cinematograful, au schimbat dinamica locului. În 1931, compania americană ITT construiește pe locul casei Oteteleșanu Palatul Telefoanelor, marcând sfârșitul acestei epoci boeme.

Partea grădinii a supraviețuit pentru o vreme, devenind locul primului patinoar artificial din România și a restaurantului „Bandy”, iar aici s-a dezvoltat și hocheiul românesc, cu echipe ca „Telefon Club” sau „Tenis Club Român”. 

În același timp, restaurantele „Frascatti” și „English” au păstrat legătura cu spiritul Terasei, continuând tradiția ospitalității și a socializării elitei bucureștene.

Moștenirea culturală

Terasa Oteteleșanu a fost, fără îndoială, o adevărată academie a elitei culturale și sociale a Bucureștiului secolului XIX și începutul secolului XX. A fost locul unde balurile fastuoase, dezbaterile literare și spectacolele lirice au contribuit la formarea identității culturale a capitalei, păstrând amprenta unei epoci în care rafinamentul, arta și intelectualitatea se intersectau sub semnul eleganței și al convivialității.

Aici, boema artistică, aristocrația culturală și tinerii creatori au găsit un spațiu al libertății, al experimentului și al socializării, lăsând o moștenire care încă fascinează cercetătorii și pasionații de istoria Bucureștiului. 

Terasa Oteteleșanu rămâne un simbol al epocii La Belle Époque, al întâlnirilor intelectuale și al fastului social, amintind că orașul, chiar și în vremuri de restricții, a avut mereu nevoie de locuri unde arta și spiritul să se întâlnească.

Citește și: Cafeneaua Fialkowsky, localul decadent al Bucureștiului antebelic unde actorii veneau să deguste ”vinul amestecat cu vorbe de spirit”