Evenimentul-manifest Street Delivery, la 20 de ani - Ateliere, instalaţii artistice, intervenţii civice şi experienţe practice menite să pună oraşul „sub semnul întrebării”

By Bucharest Team
- NEWS
- 24 SEP 25
Tema ediţiei aniversare Street Delivery este „sub semnul întrebării”. Între 26 şi 28 septembrie, evenimentul de pe strada Arthur Verona din Bucureşti devine nu doar un festival, ci un exerciţiu colectiv de întrebări, răspunsuri şi scenarii pentru oraşele în care vrem să trăim.
Potrivit organizatorilor, această ediţie este şi un omagiu adus tuturor celor care, de-a lungul timpului, au apărat şi au valorizat spaţiul public, binele comun şi convieţuirea armonioasă. Street Delivery a fost, încă de la începuturile sale, o platformă pentru oameni cărora le pasă de ce e în jurul lor: artişti, activişti idealişti sau pragmatici, poeţi, muzicieni, arhitecţi, designeri, urbanişti, comunităţi, cercetători, grădinari, jurnalişti, publicitari, graficieni, scriitori, profesori şi studenţi, fotografi, meşteşugari, performeri, oameni şi organizaţii care dau viaţă oraşului.
După o ediţie dedicată Generaţiei Z, care a transformat strada într-un spaţiu al dialogului despre cum tinerii se raportează la oraş şi la viitor, ediţia din 2025 a Street Delivery, pusă sub semnul întrebării, redeschide strada Arthur Verona nu doar pietonilor, ci şi curiozităţii colective: cum putem construi oraşe care ne apropie, cum putem cultiva legături între generaţii şi cum putem regândi spaţiul comun ca pe un loc al întâlnirii şi al reflecţiei?
La douăzeci de ediţii distanţă, se adresează întrebarea către comunitate: ce efect a avut Street Delivery asupra oraşului şi locuitorilor săi? Ce rol a avut, ce rol are şi ce rol vrem să aibă în viitor?
„Ne dorim recuperarea autentică a spaţiului public şi reconectarea la valorile sale - spaţiu sigur, confortabil, deschis, incluziv, în care luăm pulsul oraşului, care ne inspiră să ne implicăm în construirea şi apărarea binelui comun. Spaţiul public este un spaţiu al reconcilierii, al însănătoşirii, atât pentru oraşul construit, cât şi pentru cei care îl folosesc. Prin exersarea interacţiunii sociale, a preocupării pentru frumos în spaţiul urban, pentru respectul celuilalt şi al interesului public, Street Delivery devine un manifest al dreptului la spaţiul public”, spune Maria Duda, curatoarea ediţiei aniversare de 20 de ani, a festivalului Street Delivery, sub semnul întrebării.
Dezbateri: Ambasadorii Street Delivery şi temele puse sub semnul întrebării
La ediţia aniversară, Street Delivery aduce în prim-plan şase teme cheie pentru felul în care trăim şi împărtăşim oraşul, şase panouri cu întrebări vor fi instalate pe strada Arthur Verona, fiecare devenind un punct de pornire pentru o dezbatere publică, coordonată de un ambasador – o voce puternică din cultură, arhitectură, activism sau jurnalism. Cele şase întrebări devin borne ale festivalului, dar şi repere pentru o discuţie mai amplă despre viitorul spaţiului public. Astfel, strada se transformă într-o agora contemporană, unde dezbaterea devine metoda prin care recuperăm democraţia spaţiului public.
Andrei Cohn – o voce pentru „Oraşul şi comunicarea”
Regizor şi scenarist, Andrei Cohn va invita comunitatea să-şi pună întrebarea: cum putem convieţui altfel decât prin alienare? El va porni de la ideea că dialectica individualităţilor – fie că vorbim despre cetăţeni, comunităţi sau cartiere – a creat oraşe precum Istanbul, Paris sau New York şi va atrage atenţia că Bucureştiului îi lipseşte încă un spirit comun discutat şi asumat. Cohn este legat de istoria Street Delivery prin „panoul de critică socială” de pe Strada Verona, devenit simbol urbanistic şi cultural. Ca regizor, va aduce în discuţie şi experienţa sa artistică, de la scurtmetrajele Înainte şi după 22/12/1989, Maica Domnului de la parter şi Fotografii de familie, până la lungmetrajele Acasă la tata, Arest şi Săptămâna Mare (2024, Berlinale).
Tudor Ganea – o voce pentru „Oraşul şi imaginea”
Arhitect şi scriitor, Tudor Ganea va provoca publicul să reflecteze la felul în care imaginea defineşte oraşul: cum îl vedem, cum îl reprezentăm şi cum îl trăim. Cunoscut pentru romanele Cazemata, Miere, Porci, 8, Cântecul păsării de plajă şi Vreau să aud numai de bine, traduse şi premiate, Ganea va aduce în dialog şi experienţa sa profesională din Administraţia pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, unde se confruntă cu tensiunea dintre patrimoniu şi prezent. El va explora împreună cu comunitatea modul în care imaginea literară, arhitecturală şi vizuală influenţează percepţia oraşului şi a spaţiului public.
Carmen Gheorghe – o voce pentru „Oraşul şi femeia”
Activistă şi preşedinta E-Romnja, Carmen Gheorghe va aduce în discuţie felul în care femeile – rome şi nerome – accesează oraşul şi îşi revendică locul în spaţiul public. Întrebările pe care le va ridica vor viza obstacolele, tensiunile şi formele de solidaritate care pot transforma oraşul într-un spaţiu incluziv. Laureată a premiului Women of Courage (2022), Gheorghe va explora împreună cu comunitatea şi cu invitatele sale – Tudorina Mihai, Anca Nica şi Nora Costache – cum se pot construi oaze de vizibilitate şi curaj pentru femei.
Iulia Iordan – o voce pentru „Oraşul şi singurătatea”
Scriitoare, educator muzeal şi curator, Iulia Iordan va provoca comunitatea să reflecteze la felul în care oraşul generează izolare şi, în acelaşi timp, poate oferi contexte de apropiere. Autoare de cărţi pentru copii, resurse educaţionale şi expoziţii interactive, co-fondatoare a Asociaţiei De Basm şi membră a Asociaţiei Da’DeCe, Iordan va explora împreună cu publicul cum literatura, muzeele şi arta contemporană pot combate singurătatea şi pot întări comunitatea urbană.
Emilia Şercan – o voce pentru „Adevărul şi informaţia”
Jurnalist de investigaţie şi lector universitar, Emilia Şercan va deschide dialogul despre cum poate fi construit un spaţiu public bazat pe adevăr şi transparenţă. Cu o carieră de aproape trei decenii şi investigaţii de referinţă despre plagiat, corupţie şi manipulare mediatică, Şercan va explora împreună cu comunitatea cum circulă informaţia şi cum putem rezista într-o epocă a fake news-ului şi a dezinformării.
Cristian Neagoe – o voce pentru „Street Delivery? sau !”
Activist de mediu, traducător şi co-fondator Street Delivery, Cristian Neagoe va invita comunitatea să reflecteze la chiar identitatea acestui eveniment. După 20 de ani, el se întreabă: ce a însemnat Street Delivery pentru Bucureşti şi ce ar putea însemna în următoarele două decenii? Absolvent de filosofie, organizator de evenimente şi curator de expoziţii, Neagoe va explora alături de public sensul şi viitorul acestui manifest urban, punând sub semnul întrebării continuitatea şi transformarea sa.
Cele şase dezbateri publice, introduse în ultimii ani ca parte a demersului de a transforma Street Delivery din festival de stradă în instrument şi promotor de politici publice, vor avea şi de această dată rolul de a conecta administraţia publică, profesioniştii şi societatea civilă într-un dialog constructiv şi deschis despre temele actuale. În 2025, cele şase întrebări vor popula fizic strada Arthur Verona, devenind pretexte pentru discuţii informale între participanţi, exerciţii de dezbatere pentru elevi şi studenţi şi declanşatoare ale dialogurilor publice dintre profesioniştii care, prin proiectele lor prezentate la Street Delivery de-a lungul celor 20 de ani, au adus mici sau mari îmbunătăţiri oraşului. La fel ca sintagmele reclamelor, întrebările se vor insera în gândurile vizitatorilor, invitându-i, chiar şi temporar, la reflecţie sau confruntare cu propriile atitudini, opţiuni şi motivaţii legate de viaţa urbană.
42 de proiecte provenite din comunitate, pe scena ediţiei din acest an a Street Delivery
Vara aceasta, apelul de proiecte - acţiune definitorie a Street Delivery - a adunat 70 de iniţiative venite din partea unor organizaţii, artişti şi grupuri civice diverse, implicate în viaţa oraşului. Street Delivery s-a bucurat de numărul mare de proiecte, iar dintre acestea, a selectat 42 să contribuie la ediţia aniversară. Street Delivery a ales aceste iniţiative pentru ca ediţia din acest an să răspundă la cât mai multe întrebări – ştiute şi neştiute – şi, în acelaşi timp, să fie un exerciţiu de creştere, de cultivare a empatiei şi de înţelegere a relaţiei dintre oameni şi oraş. Proiectele vor aduce pe strada Arthur Verona ateliere, instalaţii artistice, intervenţii civice şi experienţe practice menite să pună oraşul „sub semnul întrebării”, să înveţe prin joacă şi explorare şi să creeze punţi de empatie între oameni.
Street Delivery este un proiect co-fondat şi finanţat de Fundaţia Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România prin Timbrul de Arhitectură, având parteneri ARCUB, Primăria Municipiului Bucureşti şi TIAB. Ediţia 20, parte din umbrela Străzi Deschise, Promenadă Urbană, este organizată şi curatoriată de asociaţia Baza. Deschidem oraşul. Designul stradal este realizat de BAAB, iar grafica de Sorina Vazelina.
Scris de News.ro | 23 septembrie 2025, 15:13