
„Pentru mine, aceste concerte sunt mai mult decât spectacole, sunt clipe în care ne simțim ca într-o mare familie, cântând împreună colindele care ne-au crescut și care ne aduc aminte de copilărie, de tradiții și de spiritul sărbătorilor”, mărturisește Andra. „De fiecare dată când cânt în luna decembrie, simt că primesc un dar de la oameni: bucuria lor. Așadar, concertul Reverie va fi felul meu de a oferi înapoi această emoție unică”.
Publicul este invitat să trăiască emoția Crăciunului alături de Andra și echipa ei extraordinară, un prilej de a lăsa grijile deoparte și de a păși într-o „Reverie” a sufletului.
Despre REVERIE:
Producția semnată Andra Records este o lume creată cu dăruire. Peste 100 de artiști și profesioniști de excepție se reunesc pe scenă, iar în spatele cortinei alte 150 de persoane își pun toată pasiunea în slujba acestui regal de colinde absolut: de la regizor, scenograf și scenarist, la muzicieni, tehnicieni, costumieri, stiliști și make-up artiști. Totul este susținut de o desfășurare de forțe impresionante, cu o producție tehnică evaluată la peste un milion de euro, menită să aducă publicului o experiență vizuală și sonoră la standarde internaționale.