Au trecut aproape zece ani de la dispariția Elisabetei Polihroniade, una dintre cele mai mari șahiste din istoria României și o figură emblematică a șahului mondial. Născută la 24 aprilie 1935, la București, Elisabeta a fost mai mult decât o campioană — a fost o intelectuală desăvârșită, o femeie care a trăit cu eleganță, discreție și o pasiune neclintită pentru sportul minții.

Primii pași ai unei minți sclipitoare

Deși provenea dintr-o familie în care tradiția medicală era respectată, tânăra Elisabeta a ales un drum diferit de cel dorit de părinți. În loc să studieze Medicina, a urmat cursurile Facultății de Filosofie, secția Jurnalism. Într-un interviu acordat publicației „România Liberă”, își amintea cu seninătate de acea decizie:

„Știam că nu aș fi putut să joc șah de mare performanță și, în același timp, să practic cu succes o meserie ca aceea de medic. După terminarea facultății, am fost repartizată la Televiziunea Română, de unde am și ieșit la pensie. Timpul mi-a demonstrat că am făcut alegerea potrivită, deoarece am reușit să am două cariere de succes — ca jurnalist și ca jucător de șah.”

Primele semne ale pasiunii sale pentru șah au apărut încă din adolescență. Elisabeta își petrecea adesea timpul alături de băieți pasionați de acest joc al logicii și strategiei, iar curiozitatea a împins-o să înțeleagă tainele tablei cu 64 de pătrățele. S-a înscris la cursurile Palatului Pionierilor, locul unde mulți tineri bucureșteni au descoperit magia competiției intelectuale.

Determinarea sa s-a făcut rapid remarcată. La doar 19 ani, Elisabeta Polihroniade obținea primul rezultat notabil: locul al III-lea la Campionatul Național de Senioare al României. De acolo înainte, drumul ei a fost o ascensiune constantă, marcată de muncă, inteligență și un spirit competitiv remarcabil.

O carieră legendară în șahul mondial

Elisabeta Polihroniade a devenit maestru internațional în 1960, iar din 1982 deținea titlul de mare maestru internațional — o distincție care îi confirma locul între elitele șahului feminin mondial. Palmaresul său este impresionant: de șapte ori campioană națională a României (în anii 1966, 1970, 1971, 1972, 1975, 1976 și 1977), participantă la peste 150 de turnee internaționale și deținătorare a nouă medalii olimpice.

De-a lungul carierei, Elisabeta a participat la zece olimpiade de șah ca jucătoare și la alte opt în calitate de arbitru internațional. A fost arbitru în peste 60 de Campionate Mondiale și Europene, un record ce vorbește despre respectul uriaș pe care îl inspira în comunitatea internațională.

În 1967 a fost decorată cu Ordinul „Meritul Sportiv”, o recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea șahului românesc, iar în 2000 a primit Medalia Națională „Serviciul Credincios”. Un an mai devreme, în 1999, Federația Internațională de Șah (FIDE) îi oferise Diploma de Onoare, înscriindu-i numele în „Cartea de Aur a FIDE”. Era o recunoaștere simbolică, dar profund meritată, a unei vieți dedicate în întregime gândirii strategice.

Însă Elisabeta Polihroniade nu s-a mulțumit doar cu performanțele de pe tabla de șah. A fost director al revistei de specialitate „Gambit”, vicepreședinte al Uniunii Internaționale a Șahului Școlar și o veritabilă promotoare a șahului pentru toate vârstele. 

Ca jurnalist, a avut un rol esențial în popularizarea acestui sport în România, publicând volume menite să inspire și să educe: „Olimpiadele în alb și negru”, „Primii pași în șah”, „Șahul pentru toți” și „64 de premii de frumusețe în șah”.

Între pasiune, discreție și suferință

În plan personal, Elisabeta Polihroniade a fost o femeie discretă, rezervată, care a preferat să lase faptele să vorbească pentru ea. Nu s-a afișat niciodată în lumina reflectoarelor dincolo de competițiile sale, iar despre viața privată a oferit foarte puține detalii.

Se știe doar că a fost căsătorită și că numele soțului, Polihroniade, are origine grecească, însemnând „mulți ani” — un simbol ironic al unei vieți marcate de succese, dar și de suferințe profunde. 

Într-un interviu rar, a recunoscut că a pierdut o fiică, un eveniment tragic care a lăsat urme adânci în sufletul ei. Nu a vorbit niciodată în detaliu despre această durere, preferând să o acopere cu tăcerea demnă care i-a definit întreaga existență.

„Șahul nu m-a făcut niciodată să sufăr, el a fost marea mea iubire până la sfârșit”, mărturisea Elisabeta într-o discuție de suflet. În ciuda greutăților, a rămas fidelă tablei de șah, regăsind în ea echilibrul, liniștea și sensul vieții.

A trăit o viață modestă, dar plină de bogății spirituale. „Averea incomensurabilă pe care am adunat-o este aceea că am avut posibilitatea să cunosc lumea. Am fost în 66 de țări, pe toate continentele, o șansă pe care puțini oameni o au în viață”, spunea cu recunoștință.

O ambasadoare a inteligenței și culturii românești

Elisabeta Polihroniade nu a fost doar o sportivă de excepție, ci și o ambasadoare a culturii și inteligenței românești în lume. Prin prezența ei elegantă, discursul echilibrat și prestanța intelectuală, a reușit să aducă o imagine pozitivă României în contexte internaționale.

Mulți dintre cei care au cunoscut-o povestesc despre rafinamentul și calmul cu care analiza fiecare situație, fie pe tabla de șah, fie în viață. Era o femeie care inspira respect, dar și o doză de mister. Îmbina logica riguroasă a unui mare strateg cu sensibilitatea unui spirit artistic — nu întâmplător, a fost și membră a Uniunii Scriitorilor din România.

La Televiziunea Română, unde a lucrat zeci de ani, a fost o prezență remarcabilă. Prin emisiunile și materialele sale, a contribuit la popularizarea șahului într-o perioadă în care acest sport era considerat o adevărată artă a gândirii. Pentru mulți tineri ai anilor ’70 și ’80, imaginea Elisabetei Polihroniade la televizor era o sursă de inspirație — un model de eleganță, inteligență și perseverență.

Moștenirea unei regine

După o viață dedicată competiției, educației și jurnalismului, Elisabeta Polihroniade s-a stins din viață pe 23 ianuarie 2016, la vârsta de 80 de ani, după o grea suferință. A fost înmormântată la Cernica, loc de reculegere pentru multe personalități ale culturii române.

Moartea ei a lăsat un gol imens în comunitatea șahistă internațională. Federația Română de Șah, FIDE și numeroase cluburi din lume i-au adus omagii, amintind nu doar rezultatele sale extraordinare, ci și contribuția constantă la dezvoltarea șahului ca instrument educativ.

Astăzi, la aproape un deceniu de la trecerea sa în neființă, Elisabeta Polihroniade rămâne o figură de referință. În România, numele ei este rostit cu respect de fiecare nouă generație de jucători care pășește în sălile de antrenament. Turneele și competițiile organizate în memoria ei îi păstrează vie amintirea și inspiră tineri să-i urmeze exemplul.

Mai mult decât un sportiv, Elisabeta a fost un simbol al echilibrului între rațiune și sensibilitate, între tărie și delicatețe. A arătat că șahul nu este doar o confruntare între două minți, ci și o artă a răbdării, a gândirii profunde și a respectului pentru adversar.

O viață trăită în alb și negru, dar plină de culoare

Povestea Elisabetei Polihroniade este una a curajului, a alegerilor asumate și a pasiunii duse până la capăt. Născută în București, orașul care i-a modelat spiritul, a devenit o regină a șahului românesc, un reper al inteligenței feminine și al perseverenței.

A fost o femeie care a înțeles că viața, asemenea unei partide de șah, cere răbdare, strategie și curajul de a risca atunci când totul pare pierdut. În fața dificultăților, nu s-a plâns, ci a gândit mutarea următoare. În fața durerii, a răspuns cu demnitate. Iar în fața lumii, a zâmbit cu modestie, conștientă că marile victorii se câștigă mai întâi în minte.

Elisabeta Polihroniade nu a fost doar o maestră a șahului — a fost o maestră a vieții. Moștenirea ei spirituală rămâne un exemplu pentru toți cei care cred că pasiunea, inteligența și eleganța pot transforma orice drum, oricât de greu, într-o poveste de lumină.

Citește și: Cine a fost Monica Lovinescu, cea mai importantă voce feminină a exilului românesc. Și-a dedicat viața luptei împotriva regimului comunist